Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Nu puteam să las Journey to Bethlehem să ruleze cu sala goală, așa că m-am înființat la datorie.
🎬 Journey to Bethlehem – Premisă 🕮
Nu este cazul să insist prea mult pe povestea din film, că nu pot să fac minuni și să vin cu noutăți despre ea.
Ne bazăm pe Biblia care ne duce în perioada nașterii lui Isus când Dumnezeu consideră ca a venit timpul să-l dea lumii pe fiul său.
După un atent proces de preselecție, doar Maria (Fiona Palomo) trece cu succes prin toate testele, așa că este numai bună pentru însămânțarea imaculată.
Dar ea se pregătește de nuntă, că a fost antamată cu forța lui Iosif (Milo Manheim – Thanksgiving). Deh, ritualuri antice și căsătorii aranjate.
Între timp, regele Irod (Antonio Banderas – Puss in Boots: The last wish) află de concurentul la coroana lui și dă poruncă să fie găsit viitorul prunc și trimis înapoi la tac-su celest. Cu forța. Adică ucis.
💭 Journey to Bethlehem – Comentariu 🍿
Prima întrebare pe care mi-am pus-o în timp ce intram în sala de cinema a fost:
„Ce mama dracului caut la un film despre un asemenea subiect care mai este și musical pe deasupra‟?
Are combinația letală pentru mine, religie și cântece.
Răspunsul este simplu, făceam muncă de documentare pentru topul celor mai proaste filme pe 2023.
Din nefericire pentru mine, nu prea am avut material de studiu cu această producție.
Din fericire pentru film, nu prea pot să-l beștelesc așa cum credeam pentru că nu l-am găsit deloc a fi o flatulență grosolană.
Povestea este mai mult decât arhicunoscută, văzută de atâtea și atâtea ori în filme, astfel încât chiar nu mai are rost să comentez pe seama ei.
Prezintă o bucată scurtă din viața Fecioarei Maria, din momentul în care află că va fi blagoslovită cu fiul lui Dumnezeu și până la nașterea lui.
În tot acest timp, n-are altceva de făcut decât să fugă de oștenii regelui care o caută cu disperare.
M-a umflat râsul la început când pe ecran a apărut cu fală textul „Inspirat din fapte reale‟.
Dar am trecut rapid peste, nu era cazul să mă blochez în acest amănunt insignifiant. Fiecare crede în ce dorește.
Nu m-am supărat prea rău nici când povestea a fost măcelărită cu toporul modernității, personajele fiind parcă desprinse din actualitatea noastră, nu din trecutul de atunci.
Maria face pe răzvrătita, nu prea dorește să se supună cutumelor milenare, Iosif este un fustangiu cu ochii după gagici, iar Irod este un isteric sclifosit speriat că-și poate pierde puterea.
Bine, probabil Irod este portretizat corespunzător, că de la facerea lumii toți conducătorii au fost cam la fel.
Cum nu dau doi bani pe ce scrie în Biblie, nu am fost oripilat de schimbările majore aduse în caracterul și mentalitatea unor personaje.
Ce m-a făcut să apreciez filmul, poate mai mult decât era cazul, a fost, culmea, partea muzicală.
Melodiile mi-au plăcut mult, deși nu sunau deloc originale, păreau a fi o combinație de Eurovision + animații Disney presărate cu dansuri de la Bollywood.
Eu, ăla care urăște cele mai multe filmele musical, nu am fost deloc deranjat de aceste numere în care se cântă.
Mai ales că ele vin natural, în continuarea poveștii, nu întrerup firul narativ, contribuie la împingerea acțiunii spre etapa următoare.
Orchestrația este modernă, nu prea se potrivește cu perioada temporală în care este plasat filmul, dar versurile sunt deopotrivă fâșnețe și profunde, săltărețe și filozofice.
Ah, filmul este și cu multă caterincă în el, unele scene sunt prostești, realizate cu scopul de a genera râsete.
Aici culpabile sunt personajele masculine, ba chiar există o scenă aducătoare aminte de o boacănă din Star Wars.
Cei trei magi de la răsărit sunt cei responsabili cu momentele amuzante, se comportă mai degrabă ca niște tăntălăi adorabili puși pe glume decât ca niște oameni serioși cu o misiune sfântă.
Însă cel care pare că s-a distrat cel mai mult este Antonio Banderas care nu avea ce căuta într-un asemenea film cu toți neica nimeni, dar probabil cecul primit a fost îndestulător pentru el să accepte rolul.
Aici joacă de zici că-i Nicolas Cage, urlă, se schimonosește, exagerează facial și verbal, mimica lui este una maimuțărească, parcă dinadins căuta să fie cât mai caricatural.
🏆 Journey to Bethlehem – Verdict 👍 sau 👎?
Deși mă așteptam să-l ciopârțesc în mici bucățele, iată că filmul m-a surprins.
Și nu neapărat prin premisa care este răsuflată, că de câte ori să mai rămână și Maria gravidă-n filme fără atingere masculină?
Ci prin abordarea mai relaxată, care lasă deoparte aspectele sumbre ale acestei povești, nu se atinge prea mult de unele elemente care ar fi făcut-o mai apăsătoare pentru suflet.
Filmul este prea cuminte pentru a putea fi luat în serios, zici că este o versiune Disney curățată de toate aspectele negative pentru a nu supăra cu ceva sensibilitatea privitorului.
Nici nu am găsit-o a fi agresivă cu mesajul religios, mai repede vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la rolul femeii în societate.
Dar nici nu mă apuc acum să-i fac plecăciuni smerite pentru că, per ansamblu, nu-i vreo reușită pentru că nu transmite mai nimic și nici nu-i foarte bine realizat din punct de vedere tehnic.
Una peste alta, am ieșit din sală cu zâmbetul pe buze și fredonând niște versuri cu lipici, ușor de memorat, în timp ce creierul mi-a mulțumit pentru cele 90 de minute de odihnă.
Așadar, spre marea mea surprindere, mă pun la coadă lângă ieslea nou-născutului pentru a-i oferi 6 cadouri.
(3 / 5)
