Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Roar nu este vorba despre melodia lui Katy Perry, ci despre un film bizar din 1981.
🎬 Roar – Premisă
Hank (Noel Marshall) este un naturalist care o arde prin savana africană alături de niște lei.
Zici că este român deoarece este implicat într-un experiment social care vrea să demonstreze că o duci cu atât mai bine cu cât ai mai mulți lei pe lângă tine.
Abia așteaptă să-și revadă familia, dar o încurcătură la aeroport îl pune aiurea pe drumuri.
Asta în timp ce soția lui, Madelaine (Tippi Hedren – The birds), fata Melanie (Griffith – The disaster artist) și cei doi băieți John și Jerry (ambii Marshall) ajung mai devreme.
Și se trezesc în mijlocul unei grădini zoologice populate de feline uriașe și oriunde arunci cu ochii dai peste un rânjet colțos și niscai gheare ascuțite.
Bașca, se pare că se dă o luptă pentru supremație între liderul Robby, dar îmbătrânit, și pretendentul Togar, fiorosul leu cu fața plină de sânge.
💭 Roar – Comentariu 🍿
De ce am ajuns la Roar? Pentru că am aflat de existența lui de la CorridorCrew și pentru că este considerat cel mai periculos film făcut vreodată.
Și după ce l-am urmărit, nu pot contrazice această afirmație curajoasă.
Producția a fost realizată pe parcursul a 11 ani și s-a născut din ambiția lui Noel Marshall de a face un film care să atragă atenția asupra braconajului practic la scară largă pe continentul african.
Doar că omul nu a vrut să apeleze la animale dresate, ci și-a creat propriul sanctuar unde, alături de familia sa, a crescut o varietate de feline.
Lei, tigri, pume, leoparzi, pantere negre, bașca niscai elefanți. Și toți joacă în film.
Credeți că vorbesc de 5, 10 sau 15 animale? Nu, nici pe departe, ci de aproape 150.
Băi nene, filmul ăsta este de-a dreptul dement, cu siguranță realizarea lui a fost iresponsabilă, inconștientă și nebunească.
Oricât de regizor și de activist ai fi, nu ai cum să purcezi la o asemenea acțiune lipsită de orice dram de siguranță.
Nu pot să îmi dau seama cum a primit aprobările necesare pentru a-l face.
Practic, nici nu este un film în adevăratul sens al cuvântului că degeaba ai tu un scenariu dacă ești la mila animalelor care făceau ce voiau, când voiau și cu cine voiau.
Scenele erau dictate de cheful avut de felinele care nu respectau vreo indicație pentru că nu erau dresate, erau unele sălbatice dar învățate cu prezența omului.
Este evident că bestiile colosale doar se joacă drăgăstos cu bipezii cu care erau familiare și, deci, confortabile, că dacă era să atace serios, i-ar fi sfârtecat, sfărâmat și sfâșiat instantaneu.
Dar chiar și așa, imaginați-vă o hârjoneală cu o pisică normală, dacă o agiți un pic, pac, te-a zgâriat. Înmulțiți asta de câteva mii de ori și rezultatul va duce la accidentări.
Actorii au suferit nenumărate răni, unele prezente în film, mai ales Noel Marshall, mintea isteață care a venit cu această idee, este mai mereu cu mâinile însângerate sau bandajate.
Mai mult de jumătate din echipa de filmare a suferit fel și fel de răni, unele dintre ele extrem de grave, directorul de imagine, numele vă este cunoscut, Jan de Bont (Speed), chiar a fost scalpat filmând una dintre scene.
Nu mai insist pe acest aspect, pagina de Wikipedia a filmului este suficient de detaliată pentru a vă apuca groaza dacă o citiți.
Este un miracol că nimeni nu a fost ucis în cursul realizării acestei producții, este mai ușor de crezut în a doua venire a lui Isus pe pământ decât că toată lumea implicată în Roar a scăpat cu viață.
Se vedea clar că actorii sunt căcați pe ei de frică în prezența animalelor pe care le cunoșteau încă de mici dar care rămân, totuși, niște creaturi sălbatice și imprevizibile.
Nu știi când îți dă o limbă din dragoste sau când îți arde o labă cu ghearele la vedere de-ți smulge întreaga față.
Groaza de pe chipul lor nici nu mai era actorie, ci reacții naturale, iar fuga lor pe platoul de filmare însemna că dădeau curs instinctelor de supraviețuire.
Pe mine nu familia lui Marshall m-a impresionat, că ei au fost singurii nebuni care au acceptat să joace în film roluri care să-i pună în proximitatea sălbăticiunilor.
Ci personajul negativ, dacă-l pot numi așa, anume Togar.
Scar din The lion king pare o pisicuță speriată pe lângă înfățișarea fioroasă a acestui leu care arată incredibil de terifiant.
Plus că era și cel mai recalcitrant din toată hoarda uriașă de animale semi domesticite.
Închei cu ceva care chiar m-a luat prin surprindere, are o melodie, cea care dă startul poveștii, o piesă de EXCEPȚIE prin ritm și mesaj.
O tot ascult în buclă de când am văzut filmul.
🏆 Roar – Verdict 👍 sau 👎
Filmul nu are o poveste cine știe ce coerentă pentru că totul depindea de ifosele felinelor.
Cea mai mare parte a peliculei constă în fuga permanentă a oamenilor în încercarea de a pune distanță cât mai mare între ei și zecile de pisici gigantice care le tot dădeau târcoale.
Uneori devine chiar comică această învârteală amețitoare în jurul aceleiași locuințe ce este dotată cu extrem de multe uși, scări și obiecte numai bune de ascuns în ele.
Când credeam că știam ce înseamnă definiția impredictibilității, iată că a venit acest film care mi-a dat peste bot pentru că am stat tot timpul cu frica în sân neștiind cum se va termina fiecare scenă în parte.
Oare cu bine pentru cei implicați? Sau leii maiestuoși vor uita că ființele din fața lor le-au crescut și le vor vedea ca pe o pradă numai bună de vânat?
Înțeleg intențiile lăudabile care au împins realizarea acestui film, dar nu pot să aplaud alegerea artistică descreierată care a pus în pericol viața atâtor oameni.
Și pentru ce?
Că Roar a fost un dezastru financiar, i-a distrus cariera regizorului, vorba vine carieră, că a fost primul și singurul film pe care l-a regizat, plus că la scurt timp după terminarea producției, Tippi Hedren a divorțat de el.
De asemenea, realizarea lui l-a băgat în faliment, fiind nevoit să-și vândă casele și să folosească banii obținuți ca producător al lui The exorcist pentru a finanța Roar.
Nici nu știu dacă-l pot nota corespunzător pentru că pare mai degrabă documentar decât film artistic, dar cum am stat cu inima cât un purice pe tot parcursul celor 90 de minute, am să-i ofer 8 umbrele de protecție.
Indiferent de opinie, poți să iubești sau să urăști filmul, dar în mod sigur toată lumea va fi de acord că nu a mai văzut la un loc atât de mulți lei și unii de-a dreptul magnifici.
(4 / 5)
