Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
🎭 🎤 RADU PIETREANU – 40 de ani de scenă (Spectacol umoristic)
🎬 Cred că titlul acestui act artistic este suficient pentru a vă lămuri despre ce este astfel încât să nu mă mai screm să vă elucidez cu privire la subiectul principal.
Este un Radu Pietreanu aflat cam pe final de carieră, dacă o mai putem numi carieră, care timp de două ore încearcă să-și distreze audiența cu glume, cântece, poezii și o chitară.
🍿 Am mers la show doar pentru că era biletul foarte ieftin, cred că am dat undeva până în 60 de lei la VIP, adică fix în primul rând, aproape să mă nimerească stropii de scuipat ai interpretului.
Nici nu aveam mai așteptări de la spectacol pentru că Pietreanu nu mai este în lumina reflectoarelor de ani buni și ce să mai poată fosila asta?
Plus că anticipam ceva bătrânesc, pe stil vechi, care să nu mă amuze deloc.
Ei bine, mare surpriză colosală, chiar dacă așa a fost, cel puțin parțial, adică un număr artistic prăfuit care nu are cum să atragă tineretul, eu și toată sala am râs de ne-am îndoit genunchii de teamă să nu devenim experți în culoarea maro.
Glumele au fost dintre cele mai diverse și au adunat laolaltă foarte multe stereotipuri ofensatoare, unele chiar exagerat de jignitoare de ar fi fost mătrășit de câteva ori în USA. Însă s-au dovedit și al dracului de ilare deși multe au fost pe sistem „Mă-ta-i atât de grasă/urâtă/proastă…‟
Repertoriul de cuvinte a fost unul vast și cred că le-a cuprins pe toate considerate acum interzise și auzul cărora oripilează urechile care nu suportă decât lapte verbal și miere lirică.
Popo…, bula…, curv…., țiga…, cam acestea au fost apelativele drăgăstoase utilizate. Dar nu în mod gratuit, ci au venit natural în urma construcției poantelor care au necesitat folosirea lor. Nu cu rea credință sau dorință de a discrimina, ci pentru a livra niște glume demențiale.
Să nu credeți că s-a concentrat doar pe o singură etnie sau pe un singur sex, nici vorbă, a luat la rând pe toată lumea: femei, bărbați, indeciși, moldoveni, ardeleni, olteni, morți, vii, ce să mai, nimeni nu a scăpat.
M-a surprins pentru că nu toate dumele sunt din cele care se folosesc de umorul cel mai accesibil, ce nu au trebuință de multă deșteptăciune, destule au fost inteligente, logice și cu efect pe termen lung.
De la amintirile precoce până la poveștile din turnee, Pietreanu și-a lucrat audiența ca un olar priceput și a modelat-o cum a vrut el.
Diferențele de mentalitate și comportament dintre diferitele regiuni ale țării au fost un deliciu pentru că doar scoteau în evidență caracteristicile fiecărei zone și poantele erau amuzante pentru că erau și adevărate.
Apoi a intrat în acțiune partea muzicală care mi s-a părut punctul forte al spectacolului deoarece a implicat foarte mult audiența. Și chiar sunt curios dacă fiecare reprezentație este diferită de celelalte în funcție de locul în care se desfășoară.
Mă gândesc că reinterpretarea piesei cu gara din Târgoviște n-ar avea efectul dorit dacă este cântată alături de publicul din Cluj-Napoca sau Iași.
Analiza unor piese celebre, vechi și noi, scoaterea în evidență a multor versuri problematice sau lipsite de orice logică și adaptarea lor la modernitate au generat valuri de hohote de râs.
Probabil că joacă același show de ani buni și el evoluează încorporând tot ce este mai nou, așa că este de înțeles de ce i-a venit foarte ușor lui Pietreanu să fie atât de natural de zici că era prieten cu noi de zeci de ani.
Bucata în care a implicat la greu audiența în cântecele lui, arză-l-ar hemoroizii cu cici-ul său, aproape că a necesitat apelarea unei ambulanțe pentru că părea că vreo 4-5 zâmbăreți de prin sală se vor sufoca de la atâta râs.
👍 sau 👎? Am rămas stupefiat de cât de mult mi-a plăcut spectacolul deși poate nu ar fi trebuit pentru că sunt momente în care este prea crud cu anumite categorii, putând fi considerat de sensibili drept discriminatoriu, rasist, „grasist‟ și alte apelative din același spectru.
Dar scopul oricărui astfel de număr este să mă amuze, indiferent prin ce metodă, că până la urma este vorba doar despre glume, nu despre realitate.
Și cum Pietreanu s-a luat și pe sine în bâză, miștocărându-se destul de des, nu-l pot bănui de rele intenții.
Nu pot să-mi dau seama cum nu a fost reclamat până acum de mulții artiști muzicali în vogă că îi beștelește de mama focului, și deloc elegant, Hrușcă fiind cap de listă.
O fi pamflet, dar dă ca lumea într-unii dintre ei. Nici măcar Mugur Mihăescu nu scapă de o bălăcărire pe cinste de i s-ar albi păru-n dacă ar avea.
🏁 Dacă unii abia se scotocesc de 60 de minute de spectacol, și atunci cu ajutorul a 2-3 colegi de breaslă care să le țină isonul, iată că Pietreanu a stat pe scenă aproape două ore fără pauze și fără să se repete.
Cu poante diverse, care mai cerebrale, care mai ciuciu din acest punct de vedere, cu melodii parodiate, cu o implicare a audienței cum nu am mai văzut și cu o poezie de final de-ți crapă inima de tristețe, iată că am ajuns la concluzia că acest „40 de ani de scenă‟ este, momentan, cel mai bun spectacol de acest gen pe care l-am văzut.
În drumul spre ieșire o doamnă bombănea șucărită că i s-a părut o porcărie și că era sigură că la acest tip de umor va recurge Pietreanu. Păi dacă era atât de sigură, de ce s-a mai dus?
(5 / 5)
