Jurassic World: Dominion

S-a întors epoca dinozaurilor pentru că a apărut Jurassic World: Dominion, al șaselea film al francizei lansate la apă de Steven Spielberg în 1993 cu Jurassic Park.

🎬 Premisă

A trecut ceva vreme  de la evenimentele cutremurătoare din Fallen kingdom, iar acum dinozaurii au pus stăpânire pe planetă, detronând firava specie umană din vârful lanțului trofic.

Eroii noștri, Claire (Bryce Dallas Howard – Rocketman) și Owen (Chris Pratt – Onward), s-au retras în pustietate pentru că au asupra lor un bun de neprețuit pentru cei care continuă să se joace de-a Dumnezeu cu ingineria genetică, pe Maisie, clona perfectă.

Dar nu doar dinozaurii ce hălăduiesc prin toate cotloanele Terrei reprezintă o problemă a umanității.

Ca într-o premoniție biblică, asupra recoltelor s-a pogorât o nouă specie de lăcuste, una pe niște steroizi atât de puternici încât l-ar face gelos până și pe The Rock.

Deja intriga se complică destul de mult, iar firele narative încep să alunece ca boabele de mercur, nu mai despic gena-n patru, că și așa nu am avut note mari la biologia moleculară.

Doar mai pomenesc despre faptul că Owen și Claire urmăresc un deziderat cu șanse slabe de reușită pentru că se pun contra unei corporații globale care, practic, stăpânește tot ce mișcă.

💭 Comentariu

O să încerc să evaluez Jurassic World: Dominion din punct de vedere a ceea ce mi-a livrat, nu din punct de vedere a ceea ce doream, pentru că altfel ar trebui să-l îngrop definitiv.

Credeam că, într-un final, vom avea parte un film setat în lumea noastră invadată de dinozaurii care-și fac de cap în stânga și în dreapta.

Și, parțial, pentru câteva scene, asta am primit, dar Jurassic World: Dominion reia mestecarea aceleiași desfășurări a acțiunii, cu grosul filmului având loc într-un parc izolat plin de dinozauri, deci din nou o locație restrânsă care nu duce la prăpădul planetar pe care îl anticipam.

Povestea se învârte tot în jurul laitmotivului genetic, că de altceva pare-se că nu-s în stare scenariștii, și tocmai de asta Jurassic World: Dominion dă senzația poetică de „Toate-s noi și vechi sunt toate‟.

Partitura de bază pe care a bătut moneda scenariul a fost aducerea laolaltă a personajelor din cele două bucăți separate ale francizei, Park-ul vechi cu Alan Grant (Sam Neill – Hunt for the wilderpeople) și Ellie Sattler (Laura Dern – Marriage story) pe de o parte, și World-ul nou cu Claire și Owen, pe de aștă parte, la mijloc fiind liantul Ian Malcolm (Jeff Goldblum – Independence day).

Dar nu știu de ce, nu m-a pocnit deloc melancolia nostalgică, nu m-a emoționat revederea personajelor din trilogia inițială, fie pentru că efectul a fost mătrășit de dezvăluirea din trailere, fie pentru că deja șmecheria asta nu mai ține, a devenit o rutină leneșă la care apelează francizele în ziua de azi care vor să revină la gloria de odinioară.

Jurassic World: Dominion durează mult, prea mult pentru un asemenea film, marșează inutil pe niște subiecte care nu interesează, pe niște scene de umplutură, pe o readucere aminte a ceea ce a fost în trecut și pe niște mici împunsături woke: „Îți plac roșcatele? Da. Și mie‟. Să mori tu?

Și o lălăie atât de mult încât durează zeci de minute până intrăm în miezul acțiunii.

Dacă tot am ajuns la acțiune, o pot caracteriza nu ca una specifică unui film Jurassic, ci aduce mai degrabă a Mission impossible, dar cu dinozauri ca dușmani.

Singura secvență de acțiune spectaculoasă, pentru mine, a fost cea care are loc în mijlocul unui oraș, adică fix ceea ce doream să văd tot filmul.

Odată ce toate personajele s-au adunat în sanctuarul forestier plin de dinozauri, am revenit la clasicele alergături prin pădure, prin tuneluri, printre copaci, printre mașini, cu care deja aveam un mariaj de durată devenit cam rutinat. Dar măcar alergăm în bocanci, nu pe tocuri.

M-a omorât acest rating copilăresc, deja o dăm în penibil, am ajuns la 6 filme în franciză și încă n-am avut parte de-un carnagiu adevărat pentru că studioul n-are momițe de taur să facă un film cu rating R în care să arate în plină glorie brutală ce s-ar petrece dacă oamenii și dinozaurii s-ar lupta pentru aceeași bucată de hrană. Nu sare deloc sânge din abundență, ba nu sare deloc, deși colții sunt ascuțiți și ghearele imense.

Totul este făcut cu conștiinciozitate și cu simț de răspundere pe partea vizuală, dar imaginile nu transmit nicio boabă de pasiune și niciun dram de uimire.

Pur și simplu mă uitam rece la ecran, fără să fiu impresionat de ceva anume, poate și pentru că anterior lui Jurassic World: Dominion văzusem documentarul Prehistoric planet care arată la fel de bine pe partea de dinozauri, deși nu cred că a costat atât de mult ca Jurassic World: Dominion.

Am cam devenit anesteziat de efectele speciale, nu am văzut nimic meritoriu de a fi scos în evidență, ba din contră, mi s-a părut că în anumite momente de fugă CGI-ul arată cam șubred pentru pretențiile unui asemenea blockbuster.

În mod clar nu trebuie să căutați informații științifice în acest film, că-i plin de gogorițe monstruoase, luați-l ca atare, ca o distracție simplă și nimic mai mult. Dinozaurii au prea multe trăsături umane, sunt transformați în niște Einstein ai naturii pentru a emite vreun miros de credibilitate.

Și așa, scenariul este, să fiu elegant, destul de tâmp în puncte cheie, de la scena de început în care Owen cu un lasou oprește ditamai măgăoaia de câteva tone când, în mod normal, un om are probleme și cu o vacă, darămite cu un dinozaur, până la cele mai conveniente coincidențe de nu-ți vine a crede cât de leneși au fost cei 3 scenariști care și-au adus contribuția la poveste.

Ar mai fi destule asemenea exemple de perle scriitoricești care m-au făcut să râd zgomotos, de parcă eram la cea mai tare comedie a anului.

Având atât de multe personaje, prea îngrămădite, filmul nu dă răgaz niciunui actor să iasă în evidență, nu pot spune dacă au jucat bine sau nu pentru că n-am petrecut suficient timp cu fiecare în parte pentru a ajunge la o concluzie.

Ce rămâne de neclintit este coloana sonoră clasică, de câte ori aud trilul acela inconfundabil mă ia cu frisoane pentru că-mi aduc aminte de uimirea generată de secvența epică în care Grant și Sattler văd pentru prima oară dinozaurii în libertate.

Ah, ce a mers pe nostalgie a fost un omagiu adus logo-ului francizei, sunt curios dacă veți identifica secvența respectivă care m-a făcut să zâmbesc un pic.

🏆 Verdict

Pare că am deversat numai lături în Jurassic World: Dominion, dar sunt destul de dezamăgit de el, este un film cu un scenariu neinspirat, care calcă pe urmele aceleiași căi bătătorite de producțiile anterioare, în special de cele noi.

Tot într-un parc ne facem veacul, tot aceleași confruntări între doi dinozauri dominanți și ne lovim de eternele pericole care vin la pachet cu această situație.

Scenariul dă multe rateuri pe zona de inspirație, cu destule momente de jemanfișism în care, din cauza decesului muzei, s-a apelat la cele mai simpliste rezolvări.

Dar asta nu înseamnă că Jurassic World: Dominion nu are și părți bune, mie mi-au plăcut scenele care n-au legătură cu sanctuarul, așa ar fi trebuit să fie tot filmul, dar ele sunt prea puține.

Pare un film rece, distant, de șablon, făcut din obligație, nu pentru că ar fi avut cineva o idee excelentă și, ca atare, nu mă duce mintea de mai mult de 6 recombinări genetice.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

The Northman

Nenea cu filmul ăla de nu l-a priceput mai nimeni Farul luminos (The lighthouse), Robert …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.