Miracol

Miracol, sau Miracle, dacă vrem să fim fandosiți, este, mai pe ocolite, continuarea lui Neidentificat, unul dintre cele mai bune filme românești pe care le-am văzut. Cu siguranță cel mai șmecher thriller autohton.

 

🎬 Premisă

Cristina (Ioana Bugarin – Moromeții 2) este o aspirantă măicuță, o tânără de 19 ani, care are ceva treabă la un spital.

Durerile de cap nu par a-i da pace, iar rugăciunile nu prea funcționează. Am băgat „prea‟ să nu fiu luat la bătaie cu pietre că împrăștii blasfemie pe aici.

Așa că neavând altă soluție, Cristina se deplasează către spitalul din Piatra Neamț, având o programare făcută din timp.

Este clar că domnișoara are un tumult interior care nu-i dă pace, dar ce anume? Asta rămâne de identificat (sic) de către fiecare spectator în parte.

Din nefericire pentru Cristina, întoarcerea la mănăstire nu mai este posibilă dintr-un motiv oribil, nu că ar fi greu de imaginat, dar îl supăr pe Cel de Sus dacă intru mai adânc și fără consimțământ în premisa din Miracol.

Zic că este suficient să scriu că un inspector de poliție, Marius (Emanuel Pârvu) preia cazul pentru a înfăptui justiție așa cum se cuvine.

 

💭 Comentariu

Miracol este un film vizitat de Moise, pentru că-i împărțit în două fire narative distincte și o bună bucată de timp nu mi-am dat seama care-i legătura cu Neidentificat, în afară de faptul că acțiunea are loc în și pe lângă Piatra Neamț.

Dar este un sequel, mai degrabă spin-off, al acestui film pentru că Marius este un personaj care apare în Neidentificat, unul secundar, însă vom da și de alte fețe cunoscute, chit că scenariul de aici este vag și nu face trimiteri directe la Neidentificat, dar este foarte subtil în a ne transmite niște mesaje puternice. Ideea este că Miracol își urmează propriul curs.

Desigur, și Cristina a apărut în Neidentificat, dar într-un rol de figurație, atât de nesemnificativ încât am și uitat de ea.

Să încep cu ce m-a sâcâit la Miracol.

Prima, și cea mai mare problemă, ar fi una legată de metodologia din domeniul criminalistic.

Chiar nu știu cât de dotată este poliția de la noi sau cât de evoluată este din punct de vedere logistic, dar văzând prea multe filme de acest gen, americane sau sud-coreene, am rămas cu un gust amar pentru că o singură decizie normală ar fi dus la elucidarea întregului mister.

Mă gândesc însă că suntem atât de înapoiați, deși nu cred, încât nu avem acces la asemenea tehnologie, că vorba aia, tot se spune despre România că este cu 50-100 de ani în urma țărilor dezvoltate.

Apoi sunt câteva secvențe de un anume fel ce par a fi fără noimă.

Mă refer la scenele îndelungi trase fără întrerupere care nu prea spun nimic, prezintă o banalitate cotidiană care m-a agasat.

Nu cred că era nevoie să văd timp de câteva minute cum Cristina traversează curtea mănăstirii sau să asist la pălăvrăgelile lipsite de importanță dintre anumite personaje care discutau chestii triviale. Adevăruri, nimic de comentat, dar care nu contribuie cu nimic la dezvoltarea personajelor.

Avem parte de discuțiile contradictorii între știință (doctor) care se bazează pe practic și pe concret, și religia (măicuța-n devenire) care ia în brațe divinul și rugăciunea, iar conflictul este evident, rezolvarea la fel de clară și ea, însă știm prea bine care este realitatea umanității.

Pentru o bună bucată de timp Miracol mi s-a părut a fi doar o dramă fadă despre sistemul judiciar autohton, ăla în care găinarul face pârnaie pe viață și evazionistul milionar o huzurește prin străinătate.

Eram 100% de acord cu ce se comenta pe marginea subiectelor abordate, că n-ai cum contrazice o minte clară care vorbește bazându-se pe fapte, nu pe supoziții aiuritoare și vedenii cerești.

Însă n-aveau nicio treabă cu subiectul compunerii noastre, cu sau fără aceste secvențe trase din prima, pentru economie de gigabiți, filmul, în miezul său, ar fi rămas același, doar că probabil ar fi avut vreo 90 de minute, nu 120.

Nu zic că nu era interesant ceea ce vedeam, pentru că atmosfera este una inundată de o aură de pericol, simți că amenințarea, orice ar fi ea, plutește deasupra personajelor.

 

Misterul este la fiecare pas, totul fiind învăluit într-o mantie care acoperă premisa, fără a o proteja de necazuri, iar creierul turat la maximum îți sugerează un iminent deznodământ de rău augur ce te sufocă prin pâcla asta a necunoscutului, parcă ești aproape de adevăr, dar și atât de departe în același timp.

Dacă este să fiu criptic, Miracol este atât de complicat, încât devine foarte simplu, dar simplitatea lui naște o groază de complicații.

Luați-o și jucați-o p-asta.

Miracol este prea molcom pentru ca povestea să fie atât de simplistă precum pare la prima vedere, iar regizorul/scenarist Bogdan George Apetri reușește să ne țină îndestulați în aparență prin indiciile infime pe care ni le oferă, dar nu suficient de mult timp, pentru că malnutriția se instalează rapid tocmai pentru că ne dă firimituri insuficiente și pentru ciuguleala unei vrăbiuțe.

Și apoi vine actul 3 în care totul se răstoarnă cu cracii-n sus, iar twist-urile vin în avalanșă, și sunt unele neașteptate, chit că simțeam că la mijloc trebuie să fie ceva imprevizibil și credeam că am asamblat cu succes piesele puzzle-ului. Dar m-am înșelat crunt.

Am rămas mult timp neclintit, chiar și după ce s-a terminat filmul, cu tot cu creditele de final ce se perindau pe fundalul unei melodii de Gică Petrescu, pentru că am fost atât de surprins și de bulversat încât nu m-am regăsit.

Poate credeți că exagerez, dar șocul a fost atât de mare încât creierul nu a vrut să conceapă că a fost păcălit și nici acum nu-s sigur că am priceput ce a vrut filmul să transmită, încă mai cuget la Miracol pentru a mă autolămuri care este semnificația titlului și care este adevărul adevărat. Dacă o exista vreunul.

Este un film care te erodează pe stil chinezesc, pic cu pic, la nivel psihologic, iar interpretările sunt la latitudinea fiecăruia, fiind un film polarizant, eu am o opinie, tu ai altă părere, altcineva ne va contrazice.

 

🏆 Verdict

Miracol nu este atât de alert precum Neidentificat, povestea pare una nedemnă de ecranizare la prima strigate, iar întreaga investigație nu are nimic special în ea.

Dialogurile sunt și ele destul de lâncezitoare în intensitate, chiar dacă actorii le rostesc cu atâta naturalețe încât simți că ești lângă ei și porți o discuție amicală la o dușcă de multe grade.

Dar răbdarea mi-a fost răsplătită cu vârf și îndesat, zgârcenia filmului își arată roadele în finalul care-ți oferă răspunsurile dorite doar pentru a-ți genera o miriadă de alte întrebări.

La final, Miracol mi-a plăcut, nu la fel de mult ca Neidentificat, mi se pare un pic sub acesta, pentru mine salvarea lui a fost reprezentată de răstălmăcirile din actul 3 care încheagă într-un tot unitar ce am văzut până atunci și m-au făcut să uit de nesfârșitele secvențe dintr-o bucată care începeau aievea și se terminau nicăieri.

Uite așa, brusc, mi s-a făcut poftă de 8 porții de pastramă de oaie.

Cum am scris și la finele lui Neidentificat, avem parte de-o trilogie și dacă Apetri nimerește finalul, atunci am să o cataloghez drept cea mai bună trilogie românească.

Nu că am avea prea multe.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Howling

A venit timpul să-mi înfig colții în Howling (Ha-wool-ling), titlul din paranteză dând de gol …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.