Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Kinds of kindness a închis ediția cu numărul 8 a AIFF deși, după vizionarea filmului, aș fi dorit să fie cea cu numărul 9.
🎬 Kinds of kindness – Premisă 📖
Recunosc cu candoare că n-aveam nici cea mai mică idee despre povestea care alimentează filmul de față, doar că este regizat și scris de Yorgos Lanthimos și că joacă și Emma Stone.
Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că-i un triptic cinematografic, nu un film în adevăratul sens al cuvântului, ci o colecție de trei scurt metraje cu aceiași actori principali.
Așa că n-am ce scrie prea multe despre premisă, doar că un segment este misterios, altul bizar și ultimul o dă în supranatural.
Și toate, bineînțeles, sunt țăcănite la nivel artistic, nu chiar ca The lobster, dar nici nu-i departe de acel film că doar vorbim despre Lanthimos.
💭 Kinds of kindness – Comentariu 🍿
Pe scurt, că altfel nu am cum, despre cele trei părți componente ale acestui titlu.
În The Death of R.M.F. un angajat este atât de devotat șefului încât îi îndeplinește acestuia toate poftele.
Și ele sunt dintre cele mai stranii, iar gradul lor de WTF accelerează într-un ritm amețitor. Până într-o zi când salariatul spune STOP!
R.M.F. is flying pare că se inspiră din ideea din spatele chinezescului Lost in the stars.
Un copoi își pierde nevasta pe mare, apoi începe un mister cu unde-i nevasta, uite nevasta, nu-i nevasta mea.
Bate curcanul câmpii de o tot arată cu degetul pe soția lui sau chiar este ceva necurat la mijloc?
Ultima parte, R.M.F. is eating a sandwich, îl caută pe Iisus al doilea, care s-a scoborât printre oameni și are puteri tămăduitoare de sculare din morți a ființelor sucombate.
Doar că acum pare-se că s-a întruchipat într-o femeie.
Numele importante care dau viață a câte trei (ba chiar patru) persoane sunt Jesse Plemons (Killers of the Flower Moon), Emma Stone (The favourite), Willem Dafoe (The lighthouse) și Margaret Qualley (Drive-away dolls).
N-o să stau să analizez fiecare filmuleț în parte pentru că nu are rost, ele având o temă asemănătoare.
Care o fi aia, habar n-am pentru că producția mi-a mâncat ficații cerebrali timp de aproape trei ore, n-am putut să-mi dau seama ce a vrut să transmită.
Ah, că personajele sunt unele duse cu pluta, asta este evident. Dar care-s formele alea multiple de bunătate? N-am idee pentru că n-am descoperit decât săriți de pe fix și candidați serioși la cămașa de forță.
Asta pentru că așa-zisa bunătate pe care unele dintre personaje au impresia că o împrăștie cu mărinimie nu-i decât o cruzime egoistă și sadică, ba chiar pe alocuri macabră.
Nu vreau să minimalizez prospețimea povestioarelor deoarece emană o aură de originalitate îmbucurătoare, acesta este principalul aspect care merită laude.
De la Yorgos te aștepți la orice, numai la banalitate nu. Că o fi de bine sau de rău, este o interpretare personală, că în mod cert filmele sale nu-s pe gustul tuturor.
Aici se bazează pe un amuzament absurd sau o absurditate amuzantă.
N-au fost deloc puține momentele în care am rânjit ca baba la buletinul de vot pentru că pe ecran se petreceau fel și fel de activități care aruncau privitorul într-o stare de perplexitate din care cu greu își putea reveni.
Încercă să fiu cât mai criptic, dar sunt convins că n-o să-mi reușească și o să vedeți prin transparența următoarelor cuvinte.
Sunt șanse bune ca, urmărind acest film, Radu Jude să juiseze un pic, Quentin Tarantino să o ia razna, iar Gregorian Bivolaru să-și abandoneze instantaneu MISA pentru a se înscrie într-un alt cult.
De ce?
Există câteva laitmotive care sunt prezente în toate cele trei capitole. Nu doar numele R.M.F. este comun, dar și obsesia pentru slăbit/îngrășat și vătămarea extremităților corporale.
De asemenea, cred că Yorgos a dezvoltat o obsesie nelalocul ei de tot vrea s-o vadă pe Emma Stone în costumul cu care a ieșit din uterul făcătoarei sale de viață.
Spre deosebire de Poor things, unde sexul, chiar dacă unora li s-a părut gratuit, a avut o logică, aici chiar este împroșcat în toate direcțiile fără vreo noimă anume.
Aș putea să o ard intelectual, dar încă nu mi s-au ridicat flatulațiile din mațe la creier să mă dau un mare cunoscător al simbolisticii pe care Yorgos a ascuns-o în imaginile grotești și vulgare chiar dacă n-am penetrat mai deloc până-n miez.
La suprafață, râcâind superficialul, pare că vrea să aducă o odă ciudățeniei intrinseci, să arate că există și altceva în afară de cutumele societății care propovăduiesc concepte perimate, că omul poate trăi bine mersi și în afara zonei de confort mintal și corporal.
Sau, din contră, condamnă comportamentele deviante, cele care îndepărtează de normalul general și își creează propria bulă de normalitate.
Scena actoriei îi aparține, de departe, lui Jesse Plemons, el este cel pe care se concentrează două dintre povești, iar personajele interpretate nici că puteau fi mai diferite.
Transformarea fizică este excelentă, deși subtilă, și odată cu ea au venit și mentalități și comportamente diferite.
Cât despre celelalte personaje, îmi era teamă să nu le apuce o pneumonie și le rugam în gând să mai pună o țoală pe ele să nu răcească.
🏆 Kinds of kindness – Verdict 👍 sau 👎?
Din start îți dai seama că vei urmări o producție halucinantă pentru că pornește melodia Sweet dreams, ceea ce poate reprezenta un indiciu care duce spre un coșmar febril, iar versurile se potrivesc la perfecție.
Altfel nu pot caracteriza acest film care, la prima vedere, nu pare că are ceva anume de transmis, fiind doar un experiment personal și un proiect pasional al regizorului.
Pur și simplu a vrut să se joace în timp ce aștepta finalizarea procesului de post-producție pentru Poor things, așa că a scos camera de filmat și i-a tras în cadru pe actorii lui preferați.
Poate fi o poveste cu sute de înțelesuri la fel cum poate fi și o caterincă suprarealistă făcută la mișto doar de dragul de a o face.
M-a enervat la culme coloana sonoră compusă din câteva note grave de pian care se repetau ca un refren care zgârie timpanul de era aproape să mă dilesc și eu ca personajele.
Și până la urmă cine mama naibii e R.M.F. și ce reprezintă? Că în mod clar nu-i rudă cu R.M.N.-ul românesc.
Kinds of kindness nu este printre filmele mele favorite semnate de Lanthimos pentru că nici nu-i film, nu are o structură coerentă și nici o finalizare anume.
Capitolele pot fi urmărite în ce ordine doriți, n-are a face, iar eu nu mai fac purici pe aici, mă duc să verific cele 6 perechi de încălțări să văd dacă mă mai încap.
Dacă nu, am pus-o de mămăligă.
Trebuie să fac un clasament, deși sunt prea diferite cele trei bucăți pentru a fi comparate, dar aș da medaliile cam așa:
Bronz: R.M.F. is flying – am experimentat deja această idee destul de recent
Argint: R.M.F. is eating a sandwich – încearcă să lingă mai multe lucruri simultan la nivel narativ.
Aur: The death of R.M.F. – deși este abia actul întâi, l-am găsit cel mai interesant și captivant pentru că-i extrem de relevant.
Fără vreo legătură cu filmul, dar trebuie să pomenesc asta, cel mai important moment al acestui festival, pentru mine, că am fost doar la ultimele 2 zile, a fost întâlnirea cu Monica Bârlădeanu căreia i-am luat și un autograf.
(3 / 5)
