Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Hopa, ce avem noi aici? Purgatory Jack este un film văzut pe platforma de streaming a The Galactic Imaginarium Film Festival, ediția 2024.
Și încă de pe acum zic că merită urmărit.
🎬 Purgatory Jack – Premisă 📖
Viv (Alexandra Beaton) este ceva artistă muzicală vedetă în microuniversul ei, dar domnișoara se satură de viață, așa că își pune capăt zilelor.
Credea că scapă de griji și se va duce într-un loc mai bun, dar nici că se putea înșela mai rău de atât.
Ajunge în Purgatoriu, locul în care sufletele așteaptă cuminți să afle care le va fi traseul, în Rai, în Iad sau înapoi pe Pământ.
Viv dă peste Jack (Tin Rozon), un fel de detectiv care va încerca să o ghideze prin această lume bizară guvernată de legi stranii pentru noi, dar normale pentru ei.
De asemenea, jură pe roșu că o va ajuta să-și găsească mama care bântuie și ea prin acest tărâm funest.
Însă nou-sosita este vânată de niște traficanți de droguri.
💭 Purgatory Jack – Comentariu 🍿
Filmul este o combinația ciudată de Beetlejuice, western cyberpunk cu elemente neonoir și Mad Max.
Acțiunea este plasată într-un loc aflat între cele două lumi în care cel mai de preț lucru nu este combustibilul, nici pe departe, ci sângele proaspăt.
Imaginația scenariștilor, care sunt și regizori (frații Butler), este debordantă și acest univers pe care l-au conceput colcăie de concepte interesante care m-au fermecat.
De la traficul cu organe, deoarece acolo poți să schimbi orice vrei la corpul tău, și până la nisipul care curge prin venele celor bătrâni nu-mi venea să cred câtă originalitate conține filmul.
Mă mănâncă rău degetele să intru mai adânc în mecanismele care fac Purgatoriul să funcționeze și să pomenesc și mai multe chichițe de acest gen, dar mă abțin.
Ar fi păcat să ruinez bunătăți de surprize la nivel narativ pentru că Purgatory Jack este cu adevărat o gură de aer proaspăt.
Chiar dacă premisa de la care pornește nu este una nemaivăzută, aici a contat execuția, iar scenariul este minunat când vine vorba de a oferi noutăți.
Nici povestea nu se lasă mai prejos, concurând serios cu aspectul vizual.
Pornește ea un pic mai lent, să avem timp să băgăm bine la cap ROI-ul care stă la baza lumii în care am fost aruncați, dar odată ce prinde viteză lovește din toate direcțiile cu răsturnări de situație.
Unele erau deja evidente, că atârnau fix sub nasul nostru, dar pe altele nu le-am mirosit, chit că simțul olfactiv joacă un rol extrem de important în film.
În misiunea lor de a găsi o mamă, care poate fi acolo sau este deja de mult plecată, cei doi se vor împiedica de multe obstacole de forme felurite, dar cu intenții asemănătoare.
Ba niște matahale care vor să sugă sânge, dar nu-s vampiri, ba o cucoană dependentă de operații estetice care este șucărită că-i cineva mai frumoasă decât ea, ba un cuplu patron de motel care… eh, ajunge cu dezvăluirile.
Un alt element care impresionează la acest film este dialogul plin de replici de un umor negru atât de rafinat încât mi-a scăpat prima oară sensul poantelor și am dat înapoi să fiu sigur că am auzit bine.
Dau drept exemplu o singură replică: Ce te deranjează nu este lumina soarelui, sunt sufletele care ard veșnic.
OK, nu este chiar o glumă, dar m-a luat cu frisoane replica.
De fapt, este mai mult serios și macabru decât amuzant pentru că abordează niște subiecte grele, concentrându-se destul de mult pe sinucidere, un păcat capital fără izbăvire.
Filmul este și violent, dar cum nu prea există sânge pe acolo, brutalitatea nu se duce în scârboșenie.
Într-adevăr, multe bucăți de corp sunt desprinse de structura osoasă de bază, dar nu într-un mod grotesc să provoace greață.
Plus că nici nu ni se arată efectiv cum se produc decapitările sau împărțirile în două ale trupurilor ca-n povestea cu Solomon.
Asta din cauza restricțiilor bugetare, că nu a costat prea mult filmul.
Acest aspect nu m-a supărat, din contră, mi-a demonstrat că regizorii își știu lungul nasului, mă rog, au fost conștienți cât de adânc este buzunarul bugetului.
Și decât să facă pe ambițioșii și să-mi arate cine știe ce rateuri grafice, mai bine așa, că au dat de muncă imaginației privitorului.
Asta duce și la niște scene ce arată incredibil de ieftin și de fals, dar acolo alegerea a fost voită.
Decorul arid, de deșert neprimitor, este acompaniat de o coloană sonoră heavy metal/rock ce se potrivește cum nu se poate mai bine în peisaj.
Sunt și alte piese, de-o factură mai melancolică, și ele alese foarte bine.
🏆 Purgatory Jack – Verdict 👍 sau 👎?
Deși le-am pomenit în startul comentariului, trebuie să menționez din nou filmele cu care l-am asemuit pe cel de față.
Este un Beetlejuice mai serios, fără fantome șugubețe și creaturi mitologice, fiind mai pământean, dar și un Mad Max mai lejer, fără țăcăneala brutală din franciza lui George Miller.
Parte comedie neagră și seacă, parte film polițist, parte distopie neo noir apocaliptică, Purgatory Jack m-a luat pe sus prin creativitatea de care a dat dovadă.
Cel puțin, așa am perceput eu producția, aparent cică ar aduce oarecum cu Mister B. Gone de Clive Barker, dar nu am citit acea povestire să-mi dau cu părerea.
Singura bubă (cam măricică) pe care i-am găsit-o este că rătăcește destul de mult prin meandrele metafizice ale acelui tărâm fantasmagoric și îngrămădește pumnii narativi în finalul apoteotic.
Dacă era mai bine dozată acțiunea, iar surprizele presărate echidistant pe parcursul poveștii, atunci aș fi fost și mai darnic de atât cu filmul.
Cu toate astea, merită aplauze pentru că iată că mai există idei transpuse într-un mod original sub formă de film, chit că ești împuns în creier de un sentiment de deja vu.
M-a convins să mă așez la coadă că trebuie să-mi fac un implant de 8…. hai că era să scriu o prostie, influențat de una dintre scenele filmului, dar zic urechi, nu altceva.
(4 / 5)
