Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Long shot este un film regizat de Jonathan Levine de la care nu aveam mari așteptări ținând cont că omul venea după diareea bălegară numită Snatched.
Dar nu m-a interesat regia pentru că am văzut numele Charlize Theron și în acel moment mi s-a rupt filmul și am zis că este neapărat de văzut.
Am strâns ceva filme pe site cu Charlize Theron de la Kubo and the two strings la Tully, de la Mad Max: Fury road la Atomic blonde, de la The huntsman: Winter`s war la Gringo și The fate of the furious, filme care mai bune, care mai meh, dar care demonstrează versatilitatea acestei actrițe.
În Long shot ea este Charlotte Field, ministru de externe, una dintre cele mai puternice femei din lume care se decide să candideze la funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Cum imaginea contează mai mult decât planurile de guvernare, sondajele nu o dau prea amuzantă pe Charlotte, așa că personalul ei trebuie să-i găsească un scriitor de poante. Însă Charlotte alege cea mai nepotrivită opțiune, pe Fred (Seth Rogen), o mai veche cunoștință, un burtos căruia i-a fost dădacă acum zeci de ani în urmă și cu care împarte o amintire rușinoasă.
Fred, însă, contravine tuturor regulilor de eleganță și stil cerute de o asemenea poziție, fiind definiția perfectă a neglijenței delăsătoare, se îmbracă mai rău ca un boschetar, i se rupe de toate convențiile sociale, ba mai mult, este și un jurnalist acid, care nu se dedă de la nimic în a demasca fraudele de tot felul dar care are coloană vertebrală din titan.
Așa că alegerea lui este una foarte periculoasă, dar relația dintre cei doi evoluează pe căi nebănuite și, uneori, destul de greu de înghițit.
Mă bucur să spun că Long shot m-a surprins foarte plăcut, este o comedie politică fără să fie prea mult despre politica plictisitoare, dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că este un film ireverențios, lipsit, culmea, chiar de corectitudinea politică și socială ce infestează filmele de azi.
Deși mă cam seacă scenariile care apelează la vulg pentru a smulge zâmbete, și aici, slavă Domnului, se înjură ca la ușa cortului de nuntă țigănească, totul vine natural, nu este forțat iar subiectele glumelor sunt din cele mai vaste categorii.
Long shot are glume rasiste, dar care merg în ambele direcții, se face mișto de evrei și naziști, deopotrivă, nu scapă nici politica, era culmea ca tocmai ea să fie sărită. Ba chiar sunt atacuri directe, fără menajamente și fără subtilitate, la un actual președinte, vă las pe voi să ghiciți despre cine este vorba.
Long shot este o ecranizare destul de fidelă a lumii politice, chiar dacă dusă la un nivel al exagerării ce depășește granițele credibilității, dar miezul scenariului rămâne unul real.
Totul este o minciună, totul se reduce la diplomație, adică pupat în cur și imagini superficiale, însă ce ar fi dacă la acest nivel s-ar spune adevărul?
Recunosc că dincolo de scenele jenante în care Charlotte este pusă de comportamentul bovin al lui Fred, și care sunt al dracului de amuzante, mai interesante mi s-au părut secvențele în care Charlotte se transformă dintr-un monument de diplomație într-o persoană reală care înțelege că pentru a-și urma pasiunea nu are nevoie de compromisuri și că adevărul trebuie spus, indiferent de consecințe.
Au fost câteva faze utopice, imposibil de replicat în lumea reală, dar care m-au dus cu gândul la ce ar fi dacă…
Revin la firul narativ central din Long shot, relația în permanentă schimbare și evoluție dintre Charlotte, prototipul senzualității feminine, care te cucerește doar prin simpla ei prezență, și Fred, delăsătorul suprem, capabil să mănânce și direct pe toaletă pentru a mai scuti din drumuri și din efort.
Da, este o relație cam cusută cu ață albă, destul de greu de crezut, dar nici nu are importanță, mesajul transmis este că trebuie să vedem dincolo de aparențe și să ne intereseze, în primul rând, ce și cum gândește un om.
Filmul cade în capcana filmelor romantice în al treilea act, care mi s-a părut destul de slab și previzibil, dar Long shot rămâne o comedie foarte amuzantă, vulgară, cu o mare doză de jemanfișism, cu poante deopotrivă inteligente dar și din categoria umorului de toaletă, cu o chimie bună între personajele principale, film care mi-a salvat un weekend cam dezamăgitor la cinema.
M-a impresionat, pe plan secundar, prietenia strânsă dintre Fred și Lance, personaje aflate la poli opuși în ceea ce privește cariera, Fred, proaspăt șomer și falit, Lance, om de afaceri de succes, dar care, dincolo de poziția socială, rămân prieteni la cataramă fără a conta aspectul monetar.
Este una dintre cele mai bune comedii din 2019 de până acum, nu că ar fi fost foarte multe, dar mi-a generat destul disconfort pentru riduri în câteva momente, așa că îi dau un 8.
(4 / 5)
Trailer:
