Mufasa: The lion king

Mufasa: The lion kingDisney zice că Mufasa: The lion king este live-action, dar noi știm că este, în realitate, o animație.

Indiferent cum este filmul catalogat, important este să fie bun, nu?

 

🎬  Mufasa: The lion king – Premisă 📖

Povestea este spusă sub formă de aduceri aminte de către Rafiki (John Kani – Black Panther), babuinul, pardon, mandrilul bătrân care a văzut multe la viața lui.

Tânărul Mufasa (Aaron Pierre – Rebel Ridge) se pierde de familia lui regală și este pescuit de un alt prichindel, Taka (Kelvin Harrison Jr. – Elvis). Acesta voia neapărat un frate, așa că insistențele lui au câștig de cauză și hoinarul este acceptat în familia sa.

Cei doi cresc, se fac niște lei falnici, Taka s-a aciuiat pe lângă tac-su să învețe cum stă treaba cu masculul alfa, iar Mufasa a fost retrogradat la munca de jos, să se țină de coada femelelor ocupate să vâneze.

O amenințare teribilă, sub forma unui trib de lei conduși de fiorosul Kiros (Mads Mikkelsen – Bastarden), îi obligă pe cei doi să pribegească prin savană în căutarea iluzoriului Milele.

 

💭 Mufasa: The lion king – Comentariu 🍿

Regizat de către Barry Jenkins (Moonlight), care are un Oscar în vitrină, și scris de Jeff Nathanson, un veteran al industriei, filmul are un singur minus cu adevărat mare, cel puțin în ceea ce mă privește.

Îi lipsește cu desăvârșire impactul emoțional pentru că este o poveste despre trecutul unor personaje a căror soartă îmi era deja cunoscută.

Ca o mică observație, a lovit la început cu un omagiu adus lui James Earl Jones, deși se putea mai mult decât un simplu text sec.

Așa că nu aveam cum să mă tem pentru viața lor, știind că ele joacă un rol important în The lion king, filmul anterior acestuia, dar setat ca perioadă de timp după Mufasa.

N-am simțit vreun fior de pericol, vreo frică ancestrală, vreo frântură de teroare cu privire la destinul lui Mufasa și al celorlalte feline.

Este un risc asociat unei asemenea alegeri narative, un risc asumat de Disney care putea veni cu ceva care să aibă loc în viitor și care să fie o necunoscută și pentru privitori. A preferat, însă, să joace la sigur.

Și a doua problemă pe care am avut-o cu filmul, una mult mai mică, a fost celebrul cuplu Timon și Pumbaa care aici m-a enervat la culme.

Deși cei doi nu apar prea des în film, au reușit să mă sâcâie prin glumele lor puerile, lipsite de orice dram de inteligență și care se învârteau în jurul a două-trei subiecte repetitive.

Aș mai cârcoti un pic pe seama scânteii care generează un conflict interior în sânul familiei de lei, o scânteie care nu a reușit să-mi aprindă focul pasiunii pentru că este una cam trasă de coamă.

Plus că deja am văzut-o de curând într-o altă animație. Se pare că nu doar oamenii cad pradă acestei slăbiciuni trupești, până și în sălbăticie ispita pisicuței este mai puternică decât rațiunea și întunecă iremediabil mințile.

Acestea fiind zise, îmi dau jos coarnele de drăcușor și-mi pun mantia albă de înger pentru că am în tolba cu cadouri și destule laude pentru film.

Cum era de așteptat, Mufasa: The lion king este o producție inginerească de senzație, arată incredibil din toate punctele de vedere.

Animalele sunt parcă scoborâte dintr-un documentar NatGeo de mă așteptam să înceapă sir David Attenborough să nareze acțiunea din animație.

Atenția la detalii este fenomenală, toate firele de păr se mișcă în concordanță cu cea mai mică adiere de vânt sau cu fiecare strop de apă care cade pe blană, iar peisajele sunt mirobolante, orice stop cadru ar putea fi folosit drept imagine de fundal și ai paria casa că este una preluată din natură.

Mufasa: The lion king

 

Dacă aveți posibilitatea, mergeți la IMAX pentru că experiența va fi una pe cinste, nu veți fi încântați doar vizual, ci și auditiv.

Și aici nu mă refer la coloana sonoră semnată de Lin-Manuel Miranda, ci la sunetul ambiental, trebuie să mă înclin în fața deciziei geniale de a-l distribui în rol negativ pe Mads Mikkelsen.

La un moment dat, nici măcar nu prea mă mai interesa de soarta personajelor principale, așteptam cu nerăbdare să apară în scenă Kiros.

Nu neapărat să facă prăpăd, ci să-i aud vocea tunătoare care impunea respect prin teroarea pe care o împrăștiau spusele sale, dar și prin gravitatea apăsată a felului în care-și rostea discursurile.

Când Kiros vorbea, savana devenea nemișcată și asculta. Are o voce atât de puternică încât tremura ecranul când își răcnea amenințările care-ți înghețau toate lichidele vitale.

Știu că sună ciudat că mă axez mai mult pe antagonist, dar nu prea am ce spune despre Musafa, Taka sau Sarabi (Tiffany Boone – The midnight sky) pentru că deja cunoașteți personajele. Sau măcar știți ce vor deveni ulterior.

Un alt aspect demn de scos în evidență este faptul că Disney a învățat din greșelile filmului din 2019 care a părut un documentar cu animale vorbitoare și nimic mai mult.

Aici ele sunt umanizate, chipurile lor transmit emoții, nu sunt atât de rigide, le simți trăirile interioare și chiar le poți citi gândurile doar uitându-te la expresiile faciale care acum nu mai sunt deloc stană de piatră.

Este un progres evident, nu ajunge la acel nivel intim din originalul The lion king care rămâne imbatabil din acest punct de vedere, dar este un uriaș pas în față.

Povestea, deși nu atât de captivantă pe cât m-aș fi așteptat, nu duce lipsă de momente tensionate, chiar surprinzătoare, având în vedere contextul.

Trioul felin trece prin destule aventuri în încercarea de a scăpa de tribul lui Kiros care se află pe urmele celor trei, dar și în misiunea de a găsi tărâmul Milele, care poate fi doar o Fata Morgana amăgitoare.

Și nu strâmbați din nas, prin Africa mai și ninge, așa că nu este chiar fantasmagoric periplul hoinarilor noștri prin niște munți înzăpeziți.

Mufasa: The lion king

 

Muzica este destul de în regulă, dar nimic memorabil, poate doar câteva refrene care îmi vor rămâne în cap pentru câteva săptămâni. Și sunt mărinimos aici.

Mă așteptam la mai mult având în vedere cine s-a ocupat de acest capitol, dar cred că Lin-Manuel Miranda vrea să facă prea multe și prea repede, iar asta îi dăunează inspirației.

Nu există o piesă din acest film care să se ridice măcar la genunchiul celor pe care le știm și le fredonăm și acum din animația clasică.

Rele nu sunt, dar parcă prea seamănă toate între ele și nu am primit și eu una care să mă însuflețească instantaneu, care să-mi redea încrederea în momentele în care sunt la pământ, una care trezească din hibernare spiritul de luptător.

Parcă nici mesajele nu sunt atât de potente, că iar ni se vorbește despre ciclul vieții și cum că fiecare avem locul nostru bine definit în orânduirea lumii și nimeni nu este de pomană. Dar n-am mai primit aceste mesaje?

Și, la final, trebuie să menționez că există destule scene amuzante care m-au făcut să râd autentic, iar „culpabil‟ este Rafiki care are toate vorbele la el.

Când îi bagă-n ceață pe lei cu povețele înțelepte de n-au habar ce vrea să spună, când isterizează audiența prin replicile hâtre și jucăușe.

Având în vedere că el spune povestea, trebuie să privim totul cu circumspecție pentru că nu prea ai cum să te bazezi pe mintea unui mandril aflat într-o stare avansată de iluminare filozofică.

 

🏆 Mufasa: The lion king – Verdict 👍 sau 👎

Filmul nu este vreo reușită de excepție, era oarecum de anticipat că nu va avea un impact devastator ținând cont că destinația finală este una cunoscută.

Nu-mi place deloc de Disney în ultima perioadă, se comportă ca un samsar care aduce mașini la mâna a doua din Germania și, pentru a le face mai atractive pentru clienți, le dă kilometrajul înapoi, dar tot rable rămân.

Așa și Disney, a început să adauge în catalog filme bazate pe succese anterioare, dar în loc să meargă înainte, tot dau înapoi, ducându-ne în trecutul respectivelor lumi.

Am primit Cruella, am primit Maleficent, acum Mufasa: The lion king. Zic să lăsăm trecutul să rămână-n trecut și să privim și spre viitor.

Sunt producții de tip vată de zahăr, îți atrag ochii că arată frumos, dar nu-s decât niște compoziții artificiale care nu-ți hrănesc cu adevărat pofta, peste puțin timp deja nici nu mai știi ce ai consumat.

Aici pot încadra și animația de față, una care este perfectă din punct de vedere vizual, dar care nu vine și cu o poveste pe măsură.

Peste ani și ani, când cineva va fi întrebat despre Lion king, probabil că va fi pomenită tot animația originală pentru că va rămâne un clasic legendar, o cină de stele Michelin, în timp ce peliculele moderne vor fi trecute la fast-food.

Repet, Mufasa: The lion king este o producție decentă, dar nu și memorabilă, și clar merită să fie văzută pe cel mai mare ecran pe care îl aveți în cinematografe pentru că este senzațională din acest punct de vedere.

Atât pentru acest articol, m-am întins un pic mai mult decât de obicei, dar am avut chef de scris, vă las în pace pentru că trebuie să am grijă de o haită formată din 7 lei maiestuoși.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Mufasa: The lion king

Recenzie

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

The lord of the rings: The war of the Rohirrim

The lord of the rings: The war of the Rohirrim

Vă era dor de o călătorie în universul fantastic imaginat de Tolkien? Dacă da, atunci …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *