Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Loc 014 – Psycho
După alte două prezențe anterioare în top cu Rear window și North by northwest iată că Alfred Hitchcock se cațără tocmai pe locul 14 cu al lui Psycho. Și nu este ultimul său film din acest top AFI 100.
În 1960 genialul regizor băga groaza-n fanaticii spălatului la duș cu acest film care a redefinit conceptul de plot-twist.
Mai este în vigoare interdicția spoilerelor? Hai să zicem că da și să presupun că oamenii care citesc pe aici nu au urmărit filmul.
În Psycho, Janet Leigh (n-am filme cu ea, scriu și eu că este mama lui Jamie Lee Curtis) o interpretează pe Marion Crane, o secretară tinerică și neastâmpărată, aflată într-o relație cu un domn ce încă mai trage ponoasele unui mariaj ratat.
Fără să intru prea adânc în amănunte, deși fapta ei este prezentată chiar în premisa de pe IMDB, Marion pică în ispită, își însușește ceva nu este al ei și, pentru a scăpa de consecințele legale (așa crede ea în mintea ei sărăcuță), o întinde din Phoenix către iubițelul ei, sperând că brațul lung al legii nu o va ajunge.
Cum drumul este interminabil, se pune și pe-o ploaie infernală, plus că foamea îi dă târcoale, Marion este nevoită să se refugieze în primul motel care-i cade-n ochi. Și iat-o ajunsă la motelul Bates unde Norman (Anthony Perkins) își face veacul alături de mama lui bolnavă, că de clienți nu au parte mai deloc, progresul lăsându-le motelul în uitare ca urmare a mutării autostrăzii care aducea mușterii.
Bucurie maximă pe capul fugarei, a găsit un loc mai ferit de ochii iscoditori ai poliției.
Ceea ce urmează este un thriller psihologic de toată frumusețea pentru că Norman este un personaj aparte, care-ți dă o profundă stare de neliniște, pentru că gurița rostește vorbe calde și nevinovate, dar privirea spune cu totul altceva.
Anthony Perkins face rolul carierei, rol care l-a făcut celebru, dar care l-a și distrus pentru că ulterior numele lui a devenit echivalent cu cel al personajului interpretat.
Ce să mai, el face tot filmul prin actoria genială care a dat naștere unui personaj negativ politicos și blând prin vorbă, dar atroce prin faptă. Și hai s-o lăsăm așa.
Psycho este un film care sparge tiparele pentru că este aparte prin structura narativă, practic este împărțit în două minifilme dacă este să iau în considerare evenimentele care se petrec în el, liantul fiind, evident, Norman Bates.
Atmosfera născută din măiestria regizorală a lui Alfred Hitchcock este una care te îndulcește prin serenitatea locației, un motel liniștit, unde nu se petrec prea multe, cu un administrator drăgălaș și inocent, la prima vedere, care se fâstâcește repede în fața unor frumuseți feminine blonde, dar care te și îngrozește prin intermediul aceleiași locații pustii, propice unor fapte reprobabile. Și se întâmplă chestii nasoale, printre care și celebră scenă a dușului cu zeci de tăieturi în decurs de nici 2 minute. Tăieturi editoriale am vrut să scriu.
La suprafață pare că nu se întâmplă nimic în film, însă detaliile minuscule care-ți testează perspicacitatea, fac din Psycho o plăcere cinefilă.
Ce este drept, nu mai este atât de impresionat urmărindu-l după atâția ani și știindu-i finalitatea ce acum nu mai pare atât de ascunsă, dar asta a însemnat că m-am putut concentra mai mult pe aspectele fine care sunt o grămadă în film, cum ar fi garderoba diferită a lui Marion, că nu cred că a fost o coincidență că înainte de faptă purta lenjerie albă și avea poșetă albă, iar după faptă brusc totul devine negru, semnificând căderea în păcat.
La fel și contrastul dintre motelul aflat undeva jos, supus, molcom, unde își petrece mare parte din timp Norman cel sensibil, și înalta casă de pe deal, lugubră și generatoare de senzații nefaste în care locuiește mama, cea autoritară și dură, contrast care transmite mesaje subliminale subtile. Sau poate citește mintea mea prea mult în imaginile prezentate.
Fără pic de acțiune, Psycho este un film în care se petrec multe, fără cine știe ce violență, Psycho este un film brutal, fără un scenariu prea complicat, Psycho este un studiu complex al umanității. Și toate astea datorită atingerii magice a lui Alfred Hitchcock, a muzicii bazată numai pe corzi a lui Bernard Herrmann care pare că-ți secționează nervii auditivi și, nu în ultimul rând, a actoriei senzaționale a lui Anthony Perkins care, cu o simplă privire îți topește inima sau îngheață sângele-n vine, în funcție de context. Cum Doamne ferește nici măcar o nominalizare nu a prins Anthony Perkins care a interpretat un personaj ce se apropie destul de mult de cel al lui Hannibal Lecter în The silence of the lambs? Și să nu ia Alfred Hitchcock Oscar pentru regie? Bine, l-a luat Billy Wilder cu The apartment, alt regizor titanic, dar faptul că The apartment este pe 80 și Psycho pe 14 spune ceva.
Nu am mai insistat asupra altor performanțe actoricești pentru că, sincer, ele pălesc pe lângă cea a lui Anthony Perkins, dar printre cele 4 nominalizări la Oscar se regăsește și Janet Leigh pentru rol secundar. Da, rol secundar, o să vedeți în film de ce. De altfel, și singura ei nominalizare.
Două chestii îmi pare că au știrbit din perfecțiunea lui Psycho, finalul de după, care nu își avea rostul, și un element rotativ care, pe cât de eficient pentru băgatul spaimei în spectator, pe atât de imposibil fizic.
Am stat și am oscilat între 9 și 10 pentru Psycho, și din această luptă duală în cele din urmă a învins partea bună și mă opresc la 10 pentru că merită Alfred Hitchcock cu prisosință așa ceva, plus că Anthony Perkins va bântui mult în memorie de acum încolo prin interpretarea lui epică.
(5 / 5)
Trailer:
