Când mă ia valul de plictiseală, dau o raită pe Netflix care mi-a recomandat Rattlesnake după ce am terminat Fractured.
Nu am urmărit nicio frântură de scenă din film anterior, prin vreun trailer, așa că m-am benoclat pe uscat la film. Și bine am făcut, că trailerul este filmul concentrat în 3 minute.
Dacă vă așteptați să mă scotocesc de prea multe cuvinte despre poveste, vă înșelați amarnic pentru că povestea se pretează la muțenie.
Dar vă inițiez un pic în premisă, pe un drum prăfuit din mijlocul deșertului cel plin de pulbere și nisip o mașină ologește de-o roată.
În mașină-s două ființe umane feminine, mama, Katrina Ridgeway (Carmen Ejogo), și fetița, Clara. Așa că mama pune cricul la treabă și, fiind pricepută, se apucă să schimbe roata beteagă.
Nimic ieșit din comun până acum.
Doar că fetița Clara se aventurează printre ciulini și un șarpe cu clopoței (cel care dă titlul filmului) se înfruptă din piciorul fetei.
Disperată, fără semnal la telefon (duh!) și fără țipenie de om prin preajmă care să-i dea o sugere de ajutor, Katrina apelează la o bombă pe roți ce răsare ca din neant în deșert. Aici una bucată băbăciune se încumetă să-i ajute fetița, deși după priviri nu ai crede că are apucături de vindecătoare.
Și atât.
Neștiind care-i manevra în Rattlesnake, când m-am trezit nas în nas cu prima răscruce în drumul poveștii, am simțit că mă cotropesc toate căldurile pentru că ideea pe care a ales-o scenariul era una de natură să-mi atragă atenția.
Filmul aduce vag cu Kidnap, unde o mamă aleargă disperată să-și salveze copilul răpit. Același lucru se întâmplă și aici, cu Katrina ducând o luptă teribilă cu timpul pentru a-și elibera odrasla din ghearele morții.
Dar aici amenințarea vine din cu totul altă parte, și chiar nu pot să fiu mai explicit de atât, pentru că se duce dracului tot farmecul filmului.
Cert este că în 7 ore Katrina trebuie să găsească o metodă miraculoasă de salvare pentru că atât mai are de trăit fata ei.
Rattlesnake pornește excelent, cu o idee tulburătoare și care ridică o mare dilemă parentală: ce ai fi dispus să faci pentru salvarea copilului. Sunt convins că toți vor răspunde că orice, dar filmul se duce și mai departe, chiar ORICE????
Vă las să molfăiți la întrebarea asta cât timp mă apuc să ciopârțesc Rattlesnake pentru că, deși are o premisă suculentă ca potențial, se blegește rapid pentru că ritmul este asemănător unui cortegiu funerar, pe cât de ofertantă este ideea de bază, pe atât de slab este fructificată.
Rattlesnake este jupuit de acțiune, bugetul fiind unul destul de redus, deci nu avem parte de adrenalină tipică filmelor de acest gen în care personajele se dedau la giumbușlucuri periculoase, așa cum a fost în Kidnap (prost filmul, dar ceva mai alert).
Producția de față se bazează doar pe întrebarea de la început, până unde ai fi dispus să mergi pentru salvarea celor dragi.
Desigur, asta ar fi trebuit să fie suficient să-ți încrețească pielea de teroare psihologică, dar modul în care sunt livrate cadrele nu prea creează tensiune și nici interes suficient deși potențialul este maxim.
Este previzibil, îți dai rapid seama către ce se îndreaptă, și tare mă oftic că asemenea idei cad în mâna unor scenariști novici care nu știu a mulge cum trebuie o astfel de poveste.
Rattlesnake nu-i cu adevărat rău, doar cam dezamăgitor raportat la ce impresii mi-a dat naștere în scăfârlie după primele 10 minute și după ce m-a trosnit în bostan cu primul WTF.
Sunt și câteva momente mai nasoale pentru inimioară pentru că reușește să crească pulsul pe ici, pe colo, dar sunt prea puține pentru a ierta scenariul sărăcăcios și direcția pe care o ia filmul.
Și nici nu pot să trec cu vederea acțiuni absolut banale peste care protagonista sare fără probleme, fără să se gândească măcar o clipă la consecințe, și pe care și o ființă monocelulară și mononeuronală ar fi în stare să-și dea seama cât de importante ar fi pentru viitor dacă sunt întreprinse.
Așa că pentru Rattlesnake zornăi un 5.
(2,5 / 5)Trailer: Nu-l pun că e de rahat, povestește tot filmul.
Link IMDB