Rurôni Kenshin: Origins

M-am dat un pic pe japoneze (filme) cu trilogia Rurôni Kenshin și încep cu filmul din 2012 intitulat Rurôni Kenshin: Origins.

Povestea, un laitmotiv al filmelor japoneze de epocă, se învârte în jurul samurailor, dar într-o perioadă de final a acestora, era Meiji, spre sfârșitul secolului 19, când a fi samurai devine depășit din punctul de vedere al contemporaneității acelei perioade.

Această serie de filme este bazată pe-o manga japoneză și recunosc că, deși știu să mă fac mangă, nu am multe cunoștințe despre manga niponă.

Aici personajul principal este un oarecare Kenshin care, după finele unui război, Bakumatsu, jură că nu mai fură, de fapt că nu o să mai ucidă, dar va continua să-i ajute pe cei care au nevoie. Beleaua nu întârzie mult și sosește la timp pentru a-l activa pe Himura Kenshin.

O domnișoară ce are un dojo falimentar este bruscată de un baștan drogangiu să-i cedeze locația, să-și facă el de cap nestingherit și ferit de ochii poliției.

Kenshin, sensibilizat de privirea oacheșă a domniței, nu zice nu și iaca așa ia naștere povestea din primul film al acestei serii. Partea mai complicată pentru Kenshin este că firul narativ nu-i atât de simplu, din umbră apare un oponent formidabil pentru el.

Despre film n-aveam nicio idee, pur și simplu mi-a căzut în poale și nu prea sunt eu omul să refuz ceva cu săbii tăioase, dar mi s-a cam dezumflat balonul când am aflat că nenicul acesta învârtitor de lame ascuțite s-a jurat că nu mai omoară. Păi ce acțiune sângeroasă să mai văd în Rurôni Kenshin: Origins dacă Himura Kenshin nu scoate un maț cu forța, nu pocnește un ochi din glob, nu belește niște coaste? Mai ales că omul se flutură cu o sakabato, o sabie mai specială, una poponară, cu tăișul pe dos, bună doar de scos mațe de pește, nu de omorât oameni.

Dar filmul mi-a demonstrat că se poate acțiune furibundă și așa, fără mulți morți, pentru că povestea este șmecheră, poate că Himura Kenshin nu omoară, dar sunt alții prin preajma lui care n-au grețuri când feliază un cârnat uman.

Întregul ansamblu este unul interesant, nu am văzut multe filme care să atace această perioadă, a apusului meseriei de samurai (nu că aș fi văzut foarte multe de acest gen) și mi-a plăcut abordarea asta în care samuraii sunt confuzi cu privire la rolul lor în societate, din nobili mânuitori de sabie devin niște paria vagabonzi huliți de modernitate.

Rurôni Kenshin: Origins impresionează prin coregrafia luptelor cu săbii, și sunt prezente destule, în diferite forme, să nu plictisească, de la confruntări haotice cu mulți protagoniști până la dueluri clasice în care se înfruntă adversari teribili și mari maeștri spadasini.

Acțiunea este de departe punctul forte al filmului și am rămas chiar uimit de cât de intense și distractive sunt bătăliile, modul de filmare fiind unul care transmite o energie cinetică palpitantă și palpabilă, iar utilizarea slow-motion-ului este perfectă și bine aleasă. Să nu mai zic că totul este acoperit de o aură de nobilitate și onoare care a impregnat o tușă de gravitate acțiunii.

Nu strică nici coloana sonoră, poate prea modernă, dar care accentuează senzația de adrenalină rostogolindu-se valvârtej prin sistemul nervos al spectatorilor. Filmul nu este prea violent, chiar dacă săbiile sunt în permanență mânjite de roșu uman, nu sunt arătate scene grotești, așa cum m-aș fi așteptat.

Pot spune că m-a dat un pic înapoi avalanșa de termeni specifici acelei nișe, de la fel și fel de denumiri de arme și apelative samuraice până la descrierea unor tehnici alambicate care arată mult mai bine executate practic decât explicate teoretic.

De asemenea, un alt aspect pe care l-am găsit cam zgândăritor pe creier a fost inserarea unui element fantasy, vrăjitoresc, care a știrbit un pic din realismul filmului.

Scheletul poveștii nu este chiar original, personajul negativ este un papițoi dințos cu aere de preamărire, deci nu pot spune că este ceva impresionant când vine vorba de construcția unui antagonist interesant, este unul clișeic, doritor de putere și nimic mai mult.

Are și ceva urme de amuzament, mai ales că Himura Kenshin este destul de arătos și domnița pe care o apără este cam în limbă după el și se înfoaie ca un cocoș când o nouă gagică apare la orizont.

Mi-a plăcut de actorul de-l joacă pe Kenshin, Takeru Satoh (l-am recunoscut din Inuyashiki), are o carismă din aia flegmatică, a omului care își cunoaște aptitudinile și nu se teme de nimeni, știind că este capabil să facă față oricărei provocări.

Deși nu m-a dat neapărat pe spate, Rurôni Kenshin: Origins mi-a captat atenția astfel încât voi ataca și următoarele 2 filme (Rurôni Kenshin: Kyoto inferno și Rurôni Kenshin: The legend ends), ambele apărute în 2014, pentru acesta mă ofer să-i ascut de 7 ori sabia sakabato.

PS. La dracu, acum mă uit mai bine și văd că-s de fapt 5 filme, urmează în 2021 să fie lansate, tot cu același actor în rol principal, mai întâi Rurôni Kenshin: The final și apoi Rurôni Kenshin: The beginning.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Snake Eyes

Snake Eyes ne propune o incursiune în universul G.I. Joe, dar se rupe de filmele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *