Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Guy Ritchie ne scutură bine de tot de moleșeala sărbătorilor cu acest film al său intitulat Operation Fortune: Ruse de guerre pe care l-a și scris.
Pentru ușurință-n tastatură, renunț la ce vine după două puncte și îl voi pomeni drept Operation Fortune.
🎬 Operation Fortune – Premisă
Nu vă pun răbdarea la încercare aruncându-vă fel și fel de ghicitori cu privire la premisă.
Ea este una destul de simplă.
Guvernul Marii Britanii a luat urma unei vânzări de miliarde pe care vrea să o stopeze.
Doar că nu știe cine vinde, cine cumpără și, mai ales, care este obiectul acestei tranzacții.
Cum oficial ar dura prea mult rezolvarea hârțogăriei pentru a asambla o echipă, se apelează la o metodă mai neortodoxă.
Și ea se numește Fortune (Jason Statham – Furious 7), mare spion de talie mondială, talentul său în pârlit oameni fiind depășit doar de pofta nesățioasă pentru vinuri scumpe și avioane sofisticate.
Cum singur este pustiu pe lume, i se alătură Sarah (Aubrey Plaza – Dirty grandpa), experta în scule… electronice, și JJ (Bugzy Malone – The gentlemen), omul bun la toate, de la lunetist la condus.
💭 Operation Fortune – Comentariu
Cum îi stă bine lui Guy Ritchie, filmul de față este unul clasic de acțiune, dar o acțiune presărată cu destul de multă comedie.
Totul pe rating R, după cum își face Fortune simțită prezența, penetrându-ne cu vreo 10 fuck-uri în primele sale două propoziții rostite.
Ce trebuie să așteptați de la Operation Fortune?
Ei bine, nu zguduie cinematografia și nici nu reinventează genul, așa că nu este cazul să căutați simbolistică filozofică menită să vă lumineze asupra sensului vieții.
Pentru asta există filme grele și sofisticate, aici vorbim despre o realizare artistică al cărei unic scop este acela de a-și distra privitorii.
Și în cazul meu a și reușit.
Ca o mică dezvăluire asupra modului în care funcționez când vine vorba de filme, la cinema am mereu cu mine un carnețel în care îmi notez idei scurte pe care apoi le dezvolt în comentariul extins.
Ei bine, aici am uitat să scriu ceva în el pentru că atenția mi-a fost captată în permanență de ceea ce se petrecea pe ecran.
Când nu se juca Fortune de-a v-ați ascunselea cu grămezi de inamici, bubuia ceva spectaculos.
Când nu săreau în aer clădiri, aveam parte de urmăriri incitante cu mașini pe fel și fel de drumuri, care mai line ca-n palmă, care mai neasfaltate ca autostrăzile autohtone.
Când nu asistam la curse motorizate, căscam gura la locațiile vaste prin care se preumblau personajele, niște peisaje sublime și încântătoare.
Povestea în sine nu-i cine știe ce, dacă vreți o comparație, este un fel de Mission impossible, dar fără cascadoriile nebunești ale lui Tom Cruise.
Sau un James Bond, dar fără Martini-ul agitat, nu amestecat.
Însă are mai mult umor.
Unul negru și, pe alocuri, destul de sadic, dar amuzant pentru că-i diabolic, dar și generator de râsete.
Nu că-s glumele foarte inteligente, dar sincronizarea perfectă și modul lor de livrare au făcut sala să râdă.
Acțiunea este haotică, explozivă, violentă, diversă și foarte cinetică, așa cum îi place lui Guy Ritchie.
Chiar dacă Statham încă mai dă bine cu pumnul, se simte că i se adună anii sub chelie, parcă a început s-o ia pe urmele lui Liam Neeson la fugă.
Sunt secvențe în care abia își târâie picioarele când trebuie să bage viteză pietonală, ceea ce a mai tăiat din strălucirea scenelor de cafteală.
M-a impresionat plăcut Aubrey Plaza, este credibilă în rolul de femme fatale plină de resurse, dar și de inteligență, obișnuit cu ea mai mult în filme de comedie sau în roluri dramatice.
Și nu putea lipsi din peisaj Hugh Grant (Glass onion) care este și terifiant când face pe geniul malefic, dar și tăntălău când se înroșește ca o fetiță la vederea actorului preferat.
🏆 Operation Fortune – Verdict
Nu-i unul din filmele de marcă ale lui Guy Ritchie, este departe de zvâcul și farmecul replicilor inteligente din producțiile din perioada lui de glorie.
Ba chiar pe alocuri scenariul pare grăbit și neîngrijit, cu multe chestii care n-au logică și prea convenabile, dar important rămâne faptul că-i distractiv și m-a relaxat.
Chiar nu-i nevoie ca toate filmele să fie pline de mesaje profunde și pilde admonestatoare care să ne facă să ne simțim prost.
Trebuie și asemenea producții care au o singură menire, aceea de a destinde privitorul plătitor de bilet.
Cu toate astea, nu știu cum i-a aburit Guy Ritchie pe producători de l-au cadorisit cu un buget de 130 de milioane pentru că filmele sale nu sunt mari senzații la box office dacă nu se bazează pe un brand celebru ca Aladdin sau Sherlock Holmes.
Precedentele sale două filme, The gentlemen și Wrath of man, au încasat cumulat vreo 220 de milioane de dolari, dar pe un buget total de 60 de milioane, adică de peste 2 ori mai puțin ca Operation Fortune.
Presimt că va fi un mare eșec financiar, dar eu mi-am făcut datoria, l-am văzut la cinema.
L-am văzut, mi-a plăcut, ce rămâne de făcut?
Păi doar să-i mai șterg praful de pe 8 antene de satelit.
(4 / 5)
