Leave the world behind

Leave the world behindLeave the world behind este un film cu o premisă interesantă ce a fost lansat pe Netflix.

 

🎬 Leave the world behind – Premisă 🕮

Cine n-are chef de o vacanță pe nepusă masă?

Așa și-a zis și Amanda (Julia Roberts – Ticket to paradise) care-și ia de-o aripă soțul cam perplex, Clay (Ethan Hawke – The Northman), și hai undeva în pustietate la o căsoaie de lux.

Alături de ei vin și copiii, un el adolescent, cu ochii după iubite, și o ea mai mică ahtiată după Friends.

Toate bune și frumoase la prima vedere, casa este mare, piscina încăpătoare, WiFi-ul puternic. Dar un eveniment apocaliptic schimbă totul.

Plus că într-o noapte se trezesc la ușă cu GH (Mahershala Ali – Green book) care pretinde că este proprietarul locuinței și ar vrea să tragă un pui de somn. Și nu este singur, ci însoțit de fata lui, Ruth (Myha`la – Dumb money).

Ceva pute la mijloc, dar oare ce? Că misterul care plutește deasupra acestei situații este unul greu de deslușit.

 

💭 Leave the world behind – Comentariu 🍿

Bazat pe un roman, filmul încearcă să fie Don`t look up-ul anului 2023 pentru că abordează o temă oarecum similară, anume ce facem când suntem puși față în față cu sfârșitul lumii.

Aici scenariul este vag, incredibil de vag, cu ceea ce se petrece în universul construit frugal și rapid.

Știm doar că o belită împuțită a cuprins teritoriul SUA, dar ce anume? Nu putem decât ghici.

O fi dat Șoșoacă vreun pârț mai sănătos și s-a prăvălit ceva fenomen natural terifiant care a provocat un dezastru global?

O fi zis Putin că s-a antrenat destul cu Ucraina și este cazul să treacă la lucruri serioase și să se ia la harță nucleară cu SUA?

Or fi suprasolicitat toți tiktokerii vieții rețeaua de Internet și a clacat, băgând în noapte cibernetică toată țara?

Sau poate niște extratereștri s-au săturat de biluța lor cu care s-au tot jucat și au zis că e cazul s-o bage la casat?

Această enigmă este cam singura care menține interesul erect pe tot parcursul filmului pentru că se produc niște scene palpitante care pe mine m-au frapat și captivat.

Nu că erau coerente sau explicatoare, ci pentru că aveau o contribuție majoră la adâncirea misterului, nicidecum la elucidarea lui.

Și asta m-a ațâțat la nivel cerebral, respectivele secvențe m-au întărâtat, ce dracului, nu eram eu în stare să mă prind de șmecherie?

Doar că nu prea am fost, scenariul este atât de ambiguu încât orice teorie a conspirației se putea dovedi adevărată. Sau, dimpotrivă, falsă.

Leave the world behind

 

Păcat că filmul se încăpățânează să rămână imuabil ca o căprioară în lumina farurilor și asta duce, la un moment dat, la accidentarea lui.

Cu cât trecea timpul și nu era oferită nicio informație, cu atât pelicula își pierdea din farmec.

Poate că nu catastrofa, oricare ar fi fost ea, a fost punctul central al producției, ci modul în care reacționează oamenii puși în fața unor asemenea situații inedite cu care te întâlnești doar o dată în viață.

Că vorba aia, sfârșitul lumii nu vine de mai multe ori.

Aici nu am găsit prea multe oaze de originalitate pentru că știam acțiunile întreprinse și deciziile luate de personaje, că doar nu era primul film care ataca acest subiect.

Concluzia este simplă, într-un asemenea scenariu am belit-o definitiv dacă nu facem parte din procentul infim de oameni care conduc lumea și care ar mai avea o șansă de scăpare.

Vizual, filmul este chiar impresionant și vine cu niște cadre pe care nu le așteptam, mai ales că nu am văzut vreun trailer înainte, l-am luat pe încredere pentru că premisa era intrigantă.

Sunt momente care aduc mai degrabă a filme semnate de Roland Emmerich decât a thriller psihologic restrâns, poate și de aici concluzia mai îngăduitoare din final.

Actorii nu m-au impresionat prea mult, mai degrabă deloc, și pun asta pe seama personajelor antipatice pe care le interpretează.

Unul, bă, unul nu mi s-a lipit de suflet, toți aveau vorbe și priviri care trimiteau semnale că au deranj în bibilica plină cu sinapse.

Ciufuți, fofilați, suspecți, chiar enervanți, așa erau cei prezenți prin scenele care au loc în mare într-un singur decor.

Până și stilul de filmare a fost unul de natură să mă irite pentru că regizorul a părut atașat de rotația camerei și s-a folosit până la exasperare de această tehnică.

Are, însă, niște tranziții meseriașe cu aceeași cameră când pare că trece prin obiecte solide fără întreruperea secvenței.

Mi-a plăcut acest aspect, dar nu compensează învârtitul dronelor folosite care m-a luat cu amețeală pe alocuri.

 

🏆 Leave the world behind – Verdict 👍 sau 👎?

Aș fi vrut să am mai multe cuvinte de laudă la adresa acestui film care pornește de la o idee ce mustește a potențial, dar care este irosit pe parcurs.

Este în mod cert o satiră la adresa fragilității societății care nu are nevoie de un imbold prea puternic pentru a se fărâmița.

Am ajuns atât de comozi/leneși/impotenți intelectual încât nu mai suntem capabili să sesizăm pericolele ce ne pasc și din acest punct de vedere suntem la coada lanțului trofic.

Dacă rămânem fără curent și internet orbecăim ca niște găini cu capetele tăiate pentru că am ajuns să ne bazăm pe tehnologie artificială și nu pe cea intelectuală cu care am fost dotați de mama natură.

Șobolanii știu când să părăsească o corabie ce se scufundă, noi credem că aia este destinația din GPS, atât de proști și ușor de manipulat am ajuns.

Cu tot mesajul său metaforic plin de aciditate, filmul nu mi-a plăcut în mod deosebit, are momente în care strălucește și stă bine de tot pe mister, dar ce-i prea mult strică.

Însă se plasează la graniță, este pe acolo, să zic așa, astfel încât am să-i vânez 7 cerbi să eliberez un pic pădurea.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

YouTube #shorts

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Night of the hunted

Night of the hunted

Hai să vedem ce vrea de la viața noastră acest Night of the hunted, un …

One comment

  1. Cred ca finalul lasã de dorit.
    Atentie spoiler!
    Nu s-a explicat de ce vaporul, avioanele si caprioarele trageau intr-una spre ei.
    De ce drona aia arunca manifeste in mijlocul campului, cand de fapt pt efect maxim ar fi trebuit aruncate alea in oras alãturi.
    Avionul ala in flacari nu putea sa ajunga acolo fie si fara gps, nu mai zic de vapor.
    Ala la sfarsit in buncar avea stiri la flux de urgenta dar fara semnal pe tel cu satelit. Inseamna ca avea o landline ingropata pe undeva pana la el. Asta inseamna ca nu era numai bogat, era si influent.
    Mișto buncarul dar parca trebuia ingropat mai adanc si fara legatura directa cu casa, chiar si cu ușa aia groasã de seif. Spargi podeaua din casa cu o grenada si intri prin tavan.
    Probabil alde Obama, fiind producatori executivi amandoi, s-au zgarcit la niste consultanti.

    Ai vazut ca la panoramarea din drona a bretelei de autostrada cu Tesle, la finalul secventei era si autostrada alaturi full ochi de masini inghesuite si avandonate. Unde plecau acei oameni. Unde te duci?

    Patul ala de frunze din șopron a ramas in aer. Cine a dormit in el?
    Fata lui Kevin Bacon apare in credite, a aparut la geam dar nu a avut nici o replica, una macar.

    Dupa conversatia agitata pe prispa casei cand se intoarce Ethan cu fluturașul sa il arate lui Bacon, sta relaxat chiar langa gun-ul sprijinit alaturi. Putea f usor sa il ia. Chiar asa prietenos era dintr-o data Bacon? Inteleg cu amicul lui negromanul, dar cu strainul???

    Mișto atmosfera dar finalul cam nasol. Preferam niste alieni ceva parca

    Baiatul putea sa aiba o febra mai nasoala, nu trebuiau sa ii cada dinții fara nici o explicație.

    Vitrina aia cu bauturi top shelter era inchisa. Ma asteptam ca la un moment dat sa scoata un whiskey japonez, ceva sa salivãm si noi. Sau sa scoata un diac de jazz rar, ceva deosebit, nu niste semi-raperi necunoscuti.

    Si mucoasa aia mare vine la piscina cu bikini imblaniti, nu face baie, se intoarce in sus si in jos si dupa aia se plange ca ii face ala poze. Nici macar nu a vb cu el. S-a dat la astalalt si dupa ce a tratat-o la diverse s-a plans ca s-a dat la ea. O rasfatata cu bani care nu stia ce va face in viata. Aia a fost cea mai falsa din toti.

    Aaaa si zice proprietarul ca cel mai apropiat vecin e la cativa km dar vedem in paduricea din spatele casei o casuta la 2-300 m.

    Slabuț, pãcat cã de vreo 10 ani nu mai platesc scenaristii cum trebuie si trebuie sa asistam la pseudo filme de acest gen.

    Inca ceva. Daca era doar SUA atacata, ce treaba avea nevasta-sa care era in Maroc? De ce era sigur ca nubo va mai vedea? Avionul ala mai decola cu stirile alea? Abureala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *