Nu puteam închide seria dedicată studioului Ghibli cu pârnaia de Earwig and the witch, așa că voi termina cum am început.
Cu un film care poartă ștampila Ghibli, dar nu-i 100% Ghibli.
Am pornit cu Nausicaä of the Valley of the Wind, voi încheia cu La tortue rouge sau The red turtle.
🎬 La tortue rouge – Premisă 📖
În acest film avem de-a face cu un om naufragiat pe-o insulă pustie.
Da, știu, sună ca povestea din Cast away cu Tom Hanks.
Omul nostru încearcă din răsputeri să părăsească acel petec de pământ, dar fără succes.
Și nu că nu s-ar pricepe la tâmplărie, că meșterește niște plute zdravene, ba chiar le pune și velă să bată vântul în ea.
Problema este că nu-i lăsat să plece de acolo.
Cum așa? Ziceai că-i pe o insulă pustie.
Nu m-am ramolit, însă chiar dacă acolo nu-i vreo altă țipenie de om, o ditamai țestoasă roșie îi zădărnicește acestuia planurile de evadare.
Ce se întâmplă odată ce Omul și Țestoasă se înfruntă direct, față în față, este greu de spus.
💭 La tortue rouge – Comentariu 🍿
Pelicula este o co-producție franceză, belgiană și japoneză, realizată de Michael Dudok de Wit dar cu blagoslovirea celebrului studio japonez.
Eh, așa da, filmul de față seamănă din punct de vedere vizual cu o producție clasică de la Ghibli.
Animația este realizată cu migală, cu imagini desenate și emană o senzație de căldură sufletească, nu-i deloc rece ca un produs CGI.
Și este și destul de originală prin felul în care arată, în multe secvențe aveam impresia că mă uit la picturi realizate în cărbune.
În ciuda faptului că personajele nu sunt detaliate până la cel mai mic por și cel mai minuscul fir de păr, reușesc să transmită emoții cu duiumul.
Ele fac asta, atenție, fără să rostească o vorbă inteligibilă pe tot parcursul filmului, că un „Hei‟ spus de câteva ori nu cred că poate intra la replici coerente.
Eh, că mai sunt erori tehnice și de continuitate, este adevărat, mi-a sărit în ochi faptul că hainele bărbatului rămâneau ude chiar dacă afară turna cu găleata.
Sau că nu se murdăreau deloc indiferent dacă el se băga prin cele mai claustrofobice cotloane și cele mai murdare peșteri.
La nivel de poveste, însă, odată ce apare în scenă Țestoasa, mi s-a rupt complet firul. Nu cel de pescuit, ci cel narativ.
Ce vrea să reprezinte povestea din film este o enigmă deschisă oricărei interpretări.
Este o producție greu de înțeles din prima pentru că simbolistica bogată te îmbie la fel și fel de scenarii imaginate care să te ajute să navighezi prin apele tulburi ale animației.
Pentru mine era clar că imaginile nu erau unele reale, că totul reprezenta o fantezie cauzată de o minte rătăcită care și-a pierdut simțul realității.
Oare este așa? Pentru că, pe de altă parte, parcă totul se întâmpla aievea. Deși dacă aceasta este versiunea corectă, atunci filmul se scaldă într-o tematică mitologică supranaturală.
Hm, și dacă o fi vorba de o reprezentare a Genezei și a apariției primilor oameni, Adam și Eva?
Sau un mesaj cu puternic caracter ecologist conform căruia natura este capabilă să ne ofere tot ce avem nevoie pentru a duce un trai liniștit și că nu-i cazul să ne închidem în jungla de beton?
Nici nu am băgat în seamă ritmul lent în care se târăște povestea și care oferă niște activități banale pe care oricine le-ar face într-o asemenea situație.
Eram prea concentrat pe bucata narativă, încercam să-mi dau seama ce naiba se petrece în animație, și nu știu dacă am reușit să-i dau de cap.
Oricum, dacă totul este pe bune, atunci vreau și eu o Țestoasă din aia roșie ca focul.
Dacă nu-i, și spre asta tind, înseamnă că încă nu m-am hodorogit cerebral și mai pot să deosebesc ficțiunea de realitate.
🏆 La tortue rouge – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este, simultan, frustrant și intrigant.
Are prea multă ambiguitate în el pentru o animație care ar trebui, în mod normal, să fie destinată și celor mici.
Aceștia se vor uita la ea cu cel mai mare dezinteres pentru că nu-i amuzantă, nu are glumițe sau năzbâtii, este aridă când vine vorba de zornăieli și zbenguieli copilărești.
Dar vine la pachet cu o profundă componentă simbolistică, sensul filmului fiind învăluit de o carapace greu de spart.
Rămân la părerea că odată ce creatura marină își face apariția în scenă nimic nu mai este real.
Nu m-am decis asupra cărei interpretări să mă opresc, dacă este vorba de halucinație, de purgatoriu, de osanale aduse naturii sau de o reprezentare biblică.
Toate par plauzibile și, în același timp, pot fi toate greșite.
Chiar sunt curios, dacă ați urmărit animația, voi ce ați înțeles din ea?
Și cu asta basta, am terminat portofoliul studioului Ghibli cu un film care mi-a plăcut, chit că m-a lăsat mai confuz decât un manelist rătăcit prin Facultatea de Litere.
Așa că am să-i retez și eu 8 bușteni, să-i dau Omului o mână de ajutor să plece cu pluta, asta dacă nu-i deja dus cu ea.