În Paddington 2 avem parte de-o nouă aventură a ursulețului vorbitor cu același nume adoptat de familia Brown care locuiește în Londra și este acceptat cu brațele deschise aproape în unanimitate de către lume.
După peripețiile din primul film totul pare a merge ca pe roate, Paddington și-a găsit locul în sânul unei familii care-l iubește și s-a integrat perfect într-un cartier care a devenit brusc mai fericit ca urmare a prezenței ursulețului mereu fericit.
Acțiunea filmului pornește odată cu dorința lui Paddington de a-i face un cadou mătușii sale, o carte despre Londra, dar cum nu are banii necesari, este nevoit să facă tot felul de munci care de care mai generatoare de amuzament.
Toate bune și frumoase până în momentul în care toată această atmosferă de jovialitate este tulburată de un eveniment nefericit (cartea dorită de Paddington este furată) și ursulețul este acuzat și aruncat în spatiile gratiilor.
Ne sunt prezentate pățaniile drăgălașului ursuleț aflat în mijlocul unor criminali feroce concomitent cu derularea eforturilor familiei Brown de a dovedi nevinovăția lui Paddington.
Primul film a fost cu adevărat o surpriză plăcută, aducând pe marile ecrane un film încântător și un personaj fermecător.
Din păcate, nu că a doua parte este slabă, dar parcă i-a lipsit ceva, nu mi s-a părut a mai avea șarmul din prima parte.
L-am simțit mai copilăros, mai concentrat spre o audiență de o vârstă medie mai redusă, prea multe gaguri simpliste, pe placul celor mici, dar fără efect ilar asupra mea.
Nu că m-aș fi așteptat la ceva serios, dar nici la o parodie în adevăratul sens al cuvântului, nu este deloc realist. Presupunând că ar exista un ursuleț înzestrat cu darul vorbirii și acceptat de societate, restul este cam lipsit de logică și neverosimil.
Evenimentele care se petrec în închisoare sunt de domeniul fantasmagoricului, nu au nimic în comun cu realitatea, modul în care se potrivesc anumite secvențe și acțiuni pentru a da sens poveștii este prea convenabil și chestiile astea m-au cam deranjat.
Sunt conștient că filmului nu i-a păsat prea mult de realism și logică, important fiind să-i facă pe cei mici să râdă și să nu aducă în prim-plan niște elemente perturbatoare care să-i sperie pe puradei (ca exemplu, au băgat sub preș duritatea închisorii și au transformat experiența în ceva jovial), dar se putea și mai bine.
Povestea este, evident, previzibilă, se îndreaptă spre finalul pe care îl anticipăm, nu surprinde cu nimic, atinge toate clișeele pe care le așteptam, de la antagonistul generic ahtiat după bani până la dorința oamenilor de a face bine atunci când, vorba vine, cineva de-al lor este în pericol.
În rest ce pot să mai zis despre Paddington 2?
Animația ursulețului este excelentă pe alocuri, chiar pare real în unele momente, câteva giumbușlucuri sunt amuzante, dar nu din cale afară încât să râzi cu gura până la urechi, este un film drăgălaș, acesta este cuvântul care-l descrie perfect, drăgălaș și nimic mai mult, un film nevinovat, bun doar pentru a-ți distra odraslele pentru 90 de minute.
De fapt pare mai mult o adunătură de scurte secvențe cu fel și fel de năzbâtii făcute de Paddington decât un film cu adevărat închegat.
Cei mici îl vor adora, celor mari le va fi indiferent, dar tuturor li se va face poftă de-o marmeladă după film.
Așa, la prima strigare, mă duc spre un 6, nu pot fi mai rău de atât cu un film pentru copii.
(3 / 5)
Trailer: