Madres paralelas

Pedro Almodóvar a scris și regizat Madres paralelas, film nominalizat la 2 premii Oscar (actriță principală și film străin).

Nu prea mă împac eu cu tizul meu și mai latin în nume, dar datoria m-a chemat la Madres paralelas (un fel de Mă-ta-i paralelă, și a mea la fel).

🎬 Premisă

Sinopsisul de pe IMDB este incredibil de scurt, povestea a două mame care nasc în aceeași zi. Pe bune? Atât merită?

Lasă că extrapolez eu.

Janis (Penelope Cruz – Murder on the Orient Express), o femeie împlinită în carieră, tocmai se prezintă cu bilet de voie la stația celor 40 de ani când un accident fericit o lasă însărcinată taman când nu se mai aștepta la așa ceva.

La maternitate dă peste Ana (Milena Smit), care-i fix pe dos, are 17 ani, gravidă tot dintr-un accident, dar unul nefericit, care nu-și dorește deloc copilul.

Măcar Janis credea că nu mai poate, de aia a dat-o fără cauciuc, Ana are cu totul alte motive ce vor rămâne încețoșate în comentariul meu.

Ambele împart același spital, același salon și aceeași zi în care nasc, deci devin prietene la cataramă (dar nu Viorel) ca urmare a acestei conjuncturi care le aduce aproape.

💭 Comentariu

Madres paralelas începe sforăitor de ordinar, că nah, care-i marea șmecherie că două însărcinate își debarcă încărcătura placentară în aceeași zi?

La asta mă gândeam după primele minute din film și eram gata să-l dau spre adopție când Madres paralelas, hopa, opa, Penelopa, devine subit interesant. Ba chiar al naibii de interesant.

Spre consternarea mea totală.

Povestea pornește obișnuit, dar pe parcurs se ramifică în niște crăci narative agățătoare de nu mai știam de care să mă apuc mai repede.

Sincer, mă așteptam oarecum la prima dezvăluire din film, care vine destul de repede, dar de aici încolo ce se petrece transformă Madres paralelas într-o peripeție vizuală palpitantă și o poveste contondentă cu cerebelul spectatorului, pentru că devine imprevizibilă, nu mai știam la ce să mă aștept.

Poftim, așa se face un film bun pornind de la o premisă banală, de două para(le)le, adaugi sare și piper după gust, să o condimentezi întru încântarea papilelor gustative ale cinefilului.

Dramă cutremurătoare, senzualitate erotică, tensiune palpabilă, povești de dragoste, ba chiar lecție de istorie, Madres paralelas schimbă ritmul des pentru a asigura prospețime râului învolburat de evenimente care ne inundă în permanență.

Se petrec atât de multe lucruri explozive (la figurat) în Madres paralelas încât mi-e milă să dezvălui măcar una dintre ele.

Pe mine m-a captivat, deși pornise sub auspiciul unei somnolențe pe cinste, dar să-mi fie învățare de minte să judec un biberon uman doar după sfârc (haida-de că am găsit comparație în ton cu filmul și cu unul din postere).

Filmul este greu de digerat, și dacă eu l-am perceput așa, nici nu vreau să-mi imaginez cum s-ar simți o mamă urmărind firul narativ principal din Madres paralelas, film care m-a impresionat din punct de vedere al modului în care prezintă legătura inefabilă dintre o mamă și pruncul ei.

La exacerbarea dramatismului din film contribuie și o cruntă lecție de istorie (scurtă, nu vă agitați) despre atrocitățile comise în timpul Războiului Civil din Spania. Posibil ca spaniolii să se simtă deranjați sau dojeniți de acest aspect politic abordat de Almodóvar. Așa cum avem și noi morții noștri, îi au și spaniolii pe-ai lor.

Sunt niște momente emoționante la care n-ai cum să nu rezonezi, indiferent de starea și forma aparatului reproductiv pe care îl deții cu mândrie, m-au făcut expert la portofelul cu lacrimi anumite scene măiestru conturate de Almodóvar.

Poate că și natura respectivelor imagini erau generatoare de reflexe pavloviene, dar și dialogurile și actoria au contribuit la generarea unei stări de jelanie generală.

Nu sunt deloc expert în filmografia lui Almodóvar, dar prea mi-a sărit în ochi șevaletul coloristic care are, în mare parte, doar culorile tricolorului nostru autohton, albastru, galben și roșu, filmul fiind inundat în aceste 3 culori cunosc pe lume.

Pelicula arată fain de tot, de la decoruri la costumație, și asta este o laudă pe care n-o folosesc prea des pentru asemenea producții mai snoabe.

Iar Penelope Cruz rulz (să fac o rimă forțată), trece cu lejeritate de la personajul jovial, care n-are nicio grijă pe lume, la ființa apăsată de greutăți, mai depresivă ca o groapă comună, și aici m-a lăsat fără cuvinte, deși cuvinte scriu acum, interpretarea ei este meritorie de nominalizare la Oscar. Nu interpretează doar cu replica verbală, o face și fizic.

Madres paralelas este un film contrastant, care pune față-n față două ideologii de viață, una tânără, care abia mijește ochii la maturitate și nu prea știe cum stă treaba cu adevărat, și una mai coaptă, vulpe bătrână, care are o cu totul altă optică asupra subiectului principal dezbătut: maternitatea.

Cine are dreptate? Nu pot să dau un verdict, că încă nu mi-au crescut peste noapte tuburile lui Falloppio.

🏆 Verdict

Poate că eram mai darnic din fire, dar anumite lipsuri, mai ales pe partea birocratică, amănunte cărora Almodóvar nu le-a dat deloc atenție, taie din aspectul veridic al poveștii din Madres paralelas.

Fără să aprofundez, ce se petrece acolo instant, în realitate ar dura o perioadă lungă din cauza legislației îmbârligate.

Din acest motiv devin un pic mai zgârcit și-i încălzesc lui Madres paralelas 8 biberoane cu lapte, deși nu credeam, înainte de film, că o să mă duc atât de sus.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

The worst person in the world

The worst person in the world (Verdens verste menneske) este o producție norvegiană nominalizată la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.