Largo Winch 2: The Burma conspiracy

Am aflat cu stupoare că Largo Winch: The heir apparent a primit și un sequel, Largo Winch 2: The Burma conspiracy, așa că n-am avut loc de întors, nu puteam lăsa treaba neterminată și consumai și al doilea film cu Largo (Tomer Sisley).

Cocoțat în vârful fotoliului de mare jupân al corporației lăsate moștenire de răposatul tătic, Largo n-are el cine știe ce chef să o frece de la 9 la 17 în fiecare zi, că toată viața a ars-o liber prin lume, când se plictisea de-o țară se ușchea în alta. Nu-i deloc genul corporatist, cu cravată și diplomat, care să respecte un orar strict.

Așa că vrea să vândă afacerea pe câteva zeci de miliarde și să doneze câștigurile în scop caritabil.

Pff, vă dați seama că se aprind toate beculețele roșii existente în lumea imaginară a filmului, pentru că o asemenea mișcare ar deranja multe interese meschine. Unii dau buluc cu oferte să înhațe compania, alții aleg calea mai simplă, evident să-l căsăpească pe inconștientul de Largo.

Bașca, Largo Winch are o altă belea pe cap, unei tanti procuror i s-a năzărit să-l acuze de crime împotriva umanității. O fi împrăștiat Largo dragoste peste tot unde a pus piciorul, dar asta încă nu-i o crimă.

Așa că presat de timp, Largo trebuie să își dovedească nevinovăția.

Eh, altă viață cu Largo Winch 2: The Burma conspiracy, ăsta da film de acțiune cu de toate.

Încă mai are ceva mânjeală de cameră tremurată în special la secvențele de luptă corp la corp, reminiscență a seriei Bourne, dar în rest filmul aduce mai mult cu un Mission impossible pentru că de data asta mizele din The Burma conspiracy sunt mult mai mari, iar atentatele la viața lui Largo sunt mai greu de evitat.

Aventurile lui Largo se desfășoară pe stil globetrotterist, din nou suntem purtați prin diferite zone ale mapamondului, dar atenția este concentrată în jungla birmaneză, filmul amintind și de celebrele producții „commando‟ clasice ale anilor ˙80, poate de aceea îl și laud mai mult decât trebuie, pentru că mi-a atins delicat butonul nostalgiei.

Dar laudele nu-s deloc unele gratuite, povestea ca poveste, iarăși nu-i nimic care să schimbe firul narativ al unor asemenea producții, dar acțiunea este chiar spectaculoasă, de la urmăriri palpitante cu mașini care nu vor rămâne deloc intacte, până la război de gherilă care se lasă cu mulți decedați și explozii impresionante, Largo Winch 2: The Burma conspiracy nu face rabat de la elementele care alcătuiesc un film de acțiune ca la carte.

Producția de față are și o componentă emoționantă de mare efect, nici nu era greu, având în vedere ce nenorocit de antagonist ne prezintă, de genul celui pe care îl urăști atât de mult încât împrumuți bojoci de la altcineva, că ai tăi nu-s suficienți.

Povestea este mai imprevizibilă ca în Largo Winch: The heir apparent, mi-a luat ceva timp până să găsesc răspunsul corect, asta și pentru că filmul îmi distrăgea atenția cu tot felul de cascadorii impresionante și momente intime și gingașe, astfel încât numai de descifrarea misterului nu îmi mai ardea.

Se folosește el de anumite giumbușlucuri clasice pentru a-ți hidrata obrajii, dar o face eficient pentru că este destul de greu să dai greș cu asemenea tactici.

Scenariul este un pic mai complicat ca în prima parte, trecutul lui Largo este cel care îi dă târcoale, ca atare avem mai multe personaje focale, camera de filmat nu este în permanență țintită asupra lui Largo, urmărim evoluția altor piese cheie în descifrarea misterului și rezolvarea situației aparent fără ieșire în care a fost plasat neamul Winch.

Nici Largo Winch 2: The Burma conspiracy nu duce lipsă de nume importante în domeniul actoriei, am rămas un pic stupefiat când am văzut 2 craci făcând încrucișarea clasică și nici n-am avut nevoie de mai mult să-mi dau seama că tanti procuror este nimeni alta decât Sharon Stone (The disaster artist). Desigur, asta dacă o mai considerăm pe Sharon un nume important, că joacă numai în dude (nu în acest film, dar în general, recent numai în panarame de filme apare).

Largo Winch 2: The Burma conspiracy este un film bun, banal ca poveste, dar bine realizat, cu un ritm alert care nu prea ia pauze, când obosește un personaj, ne mutăm pe altul care, la rândul lui, este băgat în fel și fel de belele din care iese cu greu. Are și o doză bunicică de umor care se cațără pe umerii unui anume personaj pus în situații cu care nu este deloc confortabil, deci filmul are practic de toate pentru toți.

Poate sunt prea generos, dar nu aș crede deloc asta, Largo Winch 2: The Burma conspiracy este un film palpitant care, acum mă raportez la puterea lui financiară, mi-a servit o aventură delicioasă care nu a dat rateu în a mă face să-mi petrec două ore distractive cu el, de aceea îi fac un transfer de 8 dolari, că atât îmi permite bugetul.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Best of the best 1

În nebunia anilor `80 cu filme cu sporturi de contact își făcea loc, în 1989, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.