Prieteni la cuțite

Prieteni la cuțite🎭📜 PRIETENI LA CUȚITE – Spectacol de teatru (Monica Odagiu, Ana Odagiu, Nadiana Sălăgean, Angel Popescu, George Ivașcu)

 

🎬 O doamnă aflată între două vârste, beată spre mahmureală, este luată pe sus de o veste teribilă.

Soțul ei, cu care nu prea se avea bine, a anunțat că o părăsește. Pentru a-și vărsa amarul, își cheamă cea mai bună prietenă pentru a i se destăinui.

Dar lucrurile nu decurg în direcția dorită și nu trece mult până încep să iasă scântei. Mai ales că, mai târziu, prin scenă își face apariția și soțul cu pricina.

 

🍿 Momentan, este piesa de teatru cu cele mai multe personaje, cinci la număr, la care am participat.

Bine, s-a și găsit cine să comenteze, de parcă aș fi vreo tobă de teatru, nu cred că s-au adunat mai mult de 10 piese urmărite.

Plus că durează și puțintel, nu cred să fi trecut de 75 de minute.

Cu toate astea, personajele sunt bine conturate, și asta extrem de rapid ca urmare a unui scenariu solid, etanș, bine înfipt pe picioarele sale, care nu pierde timp cu fel și fel de farafastâcuri inutile și dantelării ofilite narativ.

Umorul este unul în principal verbal, pentru că replicile sunt destul de acide și înțepătoare, descriind uneori situații imprevizibile generate de această creatură fascinantă denumită generic homo sapiens.

Bașca, asta ca o avertizare, este și presărat cu niscai cuvinte vulgare, spre stupefacția câtorva mame care veniseră cu puradeii de sub 7-8 ani și cărora după piesă probabil că trebuie să le explice anumite concepte carnale la care personajele fac trimitere destul de des.

Am spus același lucru la Te despart de nu te vezi, și nu credeam că o să fie depășit ca energie interpretativă, dar Prieteni la cuțite mi-a demonstrat că m-am înșelat. Și chiar amarnic.

Nu știu ce voci betonate și ce antrenament fizic au acești actori, dar tonul ridicat care îmbie la răgușeală și agitația cinetică de zvârlugă îngurgitatoare de baxuri de Red Bull au creat o atmosferă incredibil de energetică.

Prieteni la cuțite

 

Nu vrea să tai din meritele celorlalți interpreți, dar Ivașcu, așa mic cum este el de statură, a rupt norma la gestică și la joc actoricesc fizic. Am crezut că pleznește ceva în el la cât de mult se zbătea și se agita, cu folos, pe scenă.

S-a râs pe săturate, chiar nu mă așteptam să mă fac de rușine la un moment dat pentru că pur și simplu nu îmi mai puteam stăpâni un val interminabil și incontrolabil de râs generat de un singur cuvânt.

Atât, un cuvânt simplu pe care îl rostim zi de zi, nici măcar nu a fost o glumă, dar în contextul în care a fost folosit m-a rupt.

Dacă este ceva să cârcotesc pe seama piesei, și nu știu dacă sunt la mijloc niște restricții legate de drepturi intelectuale sau ceva de gen, dar aș fi preferat ca numele personajelor și denumirea unor locații să fie adaptate pentru România, nu să fie fix cele din Central Park West a lui Woody Allen.

Că una este să auzi cum sunt strigate nume precum Carol sau Howard, de nu știam dacă am auzit bine sau nu, și alta e când urechea este mângâiată de nume neaoșe ca Ioana sau Vasile.

Posibil să nu fi avut voie să adapteze numele respective.

 

👍 sau 👎 Este o comedie nemaipomenită care se învârte în jurul relațiilor de cuplu de orice fel, căsătorite, adultere, triunghiuri amoroase, care te surprinde prin unele situații neașteptate, asta deși oarecum le anticipam.

Dar glumele bine plantate au mascat uneori intențiile personajelor și uite așa au reușit să puște câte un zâmbet larg pe fața mea.

Există, însă, și momente un pic mai serioase, nu multe dar ele planează deasupra acestei atmosfere joviale. Și au legătură tot cu mariajul, unul care din cauza cutumelor societății obligă la o viață tristă și oropsită pentru că dacă te desparți ajungi obiectul bârfei celor din jur.

 

🏁 De final ce să mai zic? Comedia cu accente amare despre cupluri disfuncționale, care nu mai raționează coerent din cauza orgoliilor imense și așteptărilor nerealiste mi-a plăcut enorm de mult.

Nu pot decât să zic Sărumâna pentru această porție zdravănă de râs și este una din acele piese de teatru care pot fi revăzute fără probleme după ceva timp pentru că reuși să te bine dispună chiar dacă știi ce se va întâmpla.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

About admin

Check Also

Glume, nu vorbe

🎭 🎤 GLUME, NU VORBE – Stand-up (Natanticu, Andrei Ciobanu, Raul Gheba, Bogdan Mălăele)   …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *