Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1955
După Jigokumon, care a luat statueta cu un an în urmă, Japonia a plusat cu Miyamoto Musashi și pariul a fost unul câștigător.
🎬 Miyamoto Musashi – Premisă 📖
Takezo (Toshirô Mifune – Rashômon), mai bine cunoscut după numele care a dat titlul filmului, este un samurai războinic care s-a nimerit să se afle în tabăra pierzătoare a bătăliei de la Sekigahara.
Bine, în acel moment încă nu ajunsese la acel statut.
Pus pe fugă, acesta își găsește adăpost la o văduvă care are și o fată. Dar omul nostru nu a luat-o singur la galop, ci alături de un camarad de arme, Matahachi (Rentarō Mikuni).
Nu se acomodează ei bine că imediat apar tâlharii care vor tribut de la femeile care, la rândul lor, au jefuit samuraii morți pe câmpul de luptă.
De aici încolo lucrurile se complică, nu doar că se pornesc scandaluri între al nostru protagonist și nelegiuiții care vor să fure non stop, dar se nasc și ceva povești de dragoste.
💭 Miyamoto Musashi – Comentariu 🍿
Filmul este doar prima parte dintr-o trilogie care elogiază viața acestui războinic legendar, dar nu știu dacă am starea necesară să le văd și pe următoarele două pentru că pelicula de față nu m-a încântat foarte mult.
Aveam și alte așteptări, am crezut că, fiind cu samurai, o să fie măcel și lupte grandioase, dar este mai degrabă o dramă romantică menită a umezi ochii.
A trebuit să-mi alung dezamăgirea pentru că altfel aș fi fost și mai dur cu filmul care nu este neapărat rău, doar că se duce într-o cu totul altă direcție decât cea pe care am anticipat-o.
Dacă tot am scris că voiam confruntări spadasine, ei bine, ele nu lipsesc, doar că tind spre un vodevil ridicol.
Coregrafia este aproape ca inexistentă, doar se flutură amenințător niște săbii și, din când în când, se mai trântește la pământ în cel mai teatral mod posibil câte un personaj ucis.
Deși pe el nu se vede nicio urmă de rană sau picătură de sânge.
Se mai dau și câteva scatoalce, dar exagerarea efectelor este absurdă, se comportă victimele de parcă le-a căzut un munte în cap, deși își luaseră doar niște bobârnace ca în pauza dintre ore.
Așadar, din acest punct de vedere, filmul nu este deloc reușit, pare mai mult amatoricesc în ceea ce privește punerea în scenă a simulacrului de acțiune cu care vrea să ne fure ochii.
În schimb, pe partea de poveste sentimentală și replici filozofice, pelicula stă chiar excelent, chit că nu sunt eu adeptul unor asemenea dulcegării.
Dar până și eu am rămas atât fermecat, cât și pe gânduri, la auzul unor ziceri profunde gen: Un cămin fără dragoste este ca o moarte vie.
Relațiile complicate dintre personaje, de la trădare până la sacrificiu, au fost cele care au condimentat o poveste care, în mare parte, nu vine cu ceva neapărat nou.
Mă rog, nu acum, în anul de grație 2024, dar nici pe atunci nu cred că a rupt vreo gură a târgului prin originalitatea firului narativ pentru că este unul obișnuit, un laitmotiv des folosit în acele vremuri.
Personajul Takezo trece printr-o evoluție remarcabilă, maturizându-se sub ochii privitorului și se transformă în 90 de minute dintr-un hoinar dezlânat într-un samurai ghidat de onoare.
Cât despre personajele feminine, prefer să las misterul să planeze deasupra mentalității lor, că dacă le-aș descrie cu lux de amănunte ar reieși că am ceva contra lor.
Deși ele singure se incriminează prin pisiceala ispititoare de care dovadă când îi dau târcoale masculului alfa numai bun de însămânțat ogorul ovarian.
Măcar una dintre ele știe să cânte bine de tot la flaut.
Filmul, ca vizual, este superb, vine cu o imagine color autentică, nepângărită de fel și fel de efecte digitale care să știrbească din naturalețea cadrelor panoramice cu care am fost desfătat.
Ce i-a lipsit, pe lângă ce am pomenit anterior, a fost o coloană sonoră puternică, una menită a crește intensitatea unor secvențe și a amplifica mizele emoționale.
În schimb, am rămas cu impresia că este prea vestică și seamănă mult cu muzica din filmele western, aproape că mă așteptam să aud un Hi-yo Silver!!!
Închei comentariul cu o remarcă despre felul în care s-a schimbat actoria, pe atunci numele grele erau puse cu adevărat la treabă.
Spre exemplu, dă Toshirô Mifune la sapă în mocirlă și pe ploaie de nu-i adevărat, fiind nămolit tot și asta conferă autenticitate interpretării.
Azi cu greu mai găsești așa ceva, fie sunt aruncate la înaintare dublurile actorilor, fie sunt folosite efecte speciale.
🏆 Miyamoto Musashi – Verdict 👍 sau 👎
Probabil că va trebui să arunc o geană și pe celelalte două pelicule, chit că nu am tragere de inimă pentru că acesta nu aduce a film de sine stătător.
Lasă în aer multe povești secundare neterminate, neavând un final satisfăcător.
Din contră, este unul amar pentru că trebuie să știți că povestea de dragoste nu este una veselă, cel puțin nu așa este creionată în această primă parte.
M-a lăsat cu sufletul debusolat, dar cu creierul într-o stare boemă, pentru că sfârșitul nu este fericit, dar este poetic.
Poate sunt mai drastic decât ar trebui, dar nu pot să-mi ascund dezamăgirea, voiam mai multe lupte și mai puține ocheade amoroase, de aceea am să-i fur 6 obiecte din aur solid.
Trilogia este comparată cu Gone with the wind, așa că nu este de mirare că primul film nu m-a dat pe spate.
(3 / 5)
Am citit cărțile. Foarte bune
Am să arunc un ochi și la film.