Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Cu Midway regizorul Roland Emmerich lasă deoparte filmele cu dezastre și invazii extraterestre și ne aduce o producție serioasă care prezintă, așa cum sugerează titlul, bătălia de la Midway din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
La fel ca în infamul Pearl Harbour al lui Michael Bay din 2001, Midway începe cu atacul surpriză al Imperiului Japonez asupra bazei militare americane de la Pearl Harbour, una cam lăsată de izbeliște pentru că nimeni nu credea că ar fi cineva atât de nebun încât să o atace și să se pună rău cu americanii.
Stupefiați de atacul mișelesc al japonezilor care, totuși, au bombardat doar baza militară, americanii se umflă-n trese și bombardează Tokyo, aruncând bombele care pe unde a putut, prăpădind și civili.
Jocul acesta cu na-ți-o ție, dă-mi-o mie cu bombe disputat între cele două mari puteri mondiale se încheie cu finalul apoteotic la Midway, o luptă crucială care va schimba soarta conflagrației mondiale cu numărul 2.
Dar ajunge cu atâta istorie, să vedem dacă este ceva de capul lui Midway.
Nu știu dacă are rost să vă umplu capul cu nume de personaje, că-s puhoi și oricum nu am rămas nici eu cu prea multe nume întipărite-n minte în afară de cele cheie: Dick Best (Ed Skrein), mare pilot șmecher, Edwin Layton (Patrick Wilson), descifrător de informații criptate, Chester Nimitz (Woody Harrelson), amiral procopsit cu o slujbă de care fug toți, și Wade McClusky (Luke Evans), altă sculă de pilot, dar nu atât de nebun ca Dick Best.
Celelalte personaje apar și dispar într-un ritm nebunesc de nu am apucat să mă dezmeticesc care-i treaba cu ele.
Midway este un film de război naval, luptele se duc pe mare, între bombardiere și crucișătoare, așa că la asta se rezumă filmul, nu o să avem parte de bătălii în tranșee cu împreunări de baionete și trocuri cu gloanțe.
Scenele de acțiune cam seamănă între ele, în sensul că vine avionul, aruncă bomba, bubuie nava, fuge avionul, apăsăm butonul de repeat și o luăm de la capăt.
V-ați gândi că această repetiție ar putea plictisi, că nici nu prea avea ce să varieze în acest tip de război, dar Midway, spre deosebire de Pearl Harbour, nu m-a plictisit pentru că este lipsit de toată bucata aia însiropată de romantism forțat.
Nu nene, aici este numai război, când americanii și japonezii nu o dau parte-n parte pe apă, se duc alte lupte, în încăperi mustind a testosteron și creier încins, scopul fiind întocmirea a fel și fel de strategii de atac și anticiparea mutării următoare a adversarului.
Iar secvențele de acțiune, chiar dacă-s similare între ele, sunt bine realizate și impresionează prin grandoarea lor, așa cum vă așteptați, filmu-i plin de bubuieli spectaculoase, de explozii splendide, de nave aruncate-n aer, de portavioane scufundate, de confruntări aeriene între avioane ce se lasă cu multe pagube umane și materiale, ce să mai, avem parte de tot tacâmul specific unui film de război.
Doar vreo două secvențe au fost mai strâmbătoare de nas, pentru că se vedea delimitarea dintre ce era real și ce era digital creat, îmbinarea nefiind prea reușită.
În rest nu am ce reproșa pe partea de vizual filmului ce a costat circa 100 de milioane de dolari, cel mai scump film independent de până acum, pasiunea de ani buni a lui Roland Emmerich.
Problemele lui Midway apar atunci când avem parte de acalmie, pentru că personajele nu sunt cine știe ce dezvoltate, primim câteva frânturi de informații când și când, dar este insuficient pentru a se crea o conexiune empatică adevărată între spectator și eroii care-și dădeau viața pe ecran (nu mă înjurați, nu este spoiler, este război, se moare la greu).
Mureau oamenii pe acolo și nu prea mă interesa pentru că nu știam efectiv cine-s ei cu adevărat, nu ajunsesem să-i cunosc atât de bine încât să-mi pese de ei. Dar la câte personaje ni se perindă prin fața ochilor, nici nu știu cum s-ar fi putut altfel pentru că filmul este scurt, are doar 2 ore și ceva, dacă ar fi lălăit-o cu dezvoltarea adecvată a personajelor cred că se ducea spre 4 ore.
Și din cauza asta vine și următoarea bubă, nu este emoționant, la astfel de filme se presupune că oceanul de pe ecran se va revărsa și în ochii spectatorului, dar glandele mele lacrimale au rămas mai seci ca nisipul din deșert.
Actoria nu iese din tipare pentru că nici nu petrecem foarte mult timp cu un personaj anume pentru ca actorul respectiv să aibă șansa de a străluci.
Ce mi-a plăcut mult de tot, și asta țin să menționez, este faptul că, deși filmu-i american și mă așteptam să fie propagandist până-n măduva oaselor, Midway este respectuos și față de japonezi, nu-i prezintă ca pe niște brute lipsite de creier, iar omagiile de final sunt adresate atât americanilor, cât și japonezilor.
Midway nu-i cel mai cel film de război văzut vreodată de mine, scenariul suferă pe plan uman și se simt rămășite de bombastic specifice lui Roland Emmerich, dar recuperează din plin în ceea ce privește acțiunea falnică și eroismul oamenilor care și-au dat viața pentru țara lor, plus că din ce istorie îmi mai amintesc, pare destul de fidel realității (cu exagerările de rigoare), așa că îi torpilez un 8.
(4 / 5)
Trailer:
