Power Rangers

admin 07/04/2017 Aventură Leave a comment 3,355 Views

Power Rangers încearcă să ne arunce în braţele nostalgiei pe noi ăştia, mai trecuţi de 30 de ani, care am crescut cu serialul şi extrem de proastele filme cu acelaşi nume.

O gaşcă de tineri rebeli, delicvenţi sau stingheri din punct de vedere social, o pun de-o întâlnire într-o mină părăsită unde deşteptul trupei aruncă în aer o bucăţică de munte, scoţând la iveală cinci blinguri strălucitoare, fiecare înhăţând câte-o bucată de-o culoare diferită.

E cineva care nu ştie cine-s ăştia numiţi Power Rangers? Să nu scot surpriza cu forţa din casă.

Oricum nu este greu de închipuit că pietrele alea colorate sunt de origine extraterestră şi că le conferă celor cinci niscai puteri supraomeneşti.

Intrigaţi şi speriaţi de ce li se întâmplă, cei cinci, stai să le înşir numele, să fie pentru posteritate, Jason, patronul găştii, cel roşu, Billy, inteligentul, cel albastru, Zack, enigmaticul, cel negru, deşi e asiatic (diversitate, băă), Kimberly, răzvrătita, cea rozalie, şi Trini, ciudata, cea galbenă, se întorc la mină, hotărâţi să afle care-i şmenul. Cum sunt tare curioşi din fire, reuşesc să ajungă într-un loc aproape impenetrabil de un om obişnuit şi se împiedică de ditamai nava spaţială înfiptă-n pământ de mii de ani, de pe vremea dinozaurilor (de unde ştiu asta? păi aşa începe filmul).

Aici dau peste Zordon, prea marele cap pixelat şi Alpha 5, o adunătură de fiare care formează un robot vorbitor. De la cei doi componenții trupei de şoc află că au fost aleși de discurile alea energetice să devină Power Rangers pentru că sunt demni de această titulatură, deşi ei se cam scarpină unul în capul celuilalt, neavând habar de ce sunt demni, când ei nici măcar nu se cunosc, ba mai mult, li s-a dus buhul în orăşelul în care trăiesc că ar fi nişte puşlamale fără gânduri mari de viitor, ceea ce nu este departe de adevăr.

Se vede de la o poştă că filmul se vrea a fi unul care să dea startul unei noi francize, pentru că mai toată acţiunea filmului se concentrează pe formarea legăturilor dintre cei cinci adolescenţi şi pe încercările lor futile de a se metamorfoza în Rangers într-un timp cât mai scurt pentru că lumea este ameninţată de un fost Rangers, o verzitură numită Rita Repulsa, doritoare de putere absolută şi care e pornită să găsească nu ştiu ce cristal cu care ar deveni mare meseriaşă în univers.

Filmul nu colcăie de acţiune, este mai mult o poveste de maturizare a unui grup de adolescenţi, fiecare cu problemele lui, toţi neîmpăcaţi cu ideea de a se irosi într-un orăşel uitat de lume plin cu oameni care nu se pot rupe de mentalităţile vechi în care femeia trebuie să se mărite, să toarne o gloată de puradei iar bărbatul să fie bărbat şi să aducă de-ale gurii, adică aşa-zisa familie tradiţională.

Cea mai mare parte a timpului o petrecem cu cei cinci antrenându-se non-stop pentru a deveni tot mai puternici şi mai agili pentru a-i putea ţine piept iubitoarei de aur care tot strânge metalul preţios pentru a crea un monstru imens a cărui misiune este smulgerea cristalului fermecat din inima pământului.

Abia spre final, când, nu este nici o surpriză, cei cinci se armonizează şi formează cu adevărat o gaşcă de prieteni care şi-ar da viaţa pentru ceilalţi şi se transformă în Power Rangers, acţiunea se încinge un pic, trupa luându-se la trântă cu armata de monştri de piatră aduşi la viaţă de Rita.

Nu lipsesc nici maşinăriile zord, câte una pentru fiecare ranger şi nici bătălia finală care este destul de mişto, dar nu atât de epică şi de lungă pe cât aş fi vrut.

Efectele speciale sunt aşa şi aşa, nu impresionează prea mult, designul creaturilor din bolovani lasă de dorit, avem parte de aceeaşi armată de duşmani lipsiţi de personalitate, buni doar de făcut una cu pământul, antagonistul are aceleaşi visuri grandomane de stăpânire a universului, dar nu prea are capacitatea intelectuală de a şi le îndeplini dacă nişte puştani care abia se cunosc de câteva zile sunt capabili să îi ţină piept, e clar că nu prea o duce căpşorul, costumele aduc foarte mult a Iron Man ca aspect, chiar dacă ele devin efectiv o extensie a corpului şi nu o armură grea şi câteva din lupte păstrează acelaşi aspect “brânzos” (cum dracului să traduc cheesy?), de proastă calitate.

Per total nu pot spune că mi-a displăcut filmul, este targetat mai mult pe adolescenţi, este destul de copilăros pe alocuri, nu mă mai regăsesc în el, deh, mi-a trecut vremea, dar nici de hulit nu este. Este oarecum distractiv, muzica este mişto (cine îşi mai aduce aminte de Snap – The power?), cam de un 6, dar nu mai mult, teoretic ar trebui ca sequelul să fie unul mult mai antrenant ţinând cont că acum deja ăştia au devenit Power Rangers şi şi-au intrat în pâine.