Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Pe HBO Max a fost lansat Judas and the Black Messiah, un film cu un titlu mult prea pompos și exagerat având în vedere contextul și povestea prezentate.
Este un film bazat pe fapte reale care prezintă, la fel ca BlacKkKlansman, o infiltrare a cuiva din partea legii în sânul unei grupări cu potențial perturbator pentru societate. Deci este pe felia lui #BLM.
Aici este vorba despre Black Panther, gruparea care milita pentru drepturilor celor cu o pigmentare a pielii mare fană a Lunii și cerului înstelat pe timp de noapte.
Bill (LaKeith Stanfield – Knives out, Uncut gems), un pungaș mărunt, este recrutat de FBI prin intermediul lui Roy (Jesse Plemons – The Irishman, Vice) și, sub amenințarea unor ani grei de pârnaie, este convins să se bage-n Black Panther, să stea pe lângă liderul Fred Hampton (Daniel Kaluuya – Get out, Black Panther) și să dea din goarnă dacă se pune ceva periculos la cale pentru lăptoșii din societate, în special pentru curcanii mari îndrăgitori de dat în cap negrilor fără motiv.
Practic, acțiunea are loc cam în aceeași perioadă precum cea din The trial of the Chicago 7 pentru că la un moment este pomenit și Bobby Seale, care a fost prezent astfel în ambele filme.
Eh, ce să zic despre Judas and the Black Messiah având în vedere subiectul abordat? Este un alt film despre asuprirea negrilor de către albi și lupta lor pentru a obține aceleași drepturi ce li se cuvin, normal, ca altor oameni.
Titlul biblic este cam ridicol, haida-de, Black Messiah? Serios? Este o comparație prea deplasată între Mesia și Fred, având în vedere că liderul Black Panther nu făcea minuni, doar o ardea în discursuri înflăcărate despre drepturile oamenilor, ridica moralul mulțimii și apoi, în sânul grupării sale, strângea arme cu duiumul.
Trecând peste asta, filmul nu are acel ceva care să mă atragă să-l urmăresc cu sufletul la gură, cum a fost BlacKkKlansman, un film asemănător ca subiect, dar care m-a captivat. Aici m-am plictisit rapid după vreo 2-3 discursuri identice și după 2-3 grămezi de oameni ce aplaudau a admirație.
Nu se petrece nimic interesant în film, doar chestiile obișnuite, mai o brutalitate a poliției, mai un atac al celor asupriți, practic la violență se răspunde cu violență pentru că în mintea deștepților din ambele tabere, acesta este răspunsul cel mai bun.
Ca mesaje nu aduce nimic nou, aceeași perenă jelanie a negrilor că sunt asupriți de albi, ceea este un fapt incontestabil, dar am înțeles asta din primele 696 de filme pe tema asta.
Așa, ca idee controversată, ce-ar fi dacă de fiecare dată când un negru este ucis de poliție, comunitatea de culoare să se ducă la sediul poliției să lase acolo coroane de flori și mesaje pașnice în loc să pună mâna pe arme și să se răscoale? Că până acum nu s-a rezolvat nimic cu violență, ba mai mult, parcă s-a înrăutățit situația, schisma a creat un hău și mai mare.
Filmul nu se concentrează, așa cum au crezut mulți, pe Fred, liderul Black Panther, ci mai mult de cârtița Bill, și se cam diluează în acest mod mesajul pentru că Bill nu este deloc un personaj interesant, spre deosebire de Fred.
Ca atare, subiectul nu mi s-a părut cine știe ce, lucru oarecum normal, oricum sunt alb, deci automat sunt, conform agendei sociale contemporane, un rasist jegos. Dar mi-a plăcut că filmul se menține obiectiv, nu prezintă Black Panther ca vreo grupare sfântă, eliberatoare, ci o pictează în tușe reale, niște oameni cu gânduri mărețe, dar care ajung aproape să o dea în terorism. Asta dacă este să dau crezare filmului, că sunt un ignorant, n-am idee dacă redă fidel realitatea, că doar de Black Panther nu mă mai interesa pe mine.
Ca realizare tehnică și actoricească Judas and the Black Messiah este un film decent spre bun.
Atmosfera recreată a anilor 1960 pare autentică, iar actoria este excelentă, Daniel Kaluuya a avut ceva conflicte cu destule shaorme cu de toate și a ieșit învingător pentru că a pus multe kilograme pe el pentru acest rol, dar joacă meserie.
The trial of the Chicago 7 sau BlacKkKlansman au fost mult mai interesante decât Judas and the Black Messiah care se pierde în multe perorații deontologice despre ideologii și alte subiecte filozofico-sociale încât uită să fie și un film captivant, ca atare nu pot să-i dau cadou mai mult de 6 berete, chiar dacă la adresa lui plouă cu elogii mai ceva ca bancnotele la o petrecere manelistă.
(3 / 5)
