Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Kamera o tomeru na! sau One cut of the dead este un film despre un film cu zombies. Un film realizat, așa cum îi spune titlul, dintr-o singură dublă.
🎬 One cut of the dead – Premisă
Nu pierdem vremea cu prea multe introduceri pentru că timpul ne presează și echipa de producție lucrează cu termene limită stricte, așa că suntem azvârliți direct în mijlocul filmărilor.
Un regizor cam isteric ce este la cârma unei pelicule horror cu zombies își terorizează vedetele care nu dau tot ce au mai bun din ele la nivel de actorie.
El vrea teroare adevărată, nu lacrimi de crocodil ce vin ambalate la sticluțe.
Însă scenariul nu aduce cu unul de Oscar, este doar o panaramă de film ieftin cum au mai fost realizate sute, dacă nu chiar mii, așa că nu îți vine să-ți verși talentul într-o asemenea peliculă de două parale.
Dintr-odată, One cut of the dead se transformă într-o poveste de supraviețuire pentru că platoul de filmare este invadat de zombies reali născuți în urma unor experimente teribile și incantații demonice.
Și apoi filmul se termină. După treizeci și ceva de minute. Totul realizat dintr-o bucată.
💭 One cut of the dead – Comentariu
Dacă ați rămas stană de piatră citind finalul premisei, să știți că nu mint. One cut of the dead, filmul lor, se termină, dar One cut of the dead, filmul nostru, abia începe.
Producția este structurată în trei acte clare ce funcționează mai degrabă ca trei filme separate care sunt legate unitar de un scenariu excelent.
Asta deși nu ați crede, cum nici eu nu am făcut-o, urmărind prima parte care este una amatoricească, plină de interpretări anemice, decoruri ieftine și efecte speciale de toată jena.
Chiar mă întrebam de ce mama naibii are filmul ăsta 100% pe RottenTomatoes după aproape 100 de recenzii critice.
Și apoi vin următoarele acte care funcționează ca o comedie năstrușnică, dar cu elemente horror, deși partea de groază este prezentă mai mult în actul întâi.
Scenariul este atât de bun încât privitorul începe să râdă înainte ca poanta să aibă deznodământul oficial pe ecran pentru că filmul te-a săpat deja la nivel subliminal.
Este un fel de mic Inception, din lipsă de alte comparații mai bune.
În partea finală este de-a dreptul dement de inteligent, folosesc această exprimare plastică în sens laudativ.
Asta pentru că îți demonstrează cu câtă migală a fost conceput scenariul și cum amănunte ce păreau nelalocul lor devin deodată mai clare ca lumina zilei la Polul Nord pe timp de vară.
Fără a mai mesteca alte cuvinte inutile despre ceea ce se întâmplă după primele 30 de minute, vă recomand doar să aveți răbdare, să nu renunțați rapid la film.
Este o invazie de twisturi care de care mai interesante și imaginative.
De fapt întregul film poate fi considerat unul plin de inovație prin ideea originală, bazată totuși pe o piesă de teatru.
Titlul jucăuș doar în engleză, pentru că tradus corect ar însemna „Nu opri camera!‟, este un joc de cuvinte care omagiază sau parodiază filmele cu zombies care se termină în … of the dead.
Mare surpriză, această peliculă reușește aproape imposibilul, mă face să apreciez și filmele proaste.
Asta pentru că redă cu exagerările de rigoare, sau poate chiar asta este realitatea, problemele permanente care apar pe un platou de filmare.
Iar aceste probleme trebuie rezolvate rapid și ieftin mai ales când filmezi cu un buget infim și nici nu ai timp mult la dispoziție.
În cinema-ul independent funcționează alte reguli, o fi libertatea de creație fără lesă, dar și cei responsabili de realizarea filmului se ghidează după directive mai dure, mai restrictive.
Nu este ca la Marvel, un exemplu aleatoriu, unde dacă nu-s scenele bune, nu-i problemă, mai aruncăm câteva zeci de milioane să le refilmăm, mai amânăm lansarea cu niscai luni și mai angajam la sub preț alte studiouri de efecte speciale să ne vină în ajutor.
Chiar te face să îți schimbi discursul când vezi anumite filme proaste, dar făcute cu suflet, și îți metamorfozează perspectiva asupra lor.
Filmul nu este lipsit de comentarii sociale, unele amuzante la prima vedere, dar care arată diferențele creative (scuza clasică de la Hollywood când regizorii nu se pupă cu studioul) dintre cele două baricade.
Pe de o parte, este regizorul care are viziunea proprie asupra filmului pe care îl face și vrea-i poartă amprenta lui inconfundabilă și vede filmul ca pe artă.
Pe de altă parte, este studioul ai cărui reprezentanți au semne de dolari în orbite și văd filmul ca pe-o vacă de muls bani.
Și nu se rezumă doar la atât, dar nu intru mai adânc în amănunte pentru că mi se termină și mie bugetul de cuvinte.
🏆 One cut of the dead – Verdict
Prin stilul meta la pătrat abordat, One cut of the dead se vrea un elogiu adus creativității din acest domeniu.
Și pe bună dreptate.
De multe ori perlele cinematografice sunt născute din bugete mici care constrâng și impulsionează regizorii să vină cu rezolvări creative ce par ireale la prima vedere pentru a-și vedea filmul terminat.
La drept vorbind, limitările au împins această artă, deoarece din nimic trebuie să faci ceva memorabil.
Când ai bani mulți la dispoziție tinzi să o dai pe lenevit pe ideea că „Lasă că rezolvăm în post producție că avem cu ce‟.
Mi-a plăcut enorm cum mi-a dat peste bot de mi-a sărit bulionul pentru că m-a făcut să mă simt și prost, dar și amuzat în același timp.
Începusem să boscorodesc prima parte că este slabă vai mama ei, ca apoi același film să îmi demonstreze cât de superficial sunt și mi-a schimbat radical optica, de aceea n-am altceva de făcut decât să-i ofer lui One cut of the dead 10 picături de sânge.
Bag și eu o scenă de final, filmul a fost realizat cu 25.000 de dolari și a avut încasări de peste 31 de milioane de dolari, deci un raport de peste 1.240 în favoarea încasărilor. Ăsta da film de succes.
(5 / 5)
