Living

LivingAm primit aprobare să urmăresc Living pentru că s-a procopsit cu 2 nominalizări la Oscar, pentru cel mai bun actor în rol principal și cel mai bun scenariu adaptat.

 

🎬  Living – Premisă

Mergem în Londra, la primărie, în perioada anilor 1950.

De ajuns, ajungem, nu-i problemă, mai greu este cu hârțogăria, pentru că pe acolo nu se face treabă.

Iar unul din conțopiștii șefi, Williams (Bill Nighy – Pokémon: Detective Pikachu), prezidează cu o privire obosită trupa de bugetari care freacă hârtii toată ziua cu ochii pe ceas să se termine programul.

Ajuns la o vârstă mai înaintată, tipicarul și metronomul Williams primește o veste devastatoare pentru el.

S-a pricopsit cu un cancer buclucaș din cale afară care-i mai dă între 6 și 9 luni de viață.

O viață pe care și-a irosit-o într-un birou minuscul și într-o rutină zilnică plictisitoare, așa că se decide să-și utilizeze cât mai eficient puținul timp rămas și să experimenteze viața adevărată.

Însă ce este viața adevărată?

 

💭 Living – Comentariu🍿

Recunosc că n-am dat mare atenție acestui film, nu am căutat să văd care-i treaba cu el, așa că mi s-a părut destul de cunoscută premisa.

Și această senzație de deja vu mi-a fost rapid confirmată când grafica m-a anunțat că Living este un remake al lui Ikiru, filmul celebrului Akiro Kurosawa.

Deci din start un punct în plus pentru că este evident că n-are cum să fie slab, dacă este remake după Kurosawa.

Dar două puncte minus pentru lipsa de originalitate.

Tot filmul este cărat în cârcă doar de interpretarea magistrală a lui Bill Nighy care într-adevăr performează ca un muribund aflat la ultimele sale răsuflări.

Lent în mișcări de orice fel, molcom în discuții, cu o vorbă aproape stinsă și plină de o melancolie întristătoare, Williams întruchipează omul aflat la finalul călătoriei care își dă seama s-a uitat tot drumul doar la bilet, fără să ridice ochii pentru a admira peisajul.

Living este destul de depresiv, dincolo de dramatismul inerent, și cu siguranță va declanșa câteva crize de tanatofobie printre urmăritori.

Cel puțin, așa a fost cazul la mine.

Deși personajul principal este pe moarte, filmul este despre viață (ce „dezvăluire monumentală‟ fac, de parcă nu este asta evident din titlu).

Așadar, alături de Williams descoperim că viața nu se rezumă la ciclul robotizat: plecat de acasă dimineață – stat la serviciu 8+ ore (care cu folos, care cu frecat menta) – venit seara acasă – mâncat rapid ceva – băgat la somn – repetă.

Pe scurt, o viață demnă de un zombie.

Din acest punct de vedere, Living își atinge ținta, transmite clar și răspicat un mesaj pe care noi deja îl știm, dar oricât am dori nu prea îi putem aplica foloasele pentru că fără rutina automatizată nu putem trăi.

Însă dacă vrem, și trebuie să vrem, o să găsim momente, chiar dacă scurte, să ne bucurăm cu adevărat de viață.

Și nu vă gândiți la extravaganțe, că nu astea contează, ci la activități ce par banale, dar care, pe termen lung, pot genera amintiri extrem de plăcute care transformă această înșiruire de ani în ceva util.

Nu transmite nimic nou, că sunt lucruri pe care deja le știm, dar asta nu înseamnă că Living nu merită urmărit.

Te lovește crunt cu un spleen mortuar de rămâi pe gânduri mult timp.

Living

 

Și apar și infiltrațiile lacrimale, chiar dacă erai avertizat că vor urma, că-s previzibile, dar digul pe care automat îl ridici nu le poate opri.

Mai ales că, la fel ca la Titanic, avem parte de-o piesă senzațională scoțiană care te distruge sentimental instantaneu.

Dacă o pui norilor arizi de deasupra deșertului saharian să o asculte, imediat începe ploaia. Și nu exagerez, doar ascultați-o după ce ați urmărit filmul.

La părți negative nu prea am multe de înșirat, sunt puține, dar destul de supărătoare.

Una ar fi faptul că doar preia scenariul din Ikiru și îl adaptează pe ici, pe colo, ceea ce nu prea ar fi de laudă, mai ales una meritorie de nominalizare la Oscar.

Că dacă schimbi păsărele cu păsărici din poezia lui Eminescu nu înseamnă că gata, ai creat ceva nou care merită premii.

Doi la mână, are una dintre cele mai flagrante erori anacronistice pe care eu le-am descoperit în filme.

La un moment dat este pomenit numele unui jucător de fotbal care s-a accidentat și nu poate jucat pentru echipa sa.

Doar că acel jucător era retras de vreo 30 de ani în momentul desfășurării acțiunii, de inițial am crezut că filmul are loc în perioada interbelică.

Ulterior, când am văzut pe un calendar anul 1956, am zis: „stop joc, te-am prins în offside‟.

Asta era suficient pentru a elimina scenariul din cursa pentru Oscar, că eu dacă rezolvam la teza de mate o problemă de 2+2=100, îmi luam șuturi în fund, nu eram trimis la olimpiada pe țară.

Da` poate mă agăț și eu de lucruri ce altora li se par nesemnificative.

 

🏆 Living – Verdict👍 sau 👎?

Ca o concluzie, noi, oamenii, suntem insignifianți pentru că așa vrem.

Ne complăcem într-o rutină banală, striviți de greutățile pe care mai marii tirani din umbră le tot rostogolesc în direcția noastră să nu putem gândi contra lor sau să ieșim din turmă.

Însă dacă reușim să ne rupem de acest jug, putem chiar răsturna lumea, chiar dacă pentru start începem cu un lucru mărunt.

Dar ca bătăile aripilor unui fluture, ce este acum minuscul cu timpul va deveni extrem de important și poate schimba vieți.

Însă dacă vrem, și trebuie să vrem, o să găsim momente, chiar dacă scurte, să ne bucurăm cu adevărat de viață.

Am să-i construiesc 8 leagăne filmului pentru interpretarea de senzație a lui Bill Nighy, tema abordată care nu se va demoda în veci și coloana sonoră care efectiv m-a rupt.

 4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Battle on Buka Street

Battle on Buka Street

Din când în când îmi place să mai bag câte o premieră, adică sper că-s …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *