Top AFI 100
Locul 004 – Raging bull
Imediat în afara podiumului acestui top, oarecum poetic, se regăsește Raging bull, un film din anul 1980 regizat de marele Martin Scorsese și care îl are în rol principal pe Robert De Niro (Joker, The irishman, Goodfellas).
Filmul este o biografie a boxerului Jake La Motta poreclit, conform titlului, Raging bull, pentru că în ring era o bestie, n-avea el multă eleganță în mișcări sau cine știe ce tehnică, dar avea capul tare și pumnul și mai tare.
Pelicula regizată cu multe peripeții de către Martin Scorsese (era la ora de geometrie pe atunci, trăgea asiduu linii) ne poartă prin anii de glorie și decădere ai lui Jake La Motta, de pe vremea în care era un simplu pretendent la titlu până la retragerea din acest sport contondent. Practic, filmul este o frântură a perioadei cuprinsă între începutul anilor 1940 și mijlocul anilor 1960, cu Robert De Niro trecând prin niște transformări fizice crâncene.
Alături de el, drept manager, îl găsim pe fratele Joey (Joe Pesci – la primul său mare rol), iar drept consoartă îi este Vickie (Cathy Moriarty).
Scenariul este bazat pe autobiografia semnată de Jake La Motta, așa că aș putea fi îndreptățit să consider filmul cât de cât fidel realității.
Povestea nu-i deloc una plăcută, inevitabil vor veni comparații cu celălalt film cu subiect similar din acest top, Rocky, dar sunt niște producții total diferite ca ambient general și evoluție a personajului principal.
Considerat unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile, Raging bull mi-a lăsat un gust prea amar pentru a achiesa la această cutumă. Probabil nu am fost prea pătruns de spiritul artistic al lui Martin Scorsese. Nici nu înțeleg ce a atras atât de mult la această poveste, cu siguranță erau biografii de boxeri mai apetisante pentru a fi prezentate pe marele ecran.
Dacă Rocky este un film inspirațional, deși poate fi considerat utopic, având în vedere că personajul este unul fictiv, Raging bull este o producție depresivă, care arată fața urâtă a acestui sport și are un impact inconfortabil pentru că este bazat pe realitate.
Personajul nu-i un underdog care cucerește lumea prin ambiția și munca lui, ci, să mă ierte Jake, un ghiolban de mahala, fără mult creier în cap, cu maniere de cocalar zevzec, nu trezește compasiune nici măcar un minut. Mai rar ca într-un film de box să țin cu adversarii protagonistului, pentru că-mi doream să-l văd KO pe mahalagiul ăsta cu fitilul scurt care exploda din orice rahat și își abătea furia nu doar asupra adversarilor din ring, ci și asupra celor dragi, de își era frică să-l vezi în apropierea altora, că nu știai de unde-i sare țandăra și tabără cu pumnii pe oameni.
Să zic că înțeleg pe undeva ideea de a face un film despre un asemenea personaj violent și abuziv, să fie diferit de toate producțiile siropoase cu final fericit, dar pentru mine a fost greu să termin filmul pentru că nu mai suportam să văd ifosele unui dobitoc care crede că i se cuvine întreaga lume și că toți trebuie să stea drepți în fața lui. Mi s-au părut reprobabile în special momentele în care își abuza soția, adică el avea voie să își înșele consoarta, să se smotocească în stânga și în dreapta cu toate tutele dar, în același timp, soția nu avea voie nici măcar să ridice privirea din pământ să se uite la altă persoană, că i se schimba automat nuanța pielii.
Și nici nu vreau să-mi imaginez realitatea întreagă, cu siguranță autobiografia a fost înfrumusețată, lăsând deoparte momente și mai nemernice.
Practic, m-am uitat în scârbă la acest film în care un bolovan grosolan își distrugea adversarii în ring, dar își aliena și persoanele dragi prin comportamentul său de bou furios, că nu merită comparația cu un taur, mai degrabă cu un bou.
Îmi dau seama că Raging bull nu-i deloc despre box, ci despre comportamentul uman, despre bestia care zace-n noi de milenii, deși se spune că suntem civilizați, dar nu suntem decât niște animale care știu să se îmbrace, tocmai de asta a fost filmat alb-negru, pentru a prezenta mai bine mizeria umană, depresia acelor timpuri, dar și depresia personajelor, dar mie nu mi-a aprins vreun beculeț de preamărire.
Tehnic, filmul este ireproșabil, mai ales secvențele de box, sunt brutale, haotice, prezentate din perspectiva încasatorului, camera stă foarte aproape de combatanți, aproape că simți fiecare pumn în figură, fiecare strop de sudoare ce zboară la impactul puternic, Raging bull este visceral din acest punct de vedere, redând cu multă minuțiozitate ce se întâmplă în ring. Și nici nu avea altfel cum din moment ce chiar Jake La Motta a fost consultant pentru acest film și l-a antrenat pe De Niro de i-au sărit mănușile.
Aici aplaud aspectul tehnic, dar când se termina lupta din ring și Jake intra în lumea reală, ducând cu sine furia neconsumată, îmi pierdeam orice interes pentru film pentru că nu m-a captivat deloc să urmăresc timp de 2 ore un om violent, grosolan, abuziv, bețiv, ghiolban, în ciuda faptului că studiul unui asemenea personaj este de admirat prin cutezanța de a plasa în rol principal un astfel de specimen.
Robert De Niro a luat Oscarul pentru interpretarea lui Jake La Motta, dar nu știu de ce am impresia că l-a luat doar pentru că s-a îngrășat vreo 30 de kilograme pentru a-l interpreta pe boxer la final de carieră. Nu mi s-a părut din cale afară de credibil în rol, jucându-l pe Jake în majoritatea timpului între vârstele de 19 ani și 36 de ani, deși el avea 37 de ani la lansarea filmului, nu mi-a dat impresia nicio secundă că ar arăta ca de 20-30 de ani. Mă rog, asta ține de preferința personală.
Actoria este bună, dar nimic ieșit din comun, practic pare un film cu mafioți dar fără împușcături, dar cu box în loc, pentru că și rolul jucat de Joe Pesci nu diferă cu prea mult de cele care l-au făcut celebru. Nu mi s-a părut că scenariul a necesitat un talent actoricesc imens, oricum în mare parte în film se urlă și se țipă în permanență, personajele acum un singur nivel de volum: cel de descreierat. Un singur moment mi s-a părut cu adevărat puternic în film, în care Jake pare că realizează ce fel de om este, dar mi s-a părut prea puțin.
Prefer în 100% din cazuri să revăd Rocky, un film mai lejer, cu zvâc, cu personaj pozitiv, dătător de speranță, decât să mai pun ochii pe Raging bull care nu face decât să te bage-n depresie cu un personaj infect pentru care nu ai dram de compasiune. Culmea, în ciuda multiplelor lovituri primite la cap de-a lungul carierei, aș putea conchide că Jake La Motta nu a avut pic de creier care să sufere de pe urma acelor contuzii, pentru că a dus-o până la 95 de ani.
Nu regret că l-am văzut, este o experiență diferită, atipică, inconfortabilă, care m-a lăsat rece, așa că sufăr de o acută lipsă de profunzime artistică de nu am percutat la această capodoperă și, sper să nu se supere Martin Scorsese, nu rezist mai mult de 7 runde.

Trailer: