Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Noi, ăștia sărmani, nu avem parte de lucruri frumoase decât mai târziu.
Așa cum a fost cazul cu Poor things, un film cu multiple nominalizări la Oscar.
🎬 Poor things – Premisă 🕮
Bella (Emma Stone – La La Land) este o tânără interesantă. Și asta este o subevaluare grosolană a situației sale.
Nu este o domniță oarecare deoarece a fost salvată de la înec, vorba vine, că „murise definitiv‟, de către excentricul doctor Godwin (Willem Dafoe – The Northman), pe scurt God, să nu ne complicăm cu nume mai lungi.
Readusă la viață, Bella experimentează din nou toate lucrurile ca și când ar fi un copilaș ce abia acum vede pentru întâiași dată lumea.
Deși are trupul bine dezvoltat, vorbirea și motricitatea sunt încă la stadiu de sugar.
Așa că God are nevoie de un asistent care s-o urmărească pe Bella pentru a-i însemna în jurnal progresul cerebral și chiar artistic.
Dar lui Max (Ramy Youssef – Why him?) îi cade cu tronc fata. Însă nu apucă să se bucure de ea pentru că avocatul Duncan (Mark Ruffalo – Dark waters) o cam fură și începe să o plimbe prin toată lumea.
💭 Poor things – Comentariu 🍿
Deja numele lui Yorgos Lanthimos a devenit sinonim cu ciudățenia în film și Poor things nu se depărtează prea mult de acest statut.
Plasat într-un univers suprarealist, ceea ce se întâmplă aici seamănă foarte mult cu evenimentele din Frankenstein-ul lui Mary Shelley, dar oarecum pe invers.
Deoarece aici mai degrabă un monstru oribil creează o ființă sublimă perfectă, aproape fără cusur.
Și asta este cea mai mică bizarerie pe care regizorul ne-o propune. Cine este familiar cu Insula Dr. Moreau știe deja la ce mă refer.
Povestea o urmărește pe Bella pornită într-o aventură de explorare a lumii înconjurătoare necunoscute ei până atunci în noua structură anatomică.
Și, totodată, una care se dovedește stranie chiar și pentru noi, privitorii.
Însă purcede și într-o călătorie de descoperire a sinelui cu tot ce înseamnă asta, inclusiv manevrarea butoanelor potrivite pentru eliberarea unor valuri infinite de endorfine.
Nu degeaba este un film interzis minorilor, nu recomandat, ci de-a dreptul interzis.
Poate fi considerat și o lecție de biologie aprofundată pentru că veți descoperi în acest film întreaga splendoare a trupului uman în mai multe feluri decât vă puteți imagina.
Unele vor redirecționa fluxul sangvin, altele vor iniția un virulent reflux gastroesofagian.
Bella trece printr-o multitudine de experiențe, care normale, care ieșite din comun, unele chiar terifiante, dar este un proces al maturizării pe care trebuie să-l parcurgă pe repede înainte.
Nu are de ales, creierul ei trebuie să recupereze într-un ritm amețitor pentru a ajunge din urmă dezvoltarea trupească.
Și aici apare o întrebare existențială: oare ce ne face oameni? Trupul sau creierul?
Până vă gândiți la răspuns, eu am să mai debitez câteva cuvinte despre aspectul vizual al producției.
Cred că este cel care a adus o mică urmă de dezamăgire deoarece mă așteptam la ceva și mai nebunesc de atât, la niște culori mai vibrante și la o explozie imaginativă dusă la limitele absurdului.
Într-adevăr, lumea pe care Lanthimos ne-o prezintă este una fascinantă, o combinație de arhaic înghețat în timp și modernism futurist, și naște o senzație halucinogenă.
Mă uitam perplex la cer, că se insistă pe el, unul diferit în fiecare regiune vizitată, și mă întrebam dacă este aievea ceea ce văd sau cumva, din greșeală, am inhalat ceva substanțe interzise.
Și acum vine marea mea dilemă, una la care încă rumeg ca o ființă cognitivă în stadiu incipient de procesare informațională.
Ce semnificație are filmul?
Reprezintă exact ceea ce vedem sau este supus unor interpretări filozofice care nu fac altceva decât să încingă creierul la maximum?
Este Bella doar o sărmană făptură născută din mania grandomană a unui om de știință scrântit, ahtiat după experimente groaznice?
Sau este însăși umanitatea care evoluează într-un ritm galopant, trecând prin diverse stadii istorice, un fel de dioramă a tot ce a fost până acum și a tot ce va urma în viitor?
Nu am idee dacă bat câmpii sau chiar am dreptate, dar Poor things mi-a adus aminte foarte mult de Mother! semnat de Aronofsky la nivel de simbolistică.
Devine, pe parcurs, atât de absurd, încât pentru a găsi ordine în haos am fost nevoit să-mi nasc propriile idei cu privire la însemnătatea filmului pe care apoi trebuia să le dezvolt în creier.
Practic, eram și părinte și copil în același timp, că eu cream ipoteze, iar ipotezele, la rândul lor, cereau a fi hrănite cu informații empirice și amănunte abstracte pentru a se dezvolta.
Acum, că am văzut toate cele cinci interpretări nominalizate la Oscar pentru actorie principală feminină, dacă Emma Stone nu câștigă, ar fi un sacrilegiu impardonabil.
De la felul insolit în care merge până la mimica greu de imitat, de la livrarea replicilor într-un stil aparte și până la alte activități greu reproductibile aici, Emma Stone cred că face cel mai bun rol al carierei sale de până acum.
Prezența ei magnetică are darul de a te subjuga complet, nu mi-am putut dezlipi ochii de la ecran, este radiantă, ravisantă, gingașă, impunătoare, vulgară și fragilă, uneori chiar toate simultan.
Este un personaj trist, nu-i greu de imaginat de ce, dar și unul care generează hohote de râs. Neavând un filtru pus vorbirii, verbalizează fără jenă orice gând.
Și, de cele mai multe ori, spune niște adevăruri crunte pe care noi, oamenii normali (oare?), nu avem curajul să le exprimăm și le îmbuteliem în propriul sine până când ating punctul culminant și explodează când nu trebuie.
Ce să mai comentez pe seama acestui aspect?
Pe scurt, Emma Stone este pachetul complet.
🏆 Poor things – Verdict 👍 sau 👎
Este unul din acele filme unde nu cred că există cale de mijloc, fie îl urăști, fie îl iubești.
Cel puțin așa îl percep eu, poate și influențat de asocierea spontană cu Mother!.
Este o epopee extravagantă elucubrantă estetic ce-ți încântă ochiul și o falnică fabulă fundamental fantasmagorică plină de umor, deși nu ai crede asta la prima vedere, și de erotism în formă primordială.
Am curaj să spun că niciodată negrul nu a arătat mai bine pe alb.
Dacă este corectă interpretarea pe care i-am dat-o, atunci filmul este o poveste cauționară care ne îndeamnă să nu ne uităm istoria, cea tragică, deoarece vom fi condamnați să o repetăm la infinit.
Uitând-o, din varii motive, cel principal fiind idioțenia noastră, nu facem altceva decât să ne condamnăm la o buclă infinită care ne va împiedica să atingem planurile superioare ale conștiinței umane.
Și ne mai trage de mânecă să renunțăm a face pe Dumnezeii pentru că rezultatele nu vor fi deloc cele așteptate, nu avem capacitatea intelectuală de a permite acest ludic creaționist.
Doar pentru faptul că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele vizuale, am să-i propun să mă programeze pentru 9 salturi furioase ale fericirii.
(4,5 / 5)
Te-ai autodepășit cu recenzia asta. Falnică fabulă fundamental fantasmagorică, wow…
Acum că ai văzut filmul, îți recomand să citești și romanul lui Alasdair Gray, să ai pachetul complet.
Îți recomand ediția din 2013, care păstrează coperta originală, ilustrată de autor: https://www.okazii.ro/alasdair-gray-sarmane-creaturi-2013-a209381133
https://www.okazii.ro/arkadi-strugatki-boris-strugatki-picnic-la-marginea-drumului-a210741208?icid=CS20.P.VZ.04.15&ibid=listing%5B210741208%5D
M-a inspirat Godwin, am devenit chirurg în cuvinte, am luat câteva alandala, le-am cusut la un loc și asta a ieșit. 🙂
You always were a cunning linguist 🙂
Am vazut filmul aseara. Nu am putut trece peste scenele de sex gratuite. Prea multe. Au perturbat mesajul. Nu sunt inca la nivelul artistic pentru a aprecia acest film.
Ti-am editat comentariul ca era oleaca de spoiler in el.
Au contraire, niciodata nu e suficient sex intr-un film 😀😃🙂.
Făcut în stilul indispunator și ciudat englez.
Nu prea merită. Multe scene aberante agresive cu personaje tembele , poate că unii nu vor sa și introducă în subconștient asemenea scene, imagini personaje…
Nu e facut in stilul englez, regizorul este grec, e facut in stilul lui.