Nu prea am tragere de inimă să scriu despre Officer Downe dar nu am cum să nu zic câte ceva despre idioțenia asta imensă de așa-zis film.
Filmul se bazează pe nuvela grafică omonimă, adică un fel de carte cu foarte multe poze și puțin text pentru că, deh, în zilele noastre cititul a devenit o superputere de lux precum invizibilitatea sau telechinezia.
Downe este un polițai neobosit care pune pe primul loc meseria și abia apoi propria viață, când pleacă în misiune nu se oprește până când fie măcelărește tot ce mișcă, fie dă ortul popii. De cele mai multe ori se întâmplă cam ambele simultan.
Ce? Cum? Adică moare de mai multe ori?
Ați citit bine, Downe moare dar nu stă rigid prea mult timp pentru că face parte dintr-un experiment ultra secret care-l scoală din morți cu ajutorul puterii recoltate de la o grămadă de retardați, pardon, persoane cu dezabilități psihice. Cu fiecare reîntoarcere pe tărâmul celor vii, mintea lui Downe este din ce în ce mai răvășită.
Sună ciudat? Stați calmi, asta încă este înghițibil, ca să mă exprim mai neortodox. Downe are ca misiune principală organizația mafiotă Fortune 500 pe care trebuie să o pună cu botul pe labe, organizație care are în frunte trei personaje denumite Leul, Vulturul și Tigrul. De ce numele astea? Pentru că fix asta sunt, trup de om pe care se regăsesc scăfârliile acelor animale, dar nu măști, cum inițial am crezut. Bașca în scenă mai apare și un ninjalău care se poate teleporta.
De abia de acum Officer Downe devine cu adevărat ciudat.
Ca idee, filmul este al dracului absurd și stupid, dar și interesant, nah, nu trebuie luat în serios, ce așteptări să ai de la o asemenea premisă, un polițist înviat pe repeat din morți care se luptă cu niște semioameni-semianimale?
Din păcate realizarea este una dintre cele mai proaste pe care le-am văzut vreodată. Și asta din cauza bugetului aproape inexistent care a transformat o experiență cu potențial distractiv într-un coșmar neinteligibil.
Officer Downe este un film extrem de brutal, ultraviolent, plin de secvențe scârboase, împinse până dincolo de limita acceptabilității, capetele explodează în stânga și în dreapta, membrele sunt ciopârțite la foc automat, ketchupul se abate ca o tornadă peste tot, pereți, podea, camere de filmat, oameni, diferite alte părți anatomice suferă fel și fel de leziuni care de care mai traumatice atât pentru cei asupra cărora se abate nenorocirea, cât și pentru cei care le văd, adică nefericiții care se uită la această peliculă.
Hai să zic că anumite secvențe, nu multe, sunt vizionabile cu chiu, cu vai, dar cele mai multe îți dau dureri de cap prin modul de filmare.
Lipsa unui buget adecvat a determinat simularea acțiunii prin fel și fel de tehnici stupide cum ar fi blurarea excesivă a imaginii, de credai că ai probleme la ochi, mult întuneric dublat de zgomot puternic astfel încât să ai senzația că un mare scandal are loc deși tu nu vezi nimic, camera tremură incontrolabil de-ți fug ochii prin orbite, imagini care se suprapun unele peste altele de parcă ai fi pe halucinogene, ce să mai, o simfonie imbecilă care a creat o mare cacofonie viscerală imposibil de urmărit fără să atenteze la sănătatea privitorului, fie fizică, fie mentală.
Filmul se vrea o combinație de Robocop, Dredd cu Sin City, ba chiar mi-a adus aminte de un film indian, Singham, Downe semănând extrem de mult cu polițaiul din acel film, având chiar același temperament arogant de om invincibil.
Am înțeles că filmul se vrea a fi o parodie mai ales datorită scenariului scris chiar de autorul nuvelei grafice, așa, pe hârtie sună chiar distractiv, călugărițe sexy care înjură de mama focului și care-ți zbor capul fără scrupule, polițai indestructibil care nenorocește tot ce întâlnește în cale prin cele mai grotești și viscerale moduri posibile, corpuri omenești ciopârțite cu lux de amănunte la fiecare pas, scene erotice împinse până la limita pornografiei, un contor pentru orgasme, mișto-uri făcute pe seama incapacității americanilor de a citi subtitrări, ce ai vrea mai mult de la un film cu asemenea poveste?
Ei bine, să fie bine făcut, dacă arată bine pe hârtie asta nu înseamnă că pe marele ecran va fi la fel dacă nu depui și ceva efort, ori în cazul de față, totul pare făcut în bătaie de joc de niște amatori care pun labele pentru prima oară pe o cameră de filmat și habar nu au ce să facă.
Sunt foarte rare secvențele care nu te fac să tragi găleata de vomat lângă tine, și atunci chiar ai impresia că personajele sar din nuvelă direct în film, dar este puțin, mult prea puțin, o idee interesantă și câteva minute distractive nu fac un film.
Practic nici nu pot numi Officer Downe un film, ci un experiment eșuat lamentabil care a pornit de la o premisă aberantă dar potențial distractivă și a ajuns la o serie de secvențe exasperant de prost filmate intercalate din când în când cu câte una mai vizionabilă.
Nu pot să cred că am pierdut 90 de minute cu scursura asta de așa-zis film, doar pentru idee îi dau nota 1 din oficiu.
Nu vă pierdeți timpul cu așa ceva, viața este prea scurtă pentru a fi irosită cu asemenea căcat diareic vomat printr-o cameră de filmat care are pretenții de a fi numit film.
Trailer: