L`ombra di Caravaggio

L`ombra di CaravaggioM-am intersectat cu L`ombra di Caravaggio și dacă tot mi-a ieșit în cale, am zis să nu-l ocolesc.

 

🎬 L`ombra di Caravaggio – Premisă 🕮

Pe scurt, că nu-i timp de pierdut, filmul îl are în prim-plan pe Michelangelo Merisi, poreclit Caravaggio, unul dintre marii pictori italieni care la vremea sa a fost mult hulit pentru tablourile sale.

Prigonit de la Roma, căutat fiind pentru o crimă, el se ascunde pe unde poate, ba într-un palat deținut de Constanza Sforza Colonna (Isabelle Huppert – La syndicaliste), ba prin te miri ce dugheană infectă.

Și plătește găzduirea cu ce poate, de multe ori nu cu bani.

Umbra lui, un trimis papal, investighează în stânga și în dreapta pentru a afla dacă merită grațierea sau ștreangul.

 

💭 L`ombra di Caravaggio – Comentariu 🍿

Regizat de Michele Placido (cu un mic rol în peliculă), cunoscut la noi drept Corrado Cattani din La piovra, filmul este destul de interesant, dar nu exagerat.

Prezintă aleatoriu temporal câțiva ani, cei de final, din viața zbuciumată a acestui pictor, scenariul fiind destul de ficționalizat, încărcat de evenimente care nu au existat.

Lumea în care se învârtea Caravaggio (Riccardo Scamarcio – A haunting in Venice) era cea a omului de rând, una mizeră, infectă, nespălată, săracă, bolnavă, râncedă, împuțită, nefericită, dar reală.

Iar picturile sale se inspirau de aici, oripilând capetele luminate și învățații perioadei care erau obișnuiți ca normalitatea să fie una fictivă, cu zâne diafane și zei divini.

De aceea, opera lui era considerată blasfemie și un sacrilegiu impardonabil, însă fătălăii împopoțonați nici nu aveau curajul să-i distrugă creațiile.

Poate și pentru că, probabil, în sinea lor tânjeau la ce era prezentat în acele imagini, ceva tangibil pentru că oamenii din tablouri erau reali, nu îngeri strălucitori și rubiconde fantasmagorice.

În ceea ce privește portretizarea lui Caravaggio nu am multe de comentat, că nu mă apuc să mă dau rotund și să mă prefac mare cunoscător de artă.

Nu știu câte adevăruri și câte înflorituri sunt în povestea lui, cert este că-i pictat mai degrabă ca un fel de Houdini.

Se bagă în tot felul de situații periculoase din care scapă mereu ca prin urechile acului, de zici că-i mai degrabă magician.

Bașca, pare-se că dacă este să mă iau după film, își înmuia pensula în orice culoare găsea la îndemână, preferând atât rozul frontal, cât și maroul dorsal.

L`ombra di Caravaggio

 

A fost fascinant să urmăresc cum fețele bisericești se contorsionau la vederea creațiilor acestuia pline de trupuri banale și uneori chiar în putrefacție.

Erau tare zgândăriți de acest fapt de neînchipuit pentru că omul nu respecta nicio cutumă din această breaslă, încălca toate regulile care cereau frumusețe falsă.

Adică, mai pe înțelesul societății actuale, popii erau șucăriți că nu erau băgate filtre de Instagram și kilograme de machiaj să ascundă defectele.

Caravaggio însă prefera să picteze ceva autentic, ce vedeai aia primeai, nu să agăți vreo bunăciune într-un bar și în pat să descoperi că ai dat peste muma pădurii, bașca și cu creanga atârnând.

Închei cu un avertisment, filmul este brutal prin vizualul său, prezintă destrăbălare deșănțată, fiind pe alocuri destul de porcos prin goliciunea pe care o aruncă pe ecran.

Dar acest aspect nu face altceva decât să respecte viziunea avută de Caravaggio care fix spre asta a tins și a atins cu operele sale.

 

🏆 L`ombra di Caravaggio – Verdict 👍 sau 👎

Desigur, cuvintele trântite anterior nu fac deloc cinste influenței imense pe care Caravaggio a avut-o asupra acestei arte, fiind precursorului stilului baroc.

Pentru el nu a contat falsul idealizării trupului, nu a vrut să fie un chirurg cu pensula, el picta ceea ce vedea.

Și de multe ori vedea mizerie și urât, dar vedea adevărul, iar asta a deranjat mult pentru că picta curve și vagabonzi drept imaculate și sfinți.

Scoate în evidență maxima ipocrizie din sânul catolicismului, de fapt, al tuturor religiilor.

Se știe despre ce vorbesc, anume înalți prelați falnici plini de bogății predicând despre smerenie, modestie și cumpătare.

Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit, dar apreciez faptul că imaginea din film arată ca o pictură semnată de Caravaggio.

Povestea putea fi un pic mai bine închegată, dar după ce a fost dată și ultima tușă de culoare pot spune că m-a determinat să-i comand și eu 7 tablouri.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Challengers

Challengers

Am trecut de calificări și am ajuns pe tabloul principal al filmului Challengers, unul care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *