Resident evil: Welcome to Racoon City

Resident evil: Welcome to Racoon City reînvigorează franciza, tăindu-i actriței Milla Jovovich un cupon de pensie, iar pe bărba-su l-au trecut pe banca de rezerve, nu mai regizează, dar tot este băgat pe acolo ca producător.

La cum s-a terminat seria anterioară, Resident evil: Welcome to Racoon City nu putea fi decât un pas în față în ceea ce privește calitatea, că mai prost era greu să fie.

Povestea urmează cât de cât fidel primul joc și, parțial, al doilea, așa că în prim-plan îi avem pe frații Redfield, Claire (Kaya Scodelario – Crawl) și Chris (Robbie Amell – ARQ), crescuți în orfelinatul din Racoon City sub atenta supraveghere și grijă a corporației care te păzește de ploaie, Umbrella.

După o scurtă introducere dubioasă din trecut, revenim în prezent, mă rog, prezentul lor din 1998, când pe Claire o apucă un dor subit de fra-su copoi pe care l-a lăsat în orașul ratonilor și îi face o vizită inopinată.

Nimerește cum nu se poate mai prost pentru că în Racoon City se întâmplă ceva straniu, în aer miroase a dezastru total și sărăcimea care încă mai subzista în acel oraș mort începe să se schimbe, dar nu în bine.

Acțiunea este contra-cronometru și pe timp de noapte, pentru a se face economie la efecte speciale și aici apare marea diferență față de iterațiile anterioare. Oricât de hulite sunt, filmele cu Milla au o anume grandoare în ele, o „epicozitate‟, în timp ce Resident evil: Welcome to Racoon City este mai mult un B-movie, un ieftinache din toate punctele de vedere, de la actori care nu prea or să pupe ei filme blockbuster până la partea tehnică slabă calitativ, de la scenariul cu multe lipsuri logice până la acțiunea frugală și îngrămădită spre final.

Pentru o bună bucată de timp filmul a fost exact cum mi-l închipuiam, execrabil de prost și incredibil de plictisitor pentru că nu se urnește deloc, m-a bombardat cu flashback-uri explicative în opinia scenariului, dar care n-au adus nimic lămuritor în caracterizarea personajelor. Sunt doar de umplutură pentru că nu aruncă niciun lumen asupra negurii care învăluie misterioasa corporație Umbrella. Noroc că știam ce-i poate pielea din filmele anterioare.

Tot ce mi-am dat seama este că ăștia din Racoon City suferă de sindromul surzeniei acute, sunt destule scene lipsite de logică precum una în care un personaj, chit că are căști pe urechi, nu aude explozia unui ditamai cisterne la doi pași de el, sau alta în care într-un conac sunt 2 echipe a câte 2 oameni și într-o parte se declanșează Al Treilea Război Mondial, dar în partea cealaltă nimeni n-aude nimic, deși cele 2 echipe sunt despărțite de câteva camere.

Și nu vrea să alunec pe panta anacronismelor, că mă duc într-un hău fără fund, atât de multe sunt, bazându-se prea mult pe nostalgie, cu echipamente, jocuri și muzică din anii `90, dar dă chix de multe ori în acest departament.

Cât despre actorie, cel mai bine joacă un câine, și cu asta am spus tot. Polițiștii sunt retarzi, iar Claire, fără vreo explicație coerentă, devine subit un fel de Rambo invincibil, deși are 25 de kilograme cu tot cu Mascara.

Până acum am măscărit filmul, dar Resident evil: Welcome to Racoon City nu este atât de prost, per ansamblu, pe cât mă așteptam.

Într-adevăr, acțiunea are loc noaptea și constă în mitraliat, fără noimă, hoarde de zombalăi băloși care răsar de prin te miri ce colț, dar designul creaturilor, alea care sunt, merită laude pentru că sunt inspirate, grotești și scârboase, adică așa cum trebuie.

Eu am avut ghinion și de o proiecție proastă la Cinema Independența, care a cam blurat imaginea nocturnă, dar chiar și așa m-am putut bucura de sinistroșenia vizualului spurcat al monștrilor care meritau un buget mai mare pentru că am văzut efecte speciale mai bune în jocuri video. Se simte din plin că are cel mai sărac buget de producție dintre toate filmele Resident evil, până și primul a avut unul de 33 de milioane comparativ cu ăsta de 25 de milioane.

Filmul începe lent, prea lent, până se pornește pandemoniul te apucă somnul, iar interacțiunea dintre personaje și liniile de dialog sunt rude cu imbecilitatea, nu au capacitatea de a combate ritmul de melc al firului narativ.

Din păcate, poate cel mai mare minus al lui Resident evil: Welcome to Dracu-n City este lipsa elementului horror, nu reușește să sperie spectatorul decât prin clasicele bubuituri fonice care însoțesc cea mai banală acțiune pentru a-i imprima o senzație de teroare.

Regia nu-i cea mai reușită, captează doar atmosfera generatoare de teroare a jocurilor, dar cam atât, nici nu este de mirare că nu-i cine știe ce având în vedere ce titluri a mai regizat Johannes Roberts (47 meters down și 47 meters down: Uncaged, precum și The strangers: Prey at night, toate jeguri de filme).

Mă așteptam să fie în Top filme proaste pe 2021, dar Resident Evil: Welcome to Raccoon City se exonerează parțial cu a doua jumătate care vine cu o acțiune banală, văzută în jdemii de filme de acest gen, dar una zgomotoasă și, de ce să mint, distractivă.

Aparent, Resident Evil: Welcome to Raccoon City se vrea inițiatorul unei noi francize pentru că are un endcredit scene ușor de anticipat.

Nu știu ce să zic, pe cât de tâmpe erau filmele cu Milla Jovovich, aveau o doză mai mare de spectacol vizual plin de acțiune, pentru producția de față mă încumet să-i injectez doar 5 doze de ser minune.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Scream 3

Scream 3 a urlat în cinema-uri la începutul anului 2000, dorindu-se a fi un sfârșit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *