Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
🎭📜 PUNCT. ȘI DE LA CAPĂT – Spectacol de teatru (Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Răzvan Oprea, Diana Stancu)
🎬 Un cuplu căsătorit de 30 de ani va avea o seară furtunoasă pentru că vin rezultatele. Ba ale unor analize medicale pentru soție, ba ale unor sondaje politice pentru soț.
Și nu sunt bune nici pentru el, nici pentru ea.
El află că nu are un avans atât de mare față de contracandidați, iar ea află că are cancer… la prostată.
🍿 Dacă v-a băgat în ceață fraza anterioară, ei bine, nu am greșit cu nimic, spectacolul este unul modern, poate cel mai racordat la actualitatea zilelor noastre pentru că soția este, de fapt, o transsexuală care a ascuns asta soțului pe toată durata căsniciei.
Și vă dați seama ce haos verbal iese din această dezvăluire incendiară care ar bulversa pe oricine, indiferent de cât de deschis la minte și tolerant ar fi.
Hai să dau mai întâi gunoiul afară, la fel ca multe filme recente care se înscriu în această tendință, și acest spectacol propovăduiește cu forța LGBTQ-ul.
Merge cu același discurs, dacă ai cutezanța de a zice ceva de rău, automat ești un homofob împuțit.
Ba chiar soțul este imediat acuzat că este lipsit de toleranță după ce a aflat că a fost mințit timp de 30 de ani și că a împărțit patul cu o femeie artificială pentru că din punct de vedere fizic nu avea nimic natural de ființă feminină.
Nu că ar fi el ușă de biserică, din contră, dar despre derapajele lui știe tot poporul.
Păi cum dracu` să nu te ia cu palpitații la inimă o astfel de veste? Păi așa se dorește acceptarea? Prin minciună și privare de anumite privilegii? Păi omul ăla avea toate motivele să explodeze pentru că i-a fost răpit dreptul de a fi tată.
Acceptare, cum să nu, fără probleme, dar să fie puse pe masă toate cărțile din timp, nu după o viață trăită în minciună.
Trecând peste acest aspect aberant care, în contextul spectacolului, victimizează agresorul și ridiculizează victima, piesa este una amuzantă.
Glumele se învârt, așa cum era de așteptat, în jurul acestui pocinog cancerigen care dă cep unui potop de poante care se scaldă în căldarea subiectului arzător care a acaparat interesul speciei umane în anii recenți.
La destule dintre ele am râs pentru că vin din senin și dau dovadă de multă virilitate, altele sunt atât de blegi încât nici măcar interpretarea excelentă a actorilor nu le infuzează cu un comic potent. Totuși, poantele din a doua categorie sunt ca rezultatele independenților la alegeri, tind spre zero.
Limbajul nu este vulgar, dar nici prea cuminte, că nu le zice direct pe față, corect, însă are multe sugestii evidente cu conotații sexuale ce nu-s deloc greu de ratat, fie că ai ochi albaștri sau căprui.
Maia Morgenstern strălucește pentru că joacă un rol dublu, când are o voce suavă și mișcări feminine parcă de felină, când te pălește cu o voce groasă de bariton și-ți mai trage și o cafteală de zici că ai ajuns la un concurs de încasat cărămizi în figură.
Metamorfoza de la o stare la alta este insesizabilă, uneori credeam că sunt două persoane pe scenă, atât de bine face tranziția de la femeie la bărbat și invers, după cum îi convine în discuție.
Are și niște monologuri îndelungi pe care le rostește cu mult patos și înflăcărare-n glas pentru că spune lucrurilor pe nume, deși, mă repet, sunt de acord cu fondul, dar nu cu forma.
Pe lângă cei doi soți trecuți prin viață, în spectacol există și un cuplu în devenire, fiica adoptată a celor doi care și-a tras un iubit din tabăra politică inamică a tatălui ei, alt motiv de frecușuri pline de scântei ideologice.
👍 sau 👎 Este de apreciat actualitatea spectacolului, dă impresia că abia ce a ieșit manuscrisul de la tipar pentru că are o glumă legată chiar și de recent încheiata ediție a Jocurilor Olimpice, așadar mai proaspăt de atât nu se poate.
M-a deranjat abordarea care nu este deloc una echilibrată și merge doar pe extreme, dacă nu ești cu mine, automat ești dușmanul meu de moarte.
La bază, însă, este o poveste despre dragoste, una adevărată care este supusă unui test pe care nici nu știa că trebuie să-l înfrunte.
Și se pune întrebarea dacă iubirea vindecă tot și acceptă tot sau sunt doar baliverne romantice rostite sub clar de lună.
Va reuși homofobul de soț (hm, sau misogin? cum e corect?) să treacă peste această înșelăciune de zeci de ani având în vedere că și soția i-a acceptat toate derapajele adulterine, bașca i-a fost alături în timpul ciocnirilor cu legea care aproape că s-au lăsat cu pușcărie?
Răspunsul s-ar putea să vă surprindă. Sau nu.
🏁 Este un spectacol care radiografiază firea umană și cât de schimbătoare este în orice subiect, indiferent de natura lui.
Fie că este vorba de minciuna în politică, una la ordinea zilei, fie că discutăm despre mentalități duplicitare, mesajul transmis este același.
Păcat că insistă prea mult pe blamarea celui mințit: Ah, ești supărat că ai aflat că timp de 30 de ani te-ai culcat cu cineva care ți-a ascuns că s-a născut bărbat, deci fără vagin natural, fără sâni naturali și fără ovare? Ești homofob.
Serios? Hai sictir.
În rest, spectacolul merită urmărit mai ales că avem în prim-plan doi actori mari care se reîntâlnesc după filmul Capra cu trei iezi.
(4 / 5)
