Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Richard Jewell este un film semnat de Clint Eastwood care este de senzație, la 89 de ani regizează de-i sar capacele. Oare de unde atâta pasiune și dorință?
După ce a regizat și jucat în The mule în 2018, acum vine cu o altă poveste bazată pe fapte reale, una despre care știam doar niște frânturi de firimituri pentru că a avut loc în 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, ediția centenară. Se pare că are un apetit nesățios pentru asemenea povești de viață dramatice, dar nu atât de cunoscute publicului la scară largă.
Suntem în 1986 și în prim-plan este Richard Jewell, un grăsan simpatic, cam molâu, îngrijitor al unei clădiri de birouri, o slujbă nevisată de nimeni, dar el are gânduri mari, vrea să intre în rândul forțelor de ordine. Din întâmplare se împrietenește cu Watson Bryant (Sam Rockwell – Jojo Rabbit, Vice, Three billboards outside Ebbing, Missouri), un avocat înțepat, cu ifose de șef, dar care cedează rapid la farmecul inocent al muntelui de om atent la toate.
Sărim 10 ani în viitor și îl regăsim pe Richard în postura de om de securitate care se plantează în mijlocul unui concert în Centennial Park, concert dedicat Olimpiadei care tocmai a început. Deși ridicol uneori prin grijile exagerate pe care și le face și luat în bâză de adevărații polițiști, ei bine, Richard devine erou odată ce depistează un pachet suspect lăsat de izbeliște sub o bancă.
Nici nu știu dacă este spoiler sau nu, ținând cont că s-a întâmplat în realitate, dar pachetul se dovedește a fi o bombă care duduie în scurt timp, avem parte de-o mulțime de răniți și un singur mort, totul datorită atenției sporite dovedite de Richard al cărui anunț timpuriu a dus la eliberarea zonei.
Astfel Richard devine erou. Sau nu?
FBI, neavând altă treabă și niciun indiciu palpabil, își îndreaptă atenția asupra lui Richard pe care-l transformă în suspect principal și astfel viața i se transformă într-un coșmar.
Dincolo de aspectul sinistru al atacurilor cu bombă, subiect care trece pe plan secund, filmul nefiind deloc despre asta, atentatul este folosit doar ca o premisă, Richard Jewell este un film amar care arată cât de nenorocită poate fi mass-media care calcă efectiv pe cadavre pentru a obține o știre sclipitoare, adevărată sau nu, nici nu mai contează, ziarul să fie vândut, indiferent de consecințele nefaste ulterioare.
Este de înțeles că era normal ca Richard să fie luat în colimator de FBI și că oamenii acționează conform legii, fiind presați de timp și Richard se potrivea unui anume profil, dar modul în care acesta este pus la zid de către presă de parcă ar fi un monstru venit din iad este de-a dreptul dezgustător.
Nici nu mai contează că omul este un ursuleț mare și prostuț, un pămpălău dolofan care emană doar bunătate și compasiune, mass media este în stare să o portretizeze și pe maica Tereza într-un Hitler feminin dacă-și pune în cap, orice om poate fi transformat într-o creatură diabolică dacă anumite evenimente și fapte sunt distorsionate.
Când erai mic te-ai pișat în zăpadă turnulețe ce seamănă cu niște cilindri? Clar ești un terorist că de acolo ai învățat să faci pipe-bomb.
Îți plăcea să-ți ajuți tatăl la reparații mici prin ogradă, bătând câte un cui pe ici, pe colo? Nu încape îndoială, ISIS te-a recrutat să faci bombe pline cu cuie.
Urmărești cu nesaț filme cu multe explozii? Pff, gata, la pârnaie cu tine, că deja ești un jihadist get-beget.
Richard Jewell este o dramă biografică de-a dreptul cutremurătoare, o dramă nu doar umană, ci una a umanității care ne arată cât de ahtiați suntem toți după senzațional, fără să ne mai intereseze de ceea ce contează cu adevărat, sentimentele celor din jur.
Și deși cuvintele nu ar trebui să doară, din păcate, efectul lor este incalculabil pentru că distruge vieți omenești.
Poate că pare că sunt cam extremist, că până la urmă ce mare brânză, au scris unii un articol nasol, dar spiritul de turmă colectiv transformă acele cuvinte în fapte reprobabile.
Știu că nu o să placă multora acest film pentru că are un ritm lent și timp de 2 ore îl vedem pe Richard perpelit pe toate părțile, deși este mai mult decât evident că omul este nevinovat, dar uneori avem nevoie și de asemenea filme care trag niște semnale de alarmă zgomotoase, doar-doar le va auzi cineva. Îmi aduce aminte de Network din 1976.
Dincolo de aspectul depresiv al filmului, care îți provoacă scârbă pentru specia umană, Clint Eastwood lasă și o mică portiță de speranță, ne arată că uneori un gest de bunătate care pare insignifiant poate duce la o prietenie trainică și că nu toți oamenii sunt guvernați de superficialitate.
Actoria este excelentă de la Paul Walter Hauser în rolul lui Richard până la Sam Rockwell ca avocatul lui (numai în filme de Oscar se bagă de la o vreme), dar deasupra tuturor se plasează Kathy Bates (Titanic, Bad Santa 2) în rolul mamei lui Richard care, deși nu apare foarte mult, când este prezentă pe ecran demolează totul în jurul ei, mai ales în scena scenelor (o să știți la care mă refer).
Deși acțiunea filmului are loc acum un sfert de veac, subiectul este mai arzător și mai de actualitate ca oricând, dovadă fiind tweeturi vechi de ani buni scoase la suprafață care afectează acum viața unor oameni, că tot suntem la capitolul filme, vedeți celebrele exemple ale unor James Gunn sau Kevin Hart. Serios? Pentru niște cuvinte scrise/rostite acum nu știu câți ani oamenii sunt condamnați de mass media? Pentru cuvinte și nu pentru fapte?
Mi-a rămas în minte o frază rostită de Richard Jewell: Credeți că alți oameni asemenea mie vor mai raporta pachete suspecte știind ce urmează să pățească?
Dacă nu vă dă de gândit acest film, înseamnă că nu ați înțeles pe deplin mesajul pe care îl transmite și dacă nu vă bagă groază-n suflet din cauza lumii în care trăim unde nu contează ce faci cu adevărat, ci ce spun alții că faci, atunci sunteți naivi.
Fără alte adăugiri, la fel ca Network, nota 10.
(5 / 5)
Trailer:
