Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Internetul vuiește despre Mandy, unii au filmul pe lista celor mai bune din 2018, alții, din contră, pe lista celor mai proaste.
Ce pot spune despre el, așa, pe fugă, este că Mandy s-a dovedit o experiență greu de uitat.
Filmul este segmentat în două părți evidente, în prima oră facem cunoștință cu Red (Nicolas Cage) și Mandy (Andrea Riseborough), o familie fericită, el tăietor de lemne, ea artistă, care-și duce viața liniștită în mijlocul pădurii, fără să fie deranjați de nimeni.
Se bucură de viață, ba cu un film obscur, ba cu o carte bună, ba cu o plimbare pe râu, ba cu un grătărel, ce să mai, o viață idilică, diafană și bucolică.
Asta până când o sectă de porcine religioase psihopate, care venerează sfântul excrement sau divina lăbăreală (sau ceva asemănător, că nu prea am înțeles la ce zeitate se închină), le deranjează traiul molcom, răpind-o pe Mandy spre a deveni sanctuarul eliberării interioare a liderului sectei și lăsându-l pe Red simbolic răstignit ca pe Iisus.
Acesta vede roșu în fața ochilor și, scăpat din legăturile spinoase (înviere?), Red iese la vânătoare de draci nebuni cu chip de bovine pioase care formează gașca atât de dementă încât și Hitler ar face pipi pe el de frică, transformând în a doua oră filmul într-unul de răzbunare nemiloasă.
Cu greu am trecut nevătămat de prima ore, regizorul folosește o paletă de culori și niște efecte luminoase care creează o atmosferă suprarealistă și halucinantă.
Ai impresia că pribegești aiurea printr-un tărâm de coșmar populat de creaturi avortate de Satana, cu caractere grotești, repulsive și brutale, fără pic de remușcare.
Fără să glumesc, pentru a putea rezista cu succes primei părți cred că trebuie să fii foarte fumat încât să-ți vezi mucii diamante pentru a înțelege o iotă din scenariul lipsit de sens, cu bolboroseli neinteligibile din partea personajelor negative.
Mandy îmbracă mai toate scenele într-o strălucire stranie, ce îți naște o gâdilătură psihedelică pe șira spinării și pare că este filmat prin borcanul mânjit de untură pentru că Mandy arată mai urât decât filmele de pe casete VHS dublate de Irina Margareta Nistor. Dar totul este făcut dinadins să arate așa, pentru a ne induce o stare de disconfort și de a ne transpune într-o lume ireală. Încearcă să fie și filozofic pe alocuri, dar este o filozofie din aia de o discuți la un pahar de băutură când ești trotilat turtă.
După ce spiritele libere și consumatoare de substanțe halucinante au fost mulțumite cu imaginile epileptice din prima oră, filmul trece la lucruri serioase și Red, înarmat cu o arbaletă, o drujbă și o armă parcă făurită pe Nidavellir de l-ar face pe Thor gelos, pornește într-o misiune de răzbunare care aduce secvențe glorioase de măcel sângeros, brutal, cathartic.
Nu se face rabat de la efectele practice, sânge fals cât să umpli un lac, decapitări, spintecări și alte asemenea activități recreative.
Pare a fi un Ghostrider cu acțiunea desfășurată într-un iad pământean cu un călăreț rămas fără combustibil pentru a-și mai permite un cap în flăcări.
Oricât de ciudat ar părea, Nicolas Cage face un rol over the top, exagerat, așa cum îi stă în fire în ultima vreme, dar are și câteva secvențe dramatice prin care ne demonstrează de ce este câștigător de Oscar.
Mandy este un film greu de digerat, pare un basm brutal cu acțiunea plasată pe un tărâm nepământean, dar familiar în același timp și care ne livrează o răzbunare terifiantă, dar și justă, aducătoare de pace sufletească.
Filmul este creativ, nimic de zis, are un stil aparte, care-l separă de restul producțiilor actuale. Însă nu știu dacă în sensul bun sau cel rău. Fiecare este liber să decidă în ce categorie îl încadrează.
Cea mai simplă caracterizare care-mi vine în minte cu privire la Mandy ar fi că filmul este dement prima oră și demențial a doua oră.
Trebuie să ai o tărie ieșită din comun și o răbdare monumentală să treci de prima parte, să nu urli ieșit din minți la ecran, rugându-te să nu te mai bombardeze cu diaree verbală inutilă și să treacă la ceva inteligibil.
Dacă este ceva util ce am învățat de la film atunci acel ceva este că drogurile sunt nasoale și că nu trebuie să mă ating de ele.
După ce prima oră m-a convins că este un film de aruncat la gunoi, Mandy și-a mai spălat din păcate pe final încât să mă opresc undeva pe la 6.
(3 / 5)
Trailer:
