Malignant

După Aquaman, James Wan revine la amorul lui dintâi, horror-ul, cu acest Malignant care s-a pripășit pe stil siamez, și pe marile ecrane, dar simultan și pe HBO Max, că la WB nu se poate unul fără altul.

Annabelle Wallis (Boss level) este Madison, o domniță aflată într-o relație abuzivă cu un derbedeu care se înfoaie ca un cocoș doar în fața ei, dându-i câteo bastârcă de control când și când. Acum, zice el, are motive și mai întemeiate, pentru că Madison nu este capabilă să-i dea o odraslă, pierzând sarcinile una după alta.

Ultima ispravă contondentă a porcului uman o dă pe Madison cu capul de toți pereții (nu glumesc) și i se activează ceva daruri paranormale dormante pentru că devine subit un fel de Muica Fluture-Fetus (Mama Omida), începe să vadă crime grosolane înainte sau în timp ce ele se petrec.

Evident că păsările cu insigne n-o bagă-n seamă și au impresia că își bate joc de ei, jumulindu-i de pene, dar li se zbârlește puful când Madison îi conduce către scena unei crime pe care și-a imaginat-o, dar care s-a petrecut în realitate.

Începe investigația pentru a afla ce creatură diabolică recurge la asemenea crime scârboase și sângeroase și ce legătură are Madison în toată această poveste.

Urăsc vomele astea de emoji-uri, dar uneori sunt bune pentru exprimarea sentimentelor, pentru mine Malignant a fost 🤣🤣🤣🤣🤣🤬🤬🤬🤬🤬.

Pornește foarte intrigant, cu o premisă promițătoare de momente pline de grozăvii paranormale, poate se bagă-n seamă și ceva chestiuțe legate de proiecții temporale, ce să mai, eram gâdilat cu pene de păun pe la tălpi de dragul intrigii.

Hai să mă mențin pe jumătatea caldă a trotuarului cinematografic și scriu că Malignant pe partea de groază este eficient când vine vorba de aspectul slasher. În special finalul este visceral și scabros pe alocuri (me gusta mucho), ne inundă în gore și mutilări oripilante ale trupurilor unor nefericiți, și din punctul meu neofit de vedere, asta este partea cea mai satisfăcătoare din film. Apăi dacă groază macabră am vrut, asta am primit. Parcă urmăream un film horror de mâna a treia din anii `80, ce avea intenții bune, dar bani ioc (dar aici Malignant arată bine).

Dar povestea, pe cât de bine pornește, devine imediat una ridicolă și am râs mai cu poftă după momentul dezvăluirii ce n-am făcut-o la o duzină de comedii bune pentru că filmul este DaF (dumb as fuck).

Odată ce aflăm marea destăinuire din film, la fel ca Sweet girl, tot ce am văzut până atunci devine ilogic, n-are niciun dram de realism, nici de credibilitate, nici de inteligență, absolut nimic, râdeam ca bovina trotilată pe banda de abator de cât de absurd a devenit tot filmul, de la anatomic la logic.

Și poate că-s eu prea deștept (slabe șanse) sau scenariul prea tont (cu siguranță), dar cred că este primul film la care m-am prins de twist ÎNCĂ DE LA CREDITELE DE ÎNCEPUT pentru că au ceva anume în modul de prezentare care mi-a transmis că nu este întâmplător ceea ce văd. Pam-pam, am avut dreptate.

Au fost momente în care mă tăvăleam de râs pentru că secvențele pe care le urmăream erau ilogice, dar mă și cutremuram pentru că aceleași secvențe erau și terifiante și transmiteau o senzație stranie, creierul meu era rupt în două, nu știu în ce direcție să o ia, să aplaude pentru că era oripilat pozitiv de ceea ce vedea, sau să regurgiteze violent pentru că era violat cu tot cu bukakke pe partea de cerebralitate.

Mă rog, partea asta abracadabrantă intervine în partea a doua a filmului, până acolo am avut noroc cu zgomotele puternice care însoțeau jumpscares-urile că mă trezeau din picoteală, altfel mă lua somnul. La un film horror. Asta este cea mai mare jignire adusă unei producții de groază, să spui că faci pact cu Moș Ene în timp ce urmărești ceva ce ar trebui să te țină treaz.

Asta pentru că nu se decide ce vrea să fie, horror supranatural sau thriller psihologic. Și confuzia asta scenaristică duce la finalul incoerent care are un atu, este memorabil. Că îți place filmul, că îl urăști, partea finală cu greu o vei uita.

Ce să mai pomenesc de prestația actorilor care n-are nicio legătură cu reacțiile naturale în situațiile în care sunt puse? Ori au toți cojones de oțel de nu clipesc la evenimentele bizare și inexplicabile ce se petrec în jurul lor, ori în acel univers asemenea scene sunt la ordinea zilei. Bine, răspunsul corect este că scenariul este tâmp pentru că personajele iau niște decizii și au câteva reacții de rămâne țeapănă păpădia-n vânt.

Amu` nah, ce să faci? Așa se întâmplă când o lași pe nevastă-ta să-ți vină cu ideea de film, românca (și nemțoaica) Ingrid Bisu fiind la prima ei aventură în ceea ce privește acest domeniu. Cam mare saltul de la actriță din La bloc la generatoare de idei de filme. Mai știu eu pe cineva care joacă în toate filmele lui bărba-su și toate sunt de rahat (s-aude Melissa McCarthy?). Sper că nu se apucă Wan să regizeze toate aberațiile soțioarei doar pentru că este sufletul lui pereche. L-o fi amenințat că nu-i mai dă voie în livada cu piersici dacă nu-i regizează ideea.

Printre multele aiureli din film vă las o scurtă secvență care n-are spoilere și este și de la început de film, pentru a vă face o părere cât de bine este realizat Malignant pe partea de gândire.

O iau razna cu filmele astea care au potențial imens, dar sunt executate cu fecale lichide, ideea din Malignant este captivantă, șocantă și originală chiar (scena finală), dar restul este o jignire totală adusă dramului de normalitate intelectuală pe care îl mai avem. Mi s-a părut că s-a vrut a fi o parodie care s-a luat prea mult în serios.

Nu-i cel mai groaznic film al anului, tocmai pentru că îl scoate un pic la suprafață ideea fâșneață și gore-ul țipător din actul de sfârșit, dar Malignant rămâne o mare, mare dezamăgire pentru care am doar 4 premoniții de descifrat.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

In my mother`s skin

In my mother`s skin

Am băgat un horror filipinez, In my mother`s skin, pe care l-am găsit ascuns pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *