Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Cum o trilogie nu se poate fără al treilea film, iată că Jurassic Park 3 (au rămas în pană de idei la titlu, și nu numai) a văzut lumina zilei în 2001, la 4 ani de la The lost world. Zici că vorbesc de campanii electorale, că și al doilea film a apărut tot la 4 ani după primul, cât durează un mandat de primar.
Jurassic Park 3 este un film straniu din toate punctele de vedere.
Nu mai este regizat de Steven Spielberg care l-a lăsat pe Joe Johnston să-și facă de cap după ce acesta trebuia să îl facă pe al doilea, dar nu a mai putut din cauza lui Jumanji.
Apoi revine Alan Grant (Sam Neill – Hunt for the wilderpeople) care a fost absent în The lost world, probabil acum au răsturnat un camion și mai mare de bani la ușa lui. Dar dispare Ian Malcolm.
Și în al treilea rând durează extrem de puțin, cu chiu, cu vai, trece de 80 de minute, pe când celelalte două depășeau 2 ore.
Povestea împrumută elemente din precedentele producții, adică se ia o mână de oameni, nu mercenari, ci persoane simple, se adaugă și un paleontolog (că nu se poate film cu dinozauri fără așa ceva) și personajele sunt aruncate în mijlocul insulei Sorna, cea din filmul secund, unde respectivii sunt nevoiți să facă față unor situații primejdioase pentru că, să vezi drăcie, dinozaurii înfloresc într-un mediu natural, fără crac de om pe acolo.
Bașca pe acolo mișună și ceva nou, nemaivăzut până acum, un Nehalitus Ciorpârtex, care face tocăniți din oricine care are ghinionul să dea mâna cu colții dinozarului.
Norocul lui Jurassic Park 3 este că nu durează foarte mult pentru că pare mai mult o parodie decât un film serios. De la personajele non-științifice care sunt mai proaste ca noaptea pe timp de eclipsă până la niște faze absurde care cad în zona grotescului de prost-gust.
Povestea pare o mâncare rumegată pe jumătate și scuipată în lehamite pentru că zici că scenariul este nefinisat, parcă toată lumea era grăbită să-l termine cu orice preț. Nu ține cont aproape deloc de întâmplările din The lost world, unii dinozauri arată total diferit, și nu mă refer că arată mai bine datorită avansului în CGI, ci anatomic. Băi să fie, chiar atât de rapidă să fi fost evoluția încât să se schimbe complet unii dinozauri în decurs de câțiva ani?
Personajele sunt enervante la culme și bubuie a prostie, tot așteptam să răsară vreun raptor să le curme viața și, totodată, mie suferința de a vedea astfel de ciumpalaci dobitoci. Nici nu are rost să mai scriu cine joacă prin film, că nu contează.
Și oricât de drag îmi este Sam Neill și, implicit, personajul Alan Grant, s-a exagerat enorm cu poantele meta, la câteva minute Alan tot ținea să ne precizeze că nu a fost de față la evenimentele din The lost world. Ori ne spunea Alan nouă asta, ori Sam Neill producătorilor.
Mi s-a părut a fi și cel mai potolit din punct de vedere al violenței, chiar dacă dinozaurii carnivori își fac de cap pe insulă, nu mi-a fost satisfăcută pofta unui raport ridicat de hălci de carne umană per scenă.
Ah, și sfârșitul este unul fără finalizare și cu cele mai albastre ouă posibile pentru că este un fâs total, jur că li se ardeau ăstora sarmalele în sobă și au gătat filmul cum au putut mai repede.
Să nu mai zic de libertățile artistice luate de scenarist care antropomorfizează prea mult dinozaurii, aducându-i la stadiul de oameni cu gheare și pene. Fuck off, am mai citit și eu câte una, câte alta, despre dinozauri, dar nu scria niciunde că se puneau pe tăifăsuit să stabilească planul de atac.
Au mai și fost 3 scenariști care au scris filmul ăsta, amuzant cum 3 inși au făcut praf un film de 80 de minute, în timp ce pentru primele 2 filme, de câte 2 ore bucata, a fost suficient un scenarist să creeze ceva mult peste bălegarul ăsta.
Deci scenariu eșuat, personaje enervante, poveste nefinisată, violență niet, discrepanțe față de precedentele filme, producție făcută pe genunchi, avem de toate pe partea negativă.
Dar dincolo de toate aceste frunze ofilite, Jurassic Park 3 are câteva zambile frumos mirositoare sub forma unor scene (nu multe) de acțiune excelente, intense, înfricoșătoare, mai ales datorită noului dinozaur care arată într-un mare fel.
Efectele speciale sunt destul de reușite, deși nu mai există acel sentiment de uimire, tot Jurassic Park rămâne tătic la acest capitol, plus că filmul mai dădea câte un rateu cu niște green screen evident cu oameni prin preajmă. Însă este insuficient pentru a salva filmul care este la distanță astronomică din punct de vedere calitativ față de celelalte 2.
Practic, Jurassic Park 3 mi-a ucis dragul de a urmări dinozauri pentru că m-a bombardat cu urlete feminine isterice, zburătăciri inutile masculine, caterincă ieftină și animale cu comportament nerealist (deși sună ciudat asta, fiind specii dispărute cu zeci de milioane de ani în urmă).
Per ansamblu, dacă tot este la modă cifra 4, pe asta o lipesc și eu pe buletinul de vot al lui Jurassic Park 3.
(2 / 5)
Trailer:
