Night in paradise

Night in paradise (Nak-won-eui-bam) nu este deloc așa cum sună titlul îmbietor la romanțe sub cerul înstelat, la lumina Lunii.

Filmul sud-coreean care este, momentan, pe Netflix, o arde pe gangstereală, unul din subiectele preferate ale cinematografiei din acea țară, alături de criminalii în serie.

Park Tae Gu (Tae-goo Eom – Beterang, Simya-ui FM) este un astfel de personaj, un mafiot cu ceva trecere la șeful clanului său, având aspirații de promovare în rândul organizației din care face parte, chiar dacă este relativ tinerel.

Dar o tragedie care se inserează foarte rapid în premisă dezlănțuie un război între bandele rivale și, pentru a nu inflama și mai rău spiritele deja încinse, Park Tae Gu este expediat într-o vacanță forțată pe insula Jeju pentru a se da la fund și a lăsa lucrurile să se calmeze.

Aici n-are timp de relaxare pentru că una din gazdele sale este o tinerică, Jae Yeon (Jeon Yeo-bin), un personaj cu și mai multe probleme la activ decât Park Tae Gu. Așadar, în loc să se odihnească, stă de certuri siropoase cu frumușica, dar dereglata emoțional, Jae Yeon.

Asta în timp ce insula este luată în vizor de mafioții care nu uită atât de ușor pocinogul făcut de Park Tae Gu.

Night in paradise are o durată destul de întinsă, dar nu este un lucru de mirare, sud-coreenilor le place să lungească filmele, uneori de pomană, și ca prim aspect negativ despre această producție pot spune că se întinde cam mult coarda în ceea ce privește firul narativ. Nu că ar fi plictisitor, dar pe parcurs devine cam melodramatic, iar interacțiunile dintre cele două personaje principale au un început de repetitivitate care m-a afectat un pic la creier. Spre exemplu, sunt scene îndelungi în care ei doar mănâncă, am înțeles semnificația, legătura emoțională căpătată prin experiențe comune, dar nu cred că trebuie să mi-i arate înfulecând toată haleala.

Povestea nu-i deloc complicată, fapt atât pozitiv, că asta a însemnat că n-au fost probleme în priceperea filmului și nici nu a generat plot-holes, că nu avea cum, nefiind îmbârligat, cât și negativ, pentru că nu are nimic special mare parte din durata ce se întinde peste două ore. Dar filmul este bine făcut, n-am ce comenta la execuția tehnică.

Este mai mult o dramă în care două suflete traumatizate de tragedii personale se destăinuie unul altuia într-un fel de concurs macabru de cine-i mai terminat psihic.

Avantajul filmului care m-a făcut să nu casc gura a plictis la toată această dramă a fost faptul că personajele, în ciuda problemelor apăsătoare, sunt carismatice și cu zaharină la suflet.

Hai că am scăldat-o destul în ocean și trec la punctul forte din Night in paradise. N-are acțiune multă filmul, doar vreo trei scene sporadice, dar finalul este 💣☢️, merită toată așteptarea. Să nu mai pomenesc că este diferit față de ceea ce așteptam. Și poate vă va surprinde și pe voi pentru că are un tupeu fantastic în a se juca mișelește cu emoțiile spectatorilor pe principiul: Neah, #narecum domne, #narecum.

Deși nu durează foarte mult confruntările dintre eroii noștri și valurile parcă infinite de derbedei, se lasă cu frăgezeală carnală numai bună de asezonat precum copanele aviare de la KFC. Și filmul este foarte sângeros, ăia care intră în raza de acțiune a cuțitelor, ciocanelor, gloanțelor devin fântâni arteziene și râuri de sânge ca-n urgiile biblice ne inundă ecranul.

Fără a da detalii prea multe, finalul ridică multe de tot Night in paradise în aprecierea lui pentru că este unul dintre cele mai satisfăcătoare din câte am văzut, combină dramatismul lacrimogen cu o acțiune care-ți satisface setea de răzbunare contra antagoniștilor banali, dar generatori de repulsie.

La partea asta, cu răufăcătorii, filmul nu impresionează, dar îi execută bine, sunt clasicii gangsteri impunători, mereu la patru ace, care bagă groaza-n tine vorbindu-ți calm, cu o privire sticloasă-n ochi, fără să se enerveze (prea rău), semne care nu anunță nimic bun, pentru că o atitudine molcomă ascunde răutate diabolică.

Are o poveste simplă, dar modul în care este abordată, temele serioase pe care le prezintă, felul în care știe să ți se adreseze ca unui om matur cerebral (puradeii la somn, că nu-i cu unicorni filmul), duce la crearea unei atmosfere sumbre, asta și pentru că personajele nu sunt unele care au la purtător lapte și miere.

Iar locația aleasă, una izolată, contribuie la singurătatea care se pare că este laitmotivul filmului.

Nu-i ceva ieșit din comun, ba chiar aș spune că fără finalul incendiar și generator de lacrimi de bucurie, și nu numai, ar fi fost doar decent,  dar per ansamblu Night in paradise mi s-a cuibărit la suflet și produsul final mă face să-i cumpăr 8 castroane de mulhoe.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Confessions

Japonia iese la tablă cu Kokuhaku (Confessions), un thriller psihologic destul de ciudat din 2010. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *