Memoria

admin 3 săptămâni ago Drama 2 Comments 115 Views

Dacă aveți deficit de lecitină, vă ajut eu din prima, nu confundați Memoria de față cu Memory-ul lui Liam Neeson.

Sunt două filme diferite.

🎬 Memoria – Premisă

Jessica (Tilda Swinton – Doctor Strange) este o scoțiancă despre care nu aflăm prea multe cu privire la viața ei profesională. Știm că acum rezidă în Columbia, unde face vizite dese la spital pentru că sor-sa este bolândă, stă prost cu memoria.

Amu` nici Jessica nu este într-o perioadă prea fericită a vieții pentru că are una mare bucată problemă pe care trebuie să o rezolve.

Îi tot bubuie în cap un sunet sinistru, de origine necunoscută.

Și se pare că doar ea îl aude.

Fiind tot mai stresată de zgomotul care îi zgâlțâie timpanele din senin, fără vreo logică anume, Jessica se îmbarcă într-o călătorie investigativă pentru a descoperi misterul care învăluie pocnitura puternică.

💭 Memoria – Comentariu

Deși n-am văzut până acum nimic din portofoliul regizorului/scenaristului Apichatpong Weerasethakul, am auzit (hi hi) destule despre stilul său.

Așadar, cam știam la ce să mă aștept din partea acestui film.

Dar am primit mai mult decât anticipam, ba chiar cu vârf și îndesat.

Memoria nu este un film ce trebuie urmărit, este un film pe care trebuie să îl simți.

Mai degrabă este o peliculă auditivă decât una vizuală, poți închide ochii și asculta Memoria, ca pe o carte audio, și nu vei pierde nimic din imaginile care se succed pe ecran.

Cu…………………o……………………..încetineală……………..incredibilă.

Ritmul filmului este extraordinar de lent încât pare că melcul trece pe lângă cu el spărgând bariera vitezei sunetului.

Cred că Memoria are unul dintre cele mai scurte scenarii pentru că îmi imaginez cum arată:

Pagina 1:

Minutul 1: Jessica doarme, doarme, doarme.
Minutul 5: Zgomot puternic, alarma mașinilor pornește, alarmă, alarmă, alarmă, alarmă, alarmă.
Minutul 10: Jessica se scoală ascultând alarmele, ascultând alarmele.
Minutul 15: Alarmele mașinilor sunt oprite.

Și în tot acest timp am urmărit două poze, că nu pot fi numite imagini în mișcare, una cu un pat și una cu niște mașini.

Deci cam așa stă treaba, nu?

Dacă un neica nimeni filmează 15 minute un perete proaspăt vopsit, este considerat un tâmpit, dar dacă un regizor filmează 10 minute niște mașini în parcare primește premii la festivaluri pentru că a creat artă.

Inițial am zis, nope, nu-i pentru mine această producție.

Norocul filmului este că m-a încântat cu premisa de bază, am halit nada și am rezistat peste 2 ore să mă uit la poze încercând să descifrez enigma acelui zgomot specific.

Nu neg că din acest punct de vedere Memoria este extrem de interesant și captivant, experiența pe care o ai urmărind filmul este una aparte, aproape extrasenzorială, clar abstractă și, fără putință de tăgadă, suprareallistă.

Totuși, zic că s-ar fi putut și fără screensaverul nemișcat minute întregi să facă filmul să pară mai pretențios, mai snob și mai elevat decât este în realitate.

La fel ca Malmkrog, este un test al răbdării și, mai ales, al sănătății tale mintale, că personal am crezut că o iau razna și am halucinații.

Nu de puține ori am crezut că mi s-a bulit televizorul, că nu mișca nimic pe ecran secunde bune, minute întregi și mă jucam cu telecomanda să văd dacă pot să urnesc imaginea.

Nu exagerez deloc, atât de static este Memoria.

Cât despre acel sunet, să mor de m-am prins singur despre ce este vorba, teoriile au fost multe, niciuna corectă.

Prima ideea a fost aceea că era cauzat de dat cu capul de pereți. Apoi mi-am dat seama că eu eram ăla care se lovea cu craniul de tencuială, că mă apucaseră dracii din cauza lentorii filmului.

În rest, rămâne la libera interpretare a fiecăruia să găsească sursa acelui puseu de mulți decibeli: doar o simplă halucinație auditivă, Jessica își pierde mințile, un semnal supranatural, un mesaj criptat, și câte și mai câte.

Este prezentat într-o formă tare parșivă pentru că pune stăpânire pe mintea-ți firavă ca un virus extraterestru și te face să crezi că trebuie să investighezi altceva decât centrul ecranului.

Cel puțin așa a fost cazul meu pentru că nu de puține ori privirea părăsea personajele care și așa nu făceau nimic și se ducea spre colțurile imaginilor, periind cu maxim interes decorurile vii și mediul înconjurător în speranța depistării unor fărâme de informații.

Chiar dacă nu are prea multe scene în el, că alea prezente sunt fenomenal de lungi, cum Memoria a fost filmat doar în Columbia, peisagistica este superbă, prezentând o mamă natură verde și luxuriantă.

Este un produs al globalizării implacabile, fiind un film columbian (propunerea acestei țări la Oscar), cu un regizor thailandez și o actriță principală scoțiană, iar finanțarea producției a venit de pe tot mapamondul.

La început sunt vreo 90 de secunde în care sunt înșirate toate companiile private și entitățile publice care au decartat banul pentru realizarea filmului.

Interpretarea actriței Tilda Swinton (Three thousand years of longing), care are și rol de producător, este fantomatică, fascinantă, fermecătoare și, pe alocuri, bântuitoare pentru că nu știi dacă mai este zdravănă-n cap sau mintea i-a decolat spre alte galaxii.

🏆 Memoria – Verdict

Filmul este prea experimental pentru gustul meu, dar apreciez ideea care mi-a surescitat interesul, altfel nu știu dacă rezistam să-l văd pe tot dintr-o singură vizită.

Clar este un film îmbârligăcios, chiar mindfuck, pentru că se joacă subtil cu perspectiva spectatorului, având destule momente numai bune de a slobozi acronime de maximă uimire formate din 3 litere.

Nici nu știu dacă l-am înțeles cum trebuie. Sau dacă măcar există o explicație definitivă cu privire la ceea ce se întâmplă cu Jessica.

Probabil că totul este în mintea celui care vede Memoria, fiecare ajunge la o rezoluție atașată evenimentelor care nu au niciun sens la prima vedere.

Imediat ce am terminat de văzut Memoria, eram chitit să trântesc ceva vitriol în izmene, dar apoi a început să se scurgă timpul și mintea a intrat într-o stare febrilă și tot diseca înfocat ambiguitatea scenariului.

Parcă totul devine mai clar după ce te depărtezi de film și îl analizezi mai pe îndelete.

Dar oare acea claritate este reală sau doar o simplă plăsmuire a imaginației menită să astupe un vid cerebral sâcâitor?

Cu cât mă gândesc mai mult la el, cu atât crește-n ochii mei, dar trebuie să mă opresc undeva și am nimerit lângă o baltă de pescuit, așa că mă lipesc de un desolzitor că am de curățat 6 pești.

Dacă legați unul după altul Malmkrog și Memoria și nu ieșiți apoi în drum cântând la o chitară invizibilă în cucu` gol, înseamnă că aveți o minte brici și o răbdare de granit.

Băgați și Women talking și deja sunteți zei printre muritori.