Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Pet sematary este remake-ul filmului cu același nume de acum 30 de ani care, la rândul lui, este ecranizarea unuia dintre romanele marelui maestru într-ale groazei Stephen King.
Oare aveam nevoie de o aducere în prezent, de o modernizare a filmului contemporan cu revoluția ceaușistă?
La drept vorbind, primul Pet sematary nu este cine știe ce, este un film slab dar care mi-a rămas întipărit în minte pentru că mi-a crescut rația de pamperși consumați văzându-l la o vârstă fragedă când eram ușor impresionabil (a se citi ușor de băgat în sperieți).
Așa că, în opinia mea, era binevenit un nou cimitir mai proaspăt.
Pet sematary pornește cu unul dintre cele mai aburite clișee din filmele horror, cu o familie care se mută departe de tumultul orașului tocmai în mijlocul pustietății, atât de departe de civilizație, încât la cumpărarea casei primesc bonus și o pădure întreagă.
Cum se întâmplă în filme, familia nu se sinchisește să verifice înainte de achiziție dacă totul este în regulă și află pe parcurs că fix pe proprietatea lor zace un cimitir în care puștanii își îngroapă animalele de companie ce au mierlit-o.
Eu unul aș fi întrebat înainte să dau cu X-ul pe contract dacă în pădurea bonus există ceva ieșit din comun, dar nah, una-i filmul, alta-i viața.
Nu trece mult timp și Louis, capul familiei (interpretat de Jason Clarke), apelează la cimitir pentru că Miaunelul lor, Church, este făcut piftie de o mașină.
Dar vecinul binevoitor Jud (John Lithgow) are o idee de aprindere de bec și îl duce pe Church într-un cimitir și mai îndepărtat, acolo unde, să bată tobele, cine este îngropat revine la viață dar cu pofte demonice înfipte în creieraș.
Iacă-tă motanul se întoarce la familie, dar este diferit, nu doar că arată tare ciufulit, dar este și cam ciufut și nu îi convine nimic.
Restul este poveste.
Inevitabil, mă văd nevoit să fac comparație între cele două ecranizări, și va fi una distorsionată, pentru că primul film îl rețin ca fiind terifiant, deși bag mâna-n cuptorul cu microunde că dacă l-aș revedea acum aș râde și de el.
Pe când ăsta de față este pur și simplu somnolent.
Pfoai, nu se întâmplă nimic cu adevărat interesant în film, se tot plimbă oamenii prin pădure, se mai bagă din când în când câte un jumpscare să nu adormim chiar de tot, dar în rest, filmul te poate băga în comă la cât de plictisitor este.
Groaza lipsește cu desăvârșire, ceea ce este un minus extrem de mare pentru un film care se vrea horror. Încearcă el să surprindă printr-un mic twist, dar a fost mai ușor de văzut ca un camion de mare tonaj venind în viteză.
Că veni vorba de camioane, vreau și eu un camion din ăsta magic, pentru că ale dracului camioane dacă fac ele vreun zgomot în film decât în momentul în care trec prin fața casei, zici că apar din neant, pentru că nu le auzi deloc, de parcă sunt teleportate la 5 metri de casă. Le auzi în traficul intens hurducăind de la un kilometru distanță, dar nu le auzi într-o zonă liniștită? Suntem în 2019, nu mai suntem acum 30 de ani să înghițim prostii din astea.
Dacă tot am ajuns la capitolul scenariu, m-am lămurit repede de potența lui când am văzut de cine este scris, nici nu este de mirare că este plin de inadvertențe printre care s-ar strecura și Everest (de la asistente medicale care se oripilează când văd creier, de parcă acum află ce meserie au, până la morminte perfect tasate după doar o zi de la înmormântare).
Să revin totuși la groază. Măcar în primul film pisica înviată era dotată cu niște ochi falși gălbejiți care erau înfiorători, asta prezentă este doar smotocită și nefăcută baie și cam atât, nu inspiră deloc groază.
Bine, filmul nu este doar despre pisici înviate, dar nici celelalte făpturi devenite demonice nu au reușit să mă facă măcar să tresar.
Totul decurge monoton, fără dram de suspans, știi exact ce urmează să se întâmple și, ce este și mai rău, exact când urmează să se întâmple.
Jason Clarke ar trebui să își aleagă mai cu grijă filmele horror, pentru că după cel mult mediocrul Winchester de anul trecut, a dat iar peste o răgălie de film.
M-a amuzat faptul că a fost nevoie de doi scenariști și doi regizori pentru a scuipa o panaramă de film care, acum că am terminat de dat cu pietre în el, nu își avea rostul.
Pentru mine, când un film de groază nu mă sperie nici măcar într-o fază de s-o țin minte, înseamnă că și-a ratat scopul, iar Pet sematary se înscrie în această categorie a filmelor de groază de pomană.
Ca o dramă despre durerea pierderii celor dragi Pet sematary nu este un film rău, dar lipsește cu desăvârșire teroarea, horror-ul, groază, declanșatorul de pipi, maronizatorul de lenjerie, spuneți-i cum vreți, și pentru asta nu pot să îi dau mai mult de un 4.
(2 / 5)
Trailer:
