Restul e tăcere

Restul e tăcere Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2009

Restul e tăcere nu-s doar ultimele cuvinte ale lui Hamlet în opera shakespeariană, ci și titlul unui film regizat de Nae Caranfil.

 

🎬  Restul e tăcere – Premisă 📖

Anul este 1911 iar Grig Ursache (Marius Florea Vizante) a fost respins în încercarea lui de a se înscrie la Conservator, secția Arte Dramatice.

Nici măcar cu un tată celebru nu a putut pătrunde în această lume rarefiată, așa că își concentrează eforturile înspre altă meserie, aceea de regizor de filme, o modalitate nouă de divertisment privită cu scârbă de personalitățile din teatru.

Omului i se pune pata să realizeze o producție care să redea cât mai aproape de realitate Războiul de Independență din 1877 că tot se apropia aniversarea/comemorarea de 35 de ani.

Dar cu ce să îl facă? Bani nu are, investitori nu prea găsește și este și zorit de timp deoarece francezii de la Gaumond au mirosit că-i ceva de muls din acest subiect și dau buluc să iasă ei primii cu acest film.

 

💭 Restul e tăcere – Comentariu 🍿

Pelicula de față este povestea realizării primului lung-metraj românesc, Independența României, pe care l-am atacat și eu de curând.

Este o cronică a acelor vremuri, de acum peste 100 de ani, când această nouă ramură a artei vizuale era considerată degradantă pentru artist și tot teatrul deținea supremația.

Însă tot mai mulți devin interesați de aceste imagini mișcătoare sau umbre pe pereți și încearcă să obțină roluri în filme chiar dacă le blamează în public, de fațadă și pentru că ipocrizia era cucoană mare.

Este interesant de remarcat faptul că nu s-au schimbat prea multe lucruri de atunci în ceea ce privește jocurile de culise care au rămas în mare parte aceleași.

Studiourile încearcă să fure idei unul de la altul, că nu-i de ieri, de azi, moda cu lansarea unor filme cu subiecte identice la o perioadă foarte scurtă de timp.

Plus că înjunghierile în spate erau și atunci la ordinea zilei, fiecare încercând să-l păcălească pe celălalt.

Investitorul dorea un profit cât mai îndestulător obținut prin mijloace nu neapărat ilegale, ci imorale, iar cei care realizau filmul căutau finanțare cât mai mare, chit că nu neapărat pentru procesul efectiv al producției.

Dacă înlocuim șareta cu mașina și monoclul cu lentilele de contact, ai zice că Restul e tăcere a fost realizat în zilele noastre.

În mare parte este o comedie get beget cu doar câteva momente dramatice presărate pentru a nu uita că vorbim despre soarta tragică a unor personaje.

M-a bufnit râsul fără să-mi dau seama la unele dume venite din neant, al naibii de amuzante, pe care nu le așteptam deloc.

Poate este spoiler, poate nu este, dar m-a pus pe butuci: Pe ăștia frumoși i-am îmbrăcat în români, pe urâți i-am pus în straie de turci.

Nu știu de ce, că nu-mi explic, dar nu m-am mai putut opri din râs, nu doar datorită acestei replici, ci și ca urmare a figurilor confuze/mirate/șucărite ale „turcilor‟.

Restul e tăcere

 

Nu pot decât să presupun, că nu am de unde să știu, dar este și o cronică fidelă a greutăților prin care treceau regizorii de pe atunci care nu prea aveau habar cum să realizeze o peliculă profesionistă.

Asta s-a văzut și în filmul Independența României, că nu-i deloc unul care să exceleze din punct de vedere actoricesc.

Redă bătaia de cap avută cu figuranții care erau orice, numai actori nu, și nu se pricepeau în a urma niște ordine simple.

Ce să mai, dacă le suflai unora în ureche, șuierau prin fund, că nu prea aveau nimic în cap și se comportau cum voiau, nu cum cerea scenariul.

La nivel tehnic, partea vizuală este de excepție, poate și pentru că Bucureștiul încă are multe locuri neschimbate și a fost ușor de reconstituit acea perioadă boemă, simțeam că sunt transpus în atmosfera de început de secol XX.

Una în care contau eleganța și erudiția în rândul cercurilor înalte unde vulgaritatea nu își avea locul, iar limbajul academic era obligatoriu.

În schimb, când vine vorba de audio, dezastru total, cu sonorul dat aproape la maximum și tot am ratat hălci bune din replici pentru că dialogul este aproape inaudibil.

Era o desfătare când personajele vorbeau în altă limbă decât română și eram ajutat de subtitrare.

Cu toate astea, printre cele nouă premii Gopo câștigate a fost și pentru cel mai bun sunet. Gura mea a devenit cuib pentru muște, că am stat cu ea deschisă mult timp după ce am aflat acest amănunt.

Dacă eram vreo autoritate care decidea soarta filmelor, aș fi impus drept regulă primordială ca toate producțiile autohtone să aibă subtitrare în română.

Nu se poate ca după peste 100 de ani de cinematografie să ai în continuare sunet de zici că este înregistrat printr-un pahar cu sfoară la un capăt.

Decât așa, mai bine mut, măcar știu o treabă, că nu mai sunt nevoit să mă forțez să pricep ce cuvinte scot pe gură actorii.

În evidență ies cei doi protagoniști, Grig și Leon, a căror relație este fascinantă și într-o permanentă evoluție.

Uneori prieteni, alteori parteneri, când dușmani, când concurenți pentru un anumit premiu plini de nuri, dinamica dintre ei este schimbătoare și ia prin surprindere.

În afară de ei sunt multe alte nume sonore în distribuție, unele fețe au fost ușor de recunoscut ușor, gen Sandu Mihai Gruia sau Valentin Popescu, la altele a trebuit să mă scarpin un pic în cap, că nu eram sigur dacă văd bine.

Exemple ar fi Laurențiu Bănescu, Andreea Gramoșteanu sau Mihai Bendeac, nu știu dacă erau pe atunci nume atât de cunoscute pe cât sunt acum.

 

🏆 Restul e tăcere –  Verdict 👍 sau 👎

Deși comedie, filmul nu-i jovial în totalitate, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat cu protagonistul regizor, dar și cu finanțatorul Leon Negrescu (Ovidiu Niculescu – Luca).

Abordează în treacăt, dar extrem de puțin, și un pic din Primul Război Mondial, iar finalul este departe de a fi fericit.

Nu are foarte multe cuvinte vulgare, nu din rândul celor care ar putea oripila urechile de orice fel, nu doar pe cele sensibile.

Și dacă vreți un mic avertisment, există câteva frânturi de nuditate pentru că o avem pe Emilia (Mirela Zeța – Dragoste pe muchie de cuțit), o femeie misterioasă care sucește mințile bărbaților.

Este o scrisoare de dragoste, compusă cu multă pasiune, dedicată filmului și se simte asta în fiecare cadru.

Dacă a avut drept scop să-l facă pe spectator să se îndrăgostească (și mai mult) de cinematografie, atunci i-a reușit.

Ce aș fi schimbat la Restul e tăcere? Nu prea multe, dar aș fi dorit să se concentreze pe bucata dedicată realizării filmului și s-o lase mai moale cu aspectele personale ale celor implicați.

Dacă se auzea măcar decent, nici nu zic bine, ci decent, aș fi fost mai darnic, dar în atare condiții, cu un sfert de dialog neînțeles, nu poate să mă înduplece să-i cumpăr mai mult de 8 bilete la premieră.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer

IMDB

About admin

Check Also

Unfrosted

Unfrosted

Mai este Jerry Seinfeld relevant la cei 70 de ani ai săi? Să vedem dacă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *