Runner

Petre Mihai Nicolae o săptămână ago Acțiune Leave a comment

Să nu avem vorbe la proces: ăsta este Runner, film văzut la cinema. Nu este The Runner, filmul de pe Amazon Prime.

Au și ăștia o imaginație când vine vorba de ales titlurile…

📖 Premisă

Hank Malone (Alan Ritchson – War Machine) este un fost Navy SEAL stabilit în Brisbane, unde lucrează ca „runner”, adică un curier pentru lucrurile care trebuie să ajungă repede dintr-un loc în altul și, preferabil, fără prea multe întrebări.

Învață franceză pe Duolingo și încearcă să-și adune viața după destrămarea căsniciei.

Într-o zi trebuie să-l preia de la aeroport pe Ben Bishop (Owen Wilson – Marry Me), un curier medical care vorbește fără oprire, se referă la el însuși la persoana a treia și transportă un ficat destinat unei fetițe grav bolnave.

Lucrurile o iau razna când aflăm că organul respectiv este dorit și de Damian (Rodrigo Santoro), membru al unui cartel columbian, pentru mama sa, care are aceeași grupă de sânge extrem de rară.

Așadar: un ficat, două tabere și o cursă contracronometru prin Australia.

Intriga încape liniștită pe un șervețel. Mai rămâne loc și pentru nota de plată.

💭 Comentariu

Runner își vede de treabă fără să complice inutil lucrurile. Alan Ritchson e pus în fața unor oameni care vor să-l oprească, Owen Wilson vorbește aproape fără pauză, iar între două replici cineva mai intră cu capul într-un perete.

Ritchson este, practic, un dulap cu permis de conducere. Nu trebuie să facă mare lucru ca să pară periculos. Intră într-o încăpere și ai impresia că mobilierul ar face bine să păstreze distanța.

Omul are fizicul potrivit pentru rol, iar regizorul Scott Waugh știe să filmeze loviturile astfel încât să pară că dor și dincolo de ecran.

Owen Wilson vine din direcția opusă. Ben vorbește mult, glumește, intră în panică și caută permanent soluția în care nimeni nu trebuie pocnit. Hank pare mai degrabă adeptul metodei „discutăm după ce se ridică de pe jos”.

Contrastul dintre ei ține filmul în mișcare. Cei doi se completează bine, fără ca scenariul să se chinuie să ne convingă că asistăm la nașterea unui cuplu legendar de cinema. Uneori chiar ai impresia că Hank ar ajunge la destinație de două ori mai repede dacă l-ar împături frumos pe Ben în portbagaj și ar continua singur.

💥 Acțiunea, fără blender la montaj

Scott Waugh, fost cascador, nu se transformă în filosof cu camera de filmat. Vezi cine lovește, cine cade și de ce a căzut. Pare o observație banală, dar după atâtea filme de acțiune montate ca un videoclip filmat în timpul unui tsunami, începe să fie aproape un compliment premium.

Planurile sunt mai largi, loviturile au greutate, iar cascadoriile nu sunt tocate în bucățele de jumătate de secundă. O ambulanță ajunge chiar să capete mai multă personalitate decât câțiva dintre răufăcători.

Și mai e un avantaj: cele aproximativ 98 de minute. Filmul pornește, își face numărul, mai rupe două-trei coaste și se termină înainte să începi să calculezi cât mai e până se aprind luminile în sala de cinema.

Actul final este chiar foarte bun din punct de vedere al acțiunii. Odată pornit scandalul, nu se mai oprește. Până la sfârșit, simțeam și eu nevoia unui transplant de inimă.

😬 Unde scârțâie

Nu este greu de imaginat că povestea e subțire rău. Dacă scoți ficatul din ecuație, probabil rămâi cu o jumătate de pagină și numărul de telefon al lui Alan Ritchson.

Nici răufăcătorii nu primesc mare lucru de făcut. Damian are prezență și Rodrigo Santoro îl face cât de amenințător poate, dar oamenii din jurul lui există în principal pentru a veni pe rând spre Hank și a descoperi că orientarea profesională spre cartel n-a fost cea mai inspirată alegere.

Mai sunt coincidențe, decizii discutabile și momente în care poliția australiană pare plecată colectiv la grătar.

Prin Queensland se trag focuri de armă, se fac praf mașini și se adună cadavre, iar autoritățile par să fi pus telefonul pe „Nu deranjați”.

Și rămâne mica întrebare: ce caută ditamai cartelul columbian în Australia și cum de operează acolo cu atâta lejeritate?

Filmul nu pare teribil de interesat să răspundă. Nici eu, după vreo trei pumni bine plasați, nu mai eram.

Mai am însă o problemă: pentru doi oameni presați de timp, Hank și Ben au uneori ritmul unor oameni plecați la picnic, nu al unora care trebuie să livreze urgent un organ înainte să devină inutilizabil.

🏆 Verdict

Runner mi-a adus aminte de perioada în care un film de acțiune putea să aibă o intrigă cât o reclamă, doi actori carismatici și câteva cascadorii bune fără să simtă nevoia să construiască un univers cinematografic pentru următorii 14 ani.

Povestea poate fi scrisă pe spatele unui bon fiscal, iar răufăcătorii probabil vor dispărea din memorie înainte să apară genericul complet, dar nici nu cred că se uită cineva la Runner sperând să descopere sensul vieții.

Are acțiune bine filmată, brutală cât încape și doi protagoniști care fac echipă mai bine decât te-ai aștepta.

Eu am mers pentru Alan Ritchson, Owen Wilson, urmăriri și oameni aruncați prin pereți. Am plecat mulțumit.

Și, după film, am avut un chef absolut inexplicabil să-mi verific ficatul.

Trailer