Late night with the devil

admin 20/05/2024 Horror 1 Comment 380 Views

Late night with the devil a căpătat niscai notorietate cum că ar fi ceva de capul lui, dar uitasem de el. Însă o păsărica mi-a șoptit despre el și l-am urmărit.

🎬 Late night with the devil – Premisă 📖

Suntem în anii `70 ai secolului XX și emisiunile de tip talk show au mare succes.

Moderatorul uneia dintre ele este Jack (David Dastmalchian – Oppenheimer) și omu-i cam ofticat că nu se poate apropia de audiențele atinse de Johnny Carson.

Pe măsură ce interesul publicului pentru emisiunea sa scade, Jack caută subiecte incendiare cu care să rămână relevant.

Însă contractul este pe sfârșite, ratingul scade și tot scade, bașca are probleme și acasă, așa că iminentul sfârșit obștesc se întrevede la orizont.

Mai are o șansă, așa-numita Sweeps Week, și Jack trage speranțe că-i va îmbuna pe șefii săi să-i prelungească șederea la acea televiziune.

În noaptea de Halloween alege o temă pe măsură, ce are legătură cu ocultul, și ne lasă pe noi să decidem dacă vedem realitate sau trucuri.

💭 Late night with the devil – Comentariu 🍿

Când a pornit filmul și am văzut că sunt vreo 8 companii producătoare, ceea ce nu este un semn bun, am crezut că voi avea în față o producție răsuflată.

Mai ales că este realizată și pe stil „found footage‟, secvențele pe care le vizionam proveneau, chipurile, din înregistrarea master a respectivei emisiuni asezonată cu imagini din culise.

Pornește destul de lent, cu povestiri despre viața lui Jack, ceea ce pentru mine a reprezentat un semnal de alarmă pentru că se insistă prea mult pe ceva pentru a nu-l băga în seamă.

Și odată ce ajungem la ediția propriu-zisă a Night owls, cum se numește emisiunea, evoluția acțiunii începe să prindă viteză.

Sunt prezenți acolo de la cioflingari cu acte artistice penibile, niște Mame Omida de nici vârsta cu buletinul în față nu-s în stare să o ghicească, până la o fetiță despre care se presupune că-i posedată de un spirit demonic.

Printre invitați se află și scepticul de serviciu, prezent la datorie pentru a demonta toate așa-zisele demonstrații ale supranaturalului.

Eh, la un moment dat apare acel ceva în poveste care schimbă atmosfera, și de la ridicol rizibil se ajunge la sinistru stupefiant.

Asta pentru că până și incredulul de mine ajunsese să-și pună întrebări cu privire la veridicitatea a ceea ce se petrecea în acel studio.

Creierul spunea că-i totul fals, că nu se poate așa ceva, că nu există fantome și demoni, dar ochii vedeau altceva și vedeau ceva ce devenea tot mai convingător.

Așadar, vrăji sau vrăjeală?

Dincolo de aspectul acesta, al necunoscutului, al îndoielii în propria-ți credință, oricare ar fi ea, scenariul acționează la nivel psihologic, abordând, așa am înțeles, și tema perenă a maniei omului pentru circ.

Și până unde este dispus cineva să meargă pentru a obține traficul dorit, oare pe ce cadavre ar fi în stare să calce pentru un punct suplimentar de share și cui își vinde sufletul pentru un minut de aur suprem.

Aici am impresia că mi-au fâlfâit pe la urechi multe săgeți veninoase țintite către cele două componente vitale ale industriei de divertisment.

Cea din fața camerei de filmat, adică publicul tip turmă care se satură doar cu pâine și se distrează cu kitsch media care tinde spre oligofrenie, că ăsta este nivelul audienței.

Cea din spatele camerei de filmat, adică oamenii care se ocupă de realizarea producțiilor audio-video și care furnizează orice gunoi scandalos atât timp cât privitorii aplaudă ca maimuța la flașnetă.

Poate am interpretat aiurea, dar mai mult aici m-a dus gândul decât la partea mistică, una care nu rupe gura târgului pentru că nu-i ceva nou.

Da, este îmbrăcată într-o formă aparte care te face s-o crezi reală dar în esență are aceleași haine ca orice altă peliculă care se ia la trântă cu acest gen.

Nu este un film grandios, plin de efecte speciale, cică ar fi fost cheltuită suma de doar 150.000 de dolari la acest capitol, dar impresionează prin estetica realistă ce reînvie atmosfera acelei decade.

Acțiunea, dacă o pot numi așa, este îngrămădită în partea finală când actele de posesiune demonică sau de hipnotism ating apogeul.

La partea interpretativă, culmea, am rămas cu ochii fixați pe Ingrid Torelli (The dry 2) în rolul puștoaicei Lilly, are o privire atât de sinistră de mi-a încremenit fluxul sangvin. Și nu divulg mai multe.

🏆 Late night with the devil – Verdict 👍 sau 👎

De era imprevizibil și nu divulga surpriza, poate a făcut-o inconștient, ar fi fost chiar un film excelent în ciuda micilor erori anacronice ce pot fi trecute cu vederea.

Sau poate mă înșel și pe atunci se putea pune bip peste înjurături chiar și în timpul transmisiei în direct, ca și când operatorul știa dinainte când cineva va slobozi un „fuck‟.

Și nu mă refer aici la directul cel care este, în realitate, întârziat cu câteva secunde, ci la cel din platou.

În fine, mă curentez singur cu niște tehnicități minore, că a ieșit cârcotașul din mine fără să-l invoc de bunăvoie.

Sunt șanse bune să întoarcă niscai capete acest film cu deznodământul, mie mi-a plăcut abordarea, așa că îi ofer spațiu de emisie pentru 8 pauze publicitare.