Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Pacific Rim 2 sau Uprising pornește acțiunea la 10 ani de la povestea primului film regizat de Guillermo del Toro.
Din păcate, acesta nu s-a întors în scaunul de regizor, chipurile, viziunea lui ar fi fost destul de scumpă pentru studio, dar cu toate astea noul film a primit un buget de 150 de milioane, bani cu care del Toro cred că s-ar fi descurcat.
După haosul provocat de Kaiju în primul film, lumea oarecum s-a mai liniștit ca urmare a închiderii fisurii din adâncul oceanelor astfel încât nu mai există monștri distrugători.
Dacă vi se pare că scriu în dodii, urmăriți primul film. Merită.
Ei bine, acum dăm peste Jake (John Boyega, cam dolofan sau pufos, după părerea mea), fiul eroului Pentecost, fiu care nu prea o arde într-un stil de viață care să-i facă mare cinste memoriei tatălui său, care a salvat omenirea (ups, am dat spoilere din primul film).
Ce mai tura-vura, Jake este obligat să renunțe la viața de civil și să se reînroleze pentru antrenarea unei șarje noi de piloți de Jaegeri.
Băi, tu faci mișto de noi și inventezi cuvinte? Ce-s ăia Jaegeri?
Fără caterincă, Jaegerii sunt niște roboți gigantici folosiți pentru înfrângerea monștrilor veniți de pe altă planetă, roboți controlați în tandem de 2 piloți compatibili la căpșor.
Gata cu lecțiile pentru că se pare că Jake îi antrenează cam de pomană pentru că o nouă generație de Jaegeri, de sorginte chinezească, apare la orizont, Jageri ce pot fi controlați de la distanță, făcând inutilă prezența fizică a piloților într-o astfel de mașinărie.
Și ca orice chinezărie, nu durează mult și acești Jaegeri se strică, o iau razna, bașca niște Kaiju încep să se preumble pe Terra fără vreo invitație specială, doar cu o misiune simplă, aceea de a distruge bruma de umanitate care abia își revenise după atacul devastator de acum 10 ani.
De la o astfel de premisă aveam o singură cerință: să îmi dea cafteli epice între Jaegeri și Kaiju.
Nu mă interesează povestea, dezvoltarea personajelor, mesaje cu subînțeles, ci pur și simplu vreau un spectacol distructiv la scară mare.
Din păcate Uprising m-a dezamăgit destul de mult la acest capitol, o zic pe șleau, monștrii Kaiju își fac apariția doar pe final de film, în rest avem bușeli între diferite modele de Jaegeri.
Ce este drept, acțiunea nu m-a lăsat chiar rece, am fost martorul unei harababuri colosale, dar distractive, în care coloșii de metal răvășeau tot ce întâlneau în cale.
Clădirile cad ca spicele, de parcă sunt făcute din frunze, nu din oțel și beton, cartiere întregi sunt nivelate ca urmare a dansului violent pe care-l interpretează roboții, exploziile baystice (ăsta da, e un cuvânt inventat) sunt la ele acasă, ce să mai, un spectacol pe cinste dacă sunteți fani ai distrugerii monumentale doar de dragul distrugerii.
Trecând peste crunta lipsă a inamicului principal, armata Kaiju, mi-a plăcut faptul că luptele au fost destul de diverse și purtate în decoruri diferite încât să nu devină monotone și să plictisească.
Din păcate lipsește o coeziune organică în film, uneori haosul este atât de mare încât nu mai distingi între pixeli, este o amestecătură aproape indescifrabilă în anumite momente din lupte de mă uitam nedumerit neînțelegând ce se întâmplă.
Prin asta au încercat să ascundă și un CGI cam șubred pe alocuri, oarecum de iertat, ținând cont de miliardele de elemente care trebuiau manevrate în mod realist simultan.
Povestea devine la un moment un pic îmbârligată pentru binele lui Uprising, nu am înțeles de ce au complicat într-atât scenariul când soluția optimă era simplă, Jaegeri vs Kaiju, nimic mai mult.
Nu știu de ce am avut impresia că urmăream mai mult un film intitulat Power Rangers decât unul denumit Pacific Rim.
Pare axat mai mult către partea mai tânără a audienței, așa am perceput senzația transmisă de film, că Uprising este mai puțin serios și mai copilăros decât precursorul său, poate și pentru că mare parte din personaje sunt adolescenți.
Și să nu creadă filmul că nu am mirosit de la o poștă țintirea pieței asiatice (în special cea chinezească) pentru că sunt destui actori asiatici, o parte din acțiune are loc pe continentul asiatic, ba chiar o bucată din coloana sonoră are puternice influențe asiatice.
Acum nah, și eu aș face la fel dacă mai mult de un sfert din încasările primului film ar fi venit din China.
Ce mai am de remarcat în sens negativ este finalul (nu vă temeți, nu îl spun) care este absolut identic cu al altui film cu care, dacă stau bine să mă gândesc, seamănă destul de mult ca fond, chiar dacă diferă ca formă.
Per total, Pacific Rim: Uprising este un fel de moloz strâns după un dezastru natural în care vei găsi din când în când și câte-o nestemată.
Deși am ieșit dezamăgit de la film pentru că a fost cu totul altceva decât am crezut, pot spune că m-am distrat suficient cât să îi dau un 6.
(3 / 5)
Trailer:
