Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Mama este primul efort regizoral al lui Andy Muschietti, cel cu dubla IT și IT Chapter 2, film apărut în 2013 ce are binecuvântarea lui Guillermo Del Toro, el fiind producător executiv.
Destul cu palavrele de început, în Mama ne pică ochii pe cuplul format din Lucas (Nikolaj Coster-Waldau) și Annabel (Jessica Chastain), el artist grafic, ea zdrăngănitoare la chitară, deci cam muritori de foame, care se procopsesc cu o belea neașteptată de cap.
În urmă cu 5 ani fra-su lui Lucas se dă la fund cu tot cu 2 fetițe care, mare minune, sunt găsite în găoaz… fundul pădurii, vai mama lor, nespălate, subnutrite și, cel mai nasol, sălbatice de-a dreptul. Hai că măcar cea mai mare, Victoria, tot mai aduce a om, o rupe un pic pe limbaj să te înțelegi cu ea, dar cea mică, Lilly, se duce cu comportamentul mai mult spre animal.
Fără să-și pună reale întrebări asupra modului în care cele două copile au supraviețuit de unele singure timp de 5 ani în pădure, cuplul le ia sub aripa-i protectoare, sperând să le smulgă repede din ghearele sălbăticiei și să le civilizeze pentru a funcționa normal.
Eh, ușor de zis, greu de făcut, mai ales că nu trece mult și își face apariția mama, nu a mea, nu a ta, nu a voastră, ci ființa fantezistă plăsmuită de imaginația fetelor ca o figură parentală care să le ajute să nu moară în condiții mizere. Oare este Mama o simplă închipuire sau ceva mult mai sinistru?
Na-ți-o frântă că ți-am dres-o, Mama m-a surprins plăcut, fiind un film, pentru genul lui, chiar bun.
Încă din primele secvențe a reușit să-mi dea cu blue screen la o fază care, fără să aibă monstruozități fictive, mi-a înghețat sângele în vine.
Pot spune că este impredictibil pe alocuri, și asta l-a ridicat mai sus în clasament.
Povestea nu m-a umplut de valuri de originalitate, dar modul în care este prezentată m-a gâdilat gingaș la inimioară. Și interpretarea este excelentă, nu avem în rol principal vreun actor de nici mă-sa nu știe că este actor. Vorbim totuși despre Jessica Chastain (The martian, Interstellar) și Nikolaj Coster-Waldau (Gods of Egypt, The silencing). Nici fetele, mai ales cea mare, Megan Charpentier, nu fac deloc o treabă rea.
Dar cap de listă este Mama, personajul scandalagiu numărul 1 care se bagă-n seamă peste tot și care este capul răutăților. Arată foarte reușit, fiind o combinație de actor lungan și efecte CGI care, împreună, au născut un demon memorabil.
Au fost destule scene în care groaza mi s-a inserat pe sub piele în prezența Mamei, deși filmul are aceeași boală contagioasă a jumpscares-urilor zgomotoase.
Chiar și fără bubuielile de rigoare, sunt convins că Mama ar fi fost la fel de eficient în uzatul mașinii de spălat pentru că mulți chiloți devin subit murdari urmărind filmul.
Oare chiar nu are vreun regizor încredere în filmul său? De ce este musai să declanșeze o reacție reflexă a spectatorului? Evident că oricine se sperie la un zgomot puternic, chiar dacă îl anticipează, așa este cablat corpul nostru, să tresară la sunete deranjante. Asta nu înseamnă că vai, ce film bun am făcut, i-am speriat pe ăștia cu decibeli mulți. Și asta m-a enervat la Mama, pentru că sperieturile sunt autentice, nu era nevoie și de zgomotul acompaniator care m-a scos din sărite, stricând frumusețe de film.
Hai că dacă-mi dați un plug, ar câmpia cu eficiență maximă.
Așadar, Mama este un film horror destul de reușit, beneficiază de câteva scene terifiante, chit că pline de clișee, dar sunt bine construite, are actori pe care nu îi vezi în orice caterincă de film de groază, plus că are și un final de să-l ții minte, dar și un personaj negativ efemer, non-uman, cu care, culmea, rezonezi, și îi cam înțelegi motivele, nu este doar un spirit din ăsta, fără treabă prin ograda lui, care n-are ce face și se pune pe glume șugubețe morbide cu partenerii umani de joacă.
Mai păcătuiește scenariul că o ia pe arătură cu ceva fire narative secundare care nu-și prea aveau rostul, dar și cu exasperantele clișee care te fac să crezi că în universul filmelor horror nu există lanternă care să funcționeze cum trebuie sau nu găsești o casă care să nu scârțâie la fiecare pas și să nu aibă probleme la contoarul electric.
Mama este un film făcut cu simț de răspundere, profesionist, bun, chiar bun de tot în contextul parcimoniei de filme horror, așadar am deschis dulapul și am lăsat să zboare 8 molii.
(4 / 5)
