Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
2004
Pe vremea unui Clint Eastwood (Unforgiven) în floarea vârstei la 74 de ani apărea Million dollar baby, un film ce avea să câștige 4 premii Oscar.
🎬 Million dollar baby – Premisă 🕮
Povestea este una cu bătaie în ring pentru că ne învârtim în lumea boxului, una pe care Frankie (holteiul pomenit în preambul) o cunoaște prea bine.
Se ocupă de o sală de antrenamente și de soarta unui boxer care are aspirații mari.
Atât de mari încât își ia zborul de lângă Frankie lăsându-l pe acesta să se lupte în vorbe de duh cu angajatul Eddie (Morgan Freeman – The Dark Knight).
Din senin se trezește cu un musafir nepoftit sub forma domniței Maggie (Hilary Swank – I am mother) care vrea, nici mai mult, nici mai puțin, ca Frankie să o antreneze.
Pe el îl apucă râsul, că se știe clar că nu se ocupă de fete, dar Maggie este atât de insistentă încât îi erodează răbdarea și moșulică acceptă provocarea.
Că ce altceva să facă la vârsta lui?
💭 Million dollar baby – Comentariu 🍿
Nu am mai văzut filmul anterior și nu știu cum naiba am reușit să mă feresc de spoilere pentru că bine am făcut.
Știam în mare parte despre ce este, un fel de Rocky pe sistem feminin, așa că eram pregătit de o dramă umană care să inspire și să însuflețească până și pe cel mai abătut câine plouat.
Ei bine, am avut dreptate.
Parțial.
Seamănă cu Rocky care și el a luat Oscar pentru cel mai bun film în sensul că avem povestea unui neica nimeni în drum care are ambiție mare și vrea să triumfe în acest domeniu.
Doar că până la a ajunge sus trebuie mai întâi să se adune de pe jos.
Și cum se scurgea firul narativ în direcția așteptată, scenariul îmi dă o lovitură de pur și simplu m-a paralizat brusc pentru că nu mai aduce deloc cu Rocky.
Filmul jonglează perfect cu cele două personaje principale, pugilista și antrenorul, concentrându-se în egală măsură pe caracterizarea lor.
El este un înțelept experimentat, cu ani mulți în breaslă, dar care se dovedește a fi cătrănit pe omenire, deoarece cu greu îi poți intra în grații.
Se simte că îl apasă ceva din trecut, nu știm exact ce, însă este o traumă care nu-i dă pace.
Dincolo de acest zid impenetrabil pe care și-l clădește în jurul său, are un suflet mare că și-ar da și cămașa de pe el să-l ajute pe cel nevoiaș.
Confruntările verbale pe care le poartă cu Eddie sunt un moment de deliciu intelectual și amuzant deoarece ambii se dovedesc a fi hâtri și mucaliți.
Relația lor este una de amiciție cu un strop de venin, că se înțeapă de mama focului, dar prietenește, fără răutate, dar cât să piște un pic.
La caracterizarea lui Frankie contribuie și chinul la care-l supune pe un popă exasperat de întrebările sâcâitoare legate de inconsistențele prezente în Biblie, întrebări logice la care nu are răspunsuri pertinente.
Chiar de nu ar fi fost nici măcar o scenă de box în tot filmul, pelicula ar fi rămas una captivantă datorită interacțiunilor pe care Frankie le are cu cei din jur.
De cealaltă parte, Maggie este personajul clasic al acestui gen de producții, vine din nimic și își dorește totul, ea fiind dispusă să moară în ringul de box sau să asude până la epuizare și dincolo de ea în sala de antrenament pentru atingerea scopului final.
Încăpățânarea ei ieșită din comun intră în coliziune cu vorba molcomă și calmă a lui Frankie și această ciocnire generează scântei la nivel sentimental care vor aprinde atmosfera și așa destul de încinsă.
Nu este un film care să se axeze prea mult pe luptele de box care sunt prezente, dar mai răzleț și se finalizează rapid fără să ofere cu adevărat niște momente memorabile.
Scenariul a știut să nu pice în capcana acestui clișeu și pot spune că s-a dus într-o zonă diferită din acest punct de vedere.
Asta nu înseamnă că s-a ferit de toate stereotipurile cu care suntem obișnuiți în asemenea producții, dar ele au fost bine absorbite de o scriitură care și-a meritat nominalizarea.
Nu pot zice că-i înaintea timpurilor sale, că scoate în evidență un aspect valabil din epoca de piatră, dar care parcă în zilele noastre este mai dezgustător ca oricând.
Sintetizează perfect lumea de acum, una în care niște țărănoi analfabeți cu două clase făcute în șase ani iau la mișto, ponegresc și denigrează pe cei care au ajuns sus pe munca lor.
Că așa se comportă oamenii ratați în viață care se scaldă în cocina lor infectă, pentru a se simți bine trebuie să-i tragă alături de ei și pe cei care au reușit să atingă performanța prin propriile puteri.
Avem exemple suficiente și în țara noastră în care niște mojici de toată scârba terfelesc valori inestimabile din invidie incomensurabilă sau prostie infinită.
Trecând peste asta, că poate m-am agățat prea mult de corzi în legătură cu acest subiect, filmul lovește în inimă cu toate schemele posibile din box.
Mă așteptam să fiu emoționat până la lacrimi, că povestea era una care îmbia la așa ceva, dar a făcut-o într-un mod pe care nu îl anticipam.
Că ești fan al boxului sau îl urăști cu toată ființa, scenariul a luat în considerare ambele variante și a găsit o cale de mijloc prin care să smulgă lacrimi cu o ușurință de invidiat.
Probabil că Oscarul pentru actorie primit de Hilary Swank este unul dintre cele mai clare, nu cred că există cineva care să spună că nu l-a meritat.
Poate este blasfemie, poate nu este, dar face un rol și mai bun decât în Boys dont`t cry care i-a adus Oscarul cu 5 ani înainte de acesta.
Cum și Morgan Freeman a luat Oscar pentru rol secundar, iar Clint Eastwood a fost nominalizat la actorie, este evident că interpretările sunt stelare și îți taie răsuflarea de nu mai poți respira de unul singur.
Apropo, oare ce mai putea să facă Eastwood în acest film?
Este regizor, actor, producător și a compus și muzica. Dacă mai scria scenariul le făcea cam pe toate.
🏆 Million dollar baby – Verdict 👍 sau 👎?
Este o poveste despre durere și speranță, despre mizerie și preamărire, despre sărăcie și reziliență, ce să mai, este despre umanitate în forma ei pură.
Reușește cumva să te înalțe spiritual în cei mai înalți nori, dar să te și scufunde într-un iad infinit de tristețe, de nu mai știam dacă trebuie să râd sau să plâng.
Are un ritm lent, dar nici o clipă plictisitor, nu se grăbește nicăieri, conștient că are mult timp la dispoziție, parcă este făcut de un Eastwood care știe că va apuca o vârstă apropiată de centenar.
Au fost și câteva chichițe care m-au deranjat.
Prima ar fi o alegere narativă, nu spun despre ce este vorba, care cam dă afară din casă și strică oleacă din mister pentru că mi-am dat seama din start că dacă X-ulescu face asta, înseamnă că….
Și a doua chestie se referă la modul de funcționare al unui anume sistem care nici măcar în România nu te-ar lăsa să ajungi într-un asemenea hal.
Aceste două belele, mai mari sau mai mici, fiecare decide cum le cuantifică, mi-au mai tăiat din elan și m-au făcut să rezist în ring preț de doar 9 runde.
(4,5 / 5)
