Maze runner: The death cure

admin 26/01/2018 Acțiune Leave a comment 2,792 Views

The death cure este, sau așa cred, ultimul film al seriei Maze runner.

După o amânare semnificativă cauzată de o accidentare gravă a actorului principal, credeam că nici nu vom mai avea parte de acest film.

Iată că, totuși, a fost lansat. Și data de lansare, spre finele lui ianuarie, nu aducea deloc semne bune pentru un astfel de film, de regulă în luna ianuarie sunt deversate filmele proaste.

Oare și The death cure să fie unul din acele filme?

Prima bilă neagră a filmului vine încă de la început, cel puțin pentru mine, pentru că mă tratează de parcă aș fi văzut ieri primele două părți și intră direct în pâine și a durat ceva până să îmi dau seama de ce se agită personajele principale și, mai ales, cine naiba sunt puștanii ăștia puși pe scandal pentru că, sincer, după porcăria de acum doi ani jumătate numită Scorch trials, aproape mi s-a șters din memorie toată acțiunea și subiectul acestei serii de filme, mă tot întrebam unde dracu-s Tris și Four, încurcând francizele.

În fine, am reușit să găsesc niște frânturi de amintiri și m-am reobișnuit cu moacele lor.

Gașca principală pleacă la drum într-o mare aventură pentru a-și recupera prietenii capturați de compania răufăcătoare WICKED aflată în căutarea unui tratament împotriva epidemiei de zombăreală care amenință specia umană.

În mare parte, The death cure constă într-o serie de încercări tot mai nebune și mai periculoase puse la cale de Thomas, Newt, Frypan și restul găștii pentru a-l elibera în primul rând pe Minho din mâinile lui WICKED care devine tot mai disperată ca urmare a eșecurilor permanente în găsirea tratamentului izbăvitor, ca atare, și experimentele devin tot mai agresive și mai dăunătoare subiecților imuni.

Nu am intrat cu foarte mare interes la film, deja a cam început să mi se ia de acest val de filme în care adolescenții sunt țâță de mâță și se pun ei pe salvat lumea, fiind, la o vârstă fragedă, experți în toate, când, în lumea reală, abia ar fi în stare să se lege la șireturi cu instrucțiuni video.

Din fericire, The death cure a reușit să îmi depășească așteptările, fiind chiar un film distractiv, bine închegat, cu destulă acțiune și niscai emoții pe final.

Dar toate astea au fost împrăștiate pe o durată excesiv de lungă, filmul parcă nu se mai termina, este mult prea lung pentru un film de teapa sa.

După ce începe foarte promițător, cu niscai scandal de mare anvergură care-ți face sângele să fiarbă de nerăbdare, moare apoi pentru multă vreme, lungind anumite secvențe fără pic de utilitate, de parcă editorilor le-a fost milă de toate scenele filmate și nu s-au decis ce să arunce, așa că au băgat în film tot ce le-a picat în mână.

În cele aproape 140 de minute de film este ascuns un film foarte bun de 90 de minute, restul fiind doar o umplutură nejustificată care nu a adus niciun plus de valoare filmului.

Până și la final de vreo trei ori m-am ridicat de pe scaun, crezând că e gata, doar să mă așez înapoi, filmul dându-i înainte fără grețuri când ar fi trebuit să se termine cu vreun sfert de oră mai devreme.

Însă în principiu, The death cure nu este deloc un film rău, acțiunea prezentată este destul de bine pusă la punct, antrenantă și explozivă, povestea te face să ridici un pic din sprâncene, pentru că te întrebi oare cine este cel rău până la urmă? WICKED care, în ciuda metodelor cam barbare și a mentalității hitleriste, chiar caută un remediu pentru boala care stârpește cu spor umanitatea sau Thomas și gașca lui, care prin încercările de eliberare ale captivilor pun în pericol descoperirea acestui tratament și, implicit, supraviețuirea speciei umane doar pentru salvarea câtor oameni?

Răspunsul este undeva la mijloc, totul este într-o zonă gri, The death aruncă, deloc subtil, și niște comentarii sociale la adresa societății noastre ierarhizate după principii monetare și superficiale.

Deși scenariul este absurd pe alocuri din punct de vedere al logicii și al realismului, pentru că avem parte de aceiași malaci răi incapabili să nimerească țintele deși, aparent, sunt foarte bine antrenați în această meserie, în timp ce ăștia mici pare că s-au născut cu pușcoacele în mână, se întâmplă prea multe chestii tangențiale cu coincidența și convenabilul, cu toate astea, mă văd nevoit să repet, filmul este distractiv, sunt câteva momente intense, nu cine știe ce originale sau de ținut minte, dar suficiente cât să îți dea un zvâc pulsului.

Efectele speciale nu dau pe dinafară de bune ce sunt, nici nu au băgat prea mulți bani în film, dar sunt funcționale, să spun așa, nici nu te impresionează, dar nici nu te zgârie pe retină.

Ținând cont că mă așteptam la o dejecție de film, The death cure, în ciuda duratei parcă infinite, mi-a satisfăcut parțial pofta de adrenalină și pentru asta îi dau un 6, un pic peste medie.