Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Am auzit lucruri bune despre Miracle in cell no. 7, așa că era cazul să investighez despre ce este vorba.
Cum sunt o droaie de versiuni, m-am oprit asupra celei originale ce vine din Coreea de Sud.
🎬 Miracle in cell no. 7 – Premisă 🕮
Yong-gu (Ryu Seung-ryong – The admiral: Roaring currents) este un tată singur, ce are o fetiță scumpă foc, Ye-Seung.
Nu prea stă bine la capitolul marafeți, de asta nu poate să-i cumpere celei mici un ghiozdănel la modă pe atunci cu Sailor Moon.
În urma unor circumstanțe nefericite pentru el, ajunge călare pe o altă fetiță, de data asta una moartă, cu capul spart și o cărămidă alături.
Cum decedata era fiică de mare baștan în poliție, procesul este finalizat cu viteza luminii și Yong-gu ajunge la pușcărie într-o celulă mai aglomerată ca un bordel de Black Friday.
Ca urmare a capetelor de acuzare, este luat la pumni și picioare de ceilalți deținuți care nu-l văd deloc cu ochi buni.
💭 Miracle in cell no. 7 – Comentariu 🍿
Refăcut și reinterpretat de multiple ori, cea mai faimoasă copie fiind una turcească, filmul de față este o dramă cu accente comice.
Dramă pentru că toate indiciile duc spre un alt verdict, eu aveam o puternică bănuială că Yong-gu este nevinovat și nu merită nimic din toate mizeriile ce i se sparg în cap.
Comedie pentru că omul este un optimist incurabil și vede mereu partea plină a paharului chiar și când acesta are fundul spart.
Ah, stați că uitam să menționez asta, că joacă un rol major în poveste.
Hm, cum să o zic să sune mai frumos și să nu jignească?
Yong-gu este o persoană PISI, adică Parțial Inaptă Sinapso-Intelectual.
Nu foarte grav, că poate funcționa în societate, dar suficient cât să fie considerat de cei din jur retard, deși nu este deloc așa.
Doar că nu are filtru pus în procesul gândirii și spune tot ce îi trece prin minte, fiind incredibil de onest prin vorbele sale, ceea ce, evident, deranjează.
Dar și amuză simultan.
Toate bune și frumoase până aici, dar de acum încolo se anunță averse meteorologice torențiale pentru că povestea este în așa fel încropită încât mi-a rupt sufletul.
Nu duce lipsă de momente emoționante care sunt prezente într-un număr suficient de mare și au reușit să-mi sece puțul lacrimilor în cele două ore de film.
În același timp, este și nemaipomenit de înduioșătoare și chiar de ai avea inima captivă într-o carapace impenetrabilă de gheață, drăgălășenia emanată de această peliculă o va topi.
Aici culpabilă, dar în sens pozitiv, este fetița Ye-Seung jucată de Kal So-won care, pe lângă că-i un îngeraș nevinovat, interpretează și de mama focului.
Este o tactică eficientă, testată de-a lungul timpului, nu ai cum să rămâi impasibil la un film dacă în el sunt copii care suferă.
Poate că este o alegere la îndemână și nu prea originală, dar aici este dusă la un alt nivel. Și nu intru în amănunte că nu vreau să fiu acuzat de trafic de spoilere.
Pe lângă relația fiică-tată care va spulbera orice zid așezat în fața sufletului și va elibera sentimente contrastante, nu trebuie să trec cu vederea și evoluția celei din sânul celulei cu numărul 7.
Cei care sunt colegi cu Yong-gu vor începe să-l cunoască pe acesta și chiar dacă toți sunt vinovați de diverse infracțiuni asta nu înseamnă în mod automat că sunt și niște brute insensibile.
O fi trupul zăvorât între patru pereți, dar inima nu le este înconjurată de gratii.
Peripețiile prin care trec în interiorul pușcăriei pentru a o aduce pe Ye-Seung alături de tatăl ei sunt, deopotrivă, ilare și duioase.
Cam fantasmagorice, dacă ne raportăm la realitate, dar ce mai contează asta când au efectul dorit?
Toate ca toate, dar există un moment precis în cronologia filmului în care m-a lovit conștientizarea unui fapt imuabil care m-a pus în genunchi.
Și oricât de bățos și insensibil mă dau, m-a transformat într-o potentă unealtă irigabilă. Și nu cred că-s singurul care a pățit asta.
🏆 Miracle in cell no. 7 – Verdict 👍 sau 👎?
Încep partea finală cu o unică tragere de urechi.
Deși este bazat pe fapte reale, are câteva elemente care tind mai degrabă spre ficțiune.
Nu sunt deloc verosimile în contextul filmului și ele apar fix când este nevoie de ele.
Sunt plasate convenient de scenariu pentru efect maxim și asigurarea deplasării poveștii în direcția dorită.
În rest, însă, filmul m-a demolat până la fundație și m-a reclădit la cheie de câteva ori, redându-mi și spulberându-mi speranța cum nu au făcut-o multe filme.
Dacă nici o asemenea peliculă nu te face să dorești să fii mai bun cu cei din jur că nu știi prin ce drame trec și ce probleme au, atunci nu știu ce altceva ar putea să reușească asta.
Chiar dacă nu este perfect ca realizare tehnică și scriitoricească, apelând la câteva clișee clasice, pentru mine a contat experiența născută urmărind pelicula.
Și m-a făcut să evadez pentru câteva ore într-o altă lume unde am plâns, am râs, am plâns, m-am distrat și iar am plâns.
Plus că am și boscorodit justiția care chiar este oarbă atunci când este legată bine la ochi de cei în mâinile căreia se află.
Oricât de chițibușar sunt, pur și simplu nu am ce defecte să-i găsesc care să mă determine să-i ciobesc din verdict.
Așa că în urma caruselului de emoții prin care m-a plimbat am să-i cumpăr din banii greu munciți 10 ghiozdane cu Sailor Moon.
(5 / 5)
