Practical Magic 2

Practical Magic 2Am zis că după aproape trei decenii de la original, Practical Magic 2 vine cu o poveste de să rupă norii.

Mă rog, chiar a făcut-o. Când am ieșit de la film, ploua destul de abundent.

 

📖 Premisă

Trecut-au ani mulți de la evenimentele din primul film, dar Sally Owens (Sandra Bullock – The Lost City) n-a scăpat cu adevărat de problemele familiei. Convinsă că își protejează fiicele, încearcă să le țină cât mai departe de tot ce ține de vrăjitorie.

Numai că una dintre fiicele ei, Kylie (Joey King – Bullet Train), se îndrăgostește, iar când relația ei declanșează din nou necazurile cunoscute familiei Owens, pornește în Anglia în căutarea unei soluții.

Sally și Gillian (Nicole Kidman – The Others) pleacă după ea, înainte ca tânăra să devină un fel de Volde-Vader, iar pe drum răsar clasicele secrete de familie, o carte misterioasă și Ian Wright (Lee Pace – The Running Man), un profesor de istoria magiei care știe ceva mai multe despre familia Owens decât ar trebui.

 

💭 Comentariu

🪄 Aceeași vrajă, alt ceaun

Primul Practical Magic n-a fost vreo capodoperă, dar a rămas iubit datorită lui Bullock, Kidman și atmosferei aceleia de toamnă care te face să vrei o casă imposibil de scumpă și o mătușă care știe să facă margarita la miezul nopții.

Partea a doua știe la perfecție ce își amintește publicul și aduce aproape totul înapoi: casa, relația dintre surori, conflictele de familie și aerul acela de poveste cu vrăjitoare. Doar că uneori continuitatea începe să semene suspect de mult cu xeroxul.

Povestea merge atât de des pe urmele originalului încât senzația de déjà-vu vine fără să fie nevoie de nicio vrajă.

Bine, la mine a fost și mai pregnantă senzația pentru că nu am văzut primul film acum 28 de ani, ci în urmă cu 2 zile.

 

👭 Sandra și Nicole – tot ele țin filmul în picioare

Bullock și Kidman rămân principalul motiv pentru care sequel-ul nu se pierde complet în propria nostalgie. Când sunt împreună, chimia dintre ele e încă acolo și relația de surori pare naturală.

Păcat că scenariul nu știe să profite de asta și în loc să vină cu ceva proaspăt, preferă să întoarcă pe dos perechea de chiloți în loc să-și cumpere una nouă.

Sally se teme iar de moștenirea familiei, Gillian îi spune iar că nu poate fugi de ceea ce este, iar eu mă întrebam dacă primul film fusese doar un vis foarte lung.

Kylie și Antonia ar fi trebuit să aducă ceva nou, dar rămân destul de subțire conturate. Sunt acolo pentru că sequel-ul are nevoie de „noua generație Owens”, nu pentru că filmul pare foarte interesat de ele. Antonia (Maisie Williams), mai ales, e chiar de pomană.

Practical Magic 2

 

📖 Nimeni n-a văzut Evil Dead

Dacă găsești o carte veche, dubioasă, plină de vrăji în limbi moarte, există o singură regulă: nu începi să citești din ea.

Familia Owens n-a primit memo-ul. Kylie pune mâna pe Book of the Raven și începe să scormonească în lucruri pe care orice om care a văzut măcar un Evil Dead le-ar aborda cu mănuși, clește și eventual un preot la telefon.

Dar nu. Hai să deschidem cartea misterioasă. Ce s-ar putea întâmpla? Aflăm numerele la loto de săptămâna viitoare? Evident că nu.

 

🚗 Puterile există doar când nu strică scenariul

Aici sequel-ul moștenește una dintre problemele primului film: regulile sunt atât de flexibile încât devin greu de urmărit.

Personajele pot face lucruri spectaculoase când povestea are chef, dar când sunt presate de timp și ar avea nevoie de exact aceleași puteri, universul devine brusc foarte realist.

Nu spun că ar trebui să se teleporteze direct în Anglia. Dar când ești vrăjitoare și trebuie să ajungi cât mai repede la destinație, poate nu mergi ca la plimbare, ci zbori.

Știu că pot, doar le-am văzut zburând în Practical Magic. Sau zborul e și el pe baterii?

 

💀 Asta e soluția?

Pupa-v-aș moleculele, fără spoilere: rezolvarea nu e doar prea simplă, ci și absurdă în propria logică. După atâtea generații chinuite, atâtea secrete, ritualuri și cărți misterioase, te-ai aștepta ca ruperea blestemului să presupună ceva inteligent sau măcar elegant.

În schimb, când afli ce trebuie făcut, reacția e mai degrabă: „Pe bune? Ăsta e planul?” Pe scurt: e o prostie imensă. Ce fel de blestem e ăla care, ca să fie rupt, cere la schimb o altă tragedie? Practic, rezolvi o nenorocire producând alta și ni se cere să privim asta ca pe o mare victorie.

După atâta construcție în jurul blestemului, mă așteptam la ceva mai deștept decât o soluție care pare inventată cu cinci minute înainte de final.

Practical Magic 2 

 

🍂 Ce mi-a plăcut

Atmosfera rămâne unul dintre punctele forte ale filmului. Doar că, de data asta, nu mai stăm prea mult în zona familiară a casei Owens, ci filmul mută mare parte din poveste în Anglia, printre conace vechi, hanuri medievale și încăperi în care te-ai mira mai degrabă să nu existe vreo fantomă.

Vizual, îi priește schimbarea de decor. Piatra, lemnul și aerul acela de loc în care sigur s-a întâmplat ceva dubios cu sute de ani în urmă îi vin filmului mai bine decât orice vrajă.

Nu strică nici faptul că Lee Pace aduce un plus de energie, iar scenele lui sunt printre cele care mai scot filmul din senzația de reluare a primei părți.

 

🏆 Verdict

Practical Magic 2 seamănă foarte mult cu prima parte, inclusiv în lucrurile bune și în cele care mă enervau deja.

Are aceeași relație complicată cu logica propriei lumi, aceeași dependență de Bullock și Kidman, dar și aceeași atmosferă care mai acoperă din găurile poveștii.

Ah, și folosește din nou Coconut, iar finalul… băi, dar se termină aproape la fel.

Sequel-ul ăsta trăiește din nostalgie și nici măcar nu se obosește prea tare să ascundă asta. Îți pune margarita în mână, niscai vrăji ca să fie acolo și speră că bucuria revederii va acoperi faptul că povestea se învârte din nou în jurul unor lucruri pe care credeam că le rezolvaserăm cu aproape trei decenii în urmă.

Dacă primul film era o vrajă imperfectă, partea a doua e cineva care a găsit rețeta veche într-un sertar și a făcut-o din nou aproape cu aceleași ingrediente.

Iar rezultatul e cam același.

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

Nota

Despre Petre Mihai Nicolae

Petre Mihai Nicolae este fondatorul NiPeMi.ro și autor de recenzii de film, topuri, recomandări de streaming și articole despre cinema. Scrie de peste 10 ani despre filme și seriale, cu accent pe recenzii accesibile, opinii personale și ghiduri pentru publicul român.LinkedIn: Petre Mihai Nicolae

Check Also

Omniscient Reader: The Prophecy

Omniscient Reader: The Prophecy

O să folosesc titlul în engleză, adică Omniscient Reader: The Prophecy. Nu vreau să-mi fracturez …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *