Cred că am găsit în Past lives favoritul la Oscar pentru Cel mai bun film străin la ediția din 2024.
Pelicula vine din Coreea de Sud. Mă rog, este o co-producție și cu SUA, dar limba vorbită majoritar este coreeana.
🎬 Past lives – Premisă
În prim plan sunt Nora (Greta Lee – Spider-Man: Across the Spider-Verse) și Hae Sung (Teo Yoo – Decision to leave), doi prieteni din copilărie, nedespărțiți și aflați într-o permanentă întrecere în ceea ce privește notele de la școală.
Soarta nu este prea favorabilă relației dintre cei doi deoarece Nora este făcută pachet de părinții ei pentru că toată familia emigrează unde altundeva decât pe Tărâmul Făgăduinței.
După o scurtă reîntâlnire virtuală după o duzină de ani, cei doi se apropie fizic după încă 12 ani într-un weekend în care-și deapănă amintiri și încearcă să reaprindă flacăra conexiunii de acum 24 de ani.
Însă la mijloc apar ceva probleme la nivel civil, ea este măritată, el stă în continuare în Coreea de Sud cu mămica și cu tăticul sub același acoperiș.
Și deja parcă încep să aud cum îmi răsună-n urechi Amintirile celor de la 3 Sud-Est, piesă lansată acum… pam-pam… 24 de ani.
💭 Past lives – Comentariu 🍿
Știu că am scris în preludiu că am o suspiciune că am dibuit capul de serie numărul 1 la Oscarul străin, dar asta nu înseamnă automat că mi-a și plăcut filmul.
Oho, din contră.
În mod clar aici pare-se că sunt pe o cu totul altă lungime de undă față de cei mai mulți critici care au azvârlit cu laude nețărmurite în acest film, dar pe mine m-a lăsat mai rece ca un cub de gheață la Polul Nord.
Este unul dintre cele mai pasive și statice filme din câte am văzut până la etatea mea.
Așteptam ceva pasionant între cele două personaje sau măcar niște discuții intelectuale punctate de o profunzime amoroasă aparte.
Când colo, ce să vezi? Se întâlnesc ăștia după 24 de ani și parlamentează despre cum o să fie vremea sau ce filme sunt de văzut.
Așadar, niște convorbiri incredibil de banale purtate într-un ritm senzațional de lent cu nenumărate pauze de muțenie stânjenitoare de am simțit cele 100 de minute ca fiind 1.000.
Subiectul se bazează pe un inutil și lipsit de efecte CE AR FI FOST DACĂ.
Este clar că între ei există niscai scântei de iubire cu care ar aprinde un foc, dar situația actuală nu le permite. Și pe bună dreptate.
Așa că ei își tot închipuie ce s-ar fi întâmplat dacă ea nu ar fi plecat, ce ar fi fost dacă ei s-ar fi întâlnit într-o altă viață, unde i-ar fi dus soarta dacă și cu parcă ar fi făcut un copil.
Și uite așa o duce tot filmul, cu cei doi făcând schimb de replici fade și lipsite de vlagă care nu duc nicăieri pentru că trecutul nu mai poate fi schimbat.
Am impresia că filmul este atât de apreciat datorită (deși nu știu dacă este de bine) lansării lui în această etapă a evoluției (oare?) societății care se dă de ceasul morții să modifice istoria pentru a se ralia conceptelor actuale.
Este un film care se agață de pomană de ce a fost în urmă în loc să meargă înainte, să se uite la ce vine în viitor.
Am priceput ideea tristă cu privire la consecințele drastice ale unor decizii care ne afectează întreaga viață, scenariul fiind unul extrem de melancolic și meditativ.
Însă punerea în practică a conceptului m-a făcut să mă căiesc că am ales să mă uit la Past lives.
Nu mi-au scăpat nici subtilitățile verbale sau ocheadele pofticioase aruncate de cei doi reuniți dar pur și simplu nu am simțit vreo conexiune sentimentală cu personajele.
Apreciez bunele sale intenții care converg către un mesaj pe care îl pot caracteriza depresiv, că așa l-a înțeles creierul meu atrofiat, anume că viața este departe de ceea ce visai când erai mic.
Dar este asta ceva nou? Trăiește cineva basmul copilăriei? Este cineva astronaut selenar sau artistă de renume internațional?
Că asta ne închipuiam când eram mici că vom ajunge la maturitate.
Pe partea tehnică nu am ce reproșuri să îi aduc, că nici nu este un film dificil de tras pe celuloidul digital, se vede bine, se aude bine, dar n-are vreo complexitate care să necesite un talent ieșit din comun prezent în scaunul regizoral.
🏆 Past lives – Verdict 👍 sau 👎
Unde mulți au văzut romantism neîmpărtășit eu am găsit regrete eterne.
Și asta nu șade deloc bine într-un film, deoarece regretele eterne își au locul doar pe coroanele mortuare în drum spre cimitir.
Eu sunt genul mai practic, fac pace cu deciziile luate în cursul vieții care vin la pachet cu consecințe, bune sau rele, nu mai contează, faptele sunt deja consumate
În schimb, filmul este mai artistic, visător și boem, stă și jelește la reminiscențele trecutului, chiar dacă o face degeaba pentru că nimeni nu-i Superman să dea timpul înapoi.
Culmea, ar fi trebuit să-mi fie pe plac acest film deoarece m-am regăsit în situația asta, să mă reîntâlnesc după ani și ani cu o gagic…. amică din școala primară.
Însă n-am făcut schimb de jelanii cu gândul la ce ar fi fost, că eram oameni maturi, nu puradei cu imaginația zburdând pe câmpii.
Aia e, aș fi vrut să mă atingă mai mult acest film, dar nu mi-a stors niciun dram de emoție, personajele mai rău m-au enervat prin flecărelile lor frivole.
De ce? Pentru că toate porneau de la „ce ar fi fost‟ și se terminau, inevitabil și previzibil, cu „csf, ncsf‟.
Măcar de ar fi pus-o de un ménage à trois să nu fi fost efortul de pomană.
Ah, și văd că nu prea se pomenește (sau încă nu am găsit informația asta) că Past lives este un remake al unui film indian cu aceeași premisă intitulat 96. Deci nici măcar original nu este.
Cu multă părere de rău, asta e, sunt de porc că nu am catadicsit să elogiez filmul, dar nu pot să urc mai mult de 4 trepte pe scara verdictului.
(2 / 5)