Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Nu am mai dat de mult o raită pe la Amazon Prime. Așa că a venit momentul să văd care-i treaba cu Saltburn care a poposit pe acest serviciu de streaming.
🎬 Saltburn – Premisă 🕮
Recuperăm cu educația precară și mergem la Universitatea Oxford că tocmai începe un an nou școlar.
Un bobocel proaspăt, Oliver jucat de un Barry Keoghan (The banshees of Inisherin) care arată mai degrabă a profesor, se aciuează pe acolo, nebăgat prea mult în seamă.
De ce?
Pentru că are minte strălucită, dar haine ponosite, este inteligent, dar provine dintr-o familie fără posibilități financiare, bașca și cu ceva probleme traficante.
Întâmplarea face ca Oliver să atragă atenția celui mai popular student, Felix (Jacob Elordi – Deep water), care îl ia sub aripa sa, încercând să-l protejeze de remarcile răutăcioase ale sclifosiților aroganți din jurul său.
În fine, vine și vacanța și Felix, mărinimos cum este, îl invită pe Oliver să-și petreacă perioada de relaș academic pe moșia familiei lui, una imensă.
Acolo dăm peste alte personaje care vor deveni, pe parcurs, un punct de atracție în poveste.
💭 Saltburn – Comentariu 🍿
Încă din start sunt ușor de sesizat elementele simbolice regăsite în firul narativ pentru că avem un fel de Frumoasa și Bestia.
Pe de o parte este Oliver, amărășteanul cu nădragii rupți-n dos, luat în bâză de superficialii aristocrați care nu te bagă în seamă decât dacă deții pământ cât un județ sau un titlu nobiliar.
Pe de altă parte apare Felix, băiatul de bani gata, ce provine dintr-un neam bogat și el doar consumă moștenirea cu care își poate cumpăra orice dorește.
Rămâne o enigmă izvorul prezenței lui magnetice, oare amicii gravitează în jurul lui pentru că este șarmant sau pentru că are mână largă și dă de băut, de mâncat și de drogat din banii lui?
Filmul nu m-a impresionat în partea de start, cea care are loc în incinta universității, pentru că nu-i nimic interesant sau nou, dar odată ce ne mutăm în conacul grandios se schimbă complet atmosfera.
Devine una erotică, dar și bizară, în aer plutesc dorințe sexuale ce abia așteaptă să fie îndeplinite, indiferent de amestecătura cromozomială ce rezultă din împreunarea poftelor carnale.
Toate personajele sunt dereglate-n cap, într-o mai mică sau mai mare măsură, și asta duce la nașterea unei tensiuni permanente care creează o vizionare inconfortabilă.
Pff, și sunt niște secvențe chiar bolnave care nu fac altceva decât să-mi întărească spusele pomenite anterior, că oamenii nu-s pe tarlaua lor cerebrală și au plecat pe alte câmpii.
Se petrec întâlniri senzuale care incită (că dacă zic excită m-aș băga singur în cămașa de forță), dar și dezgustă în același timp.
Scenariul este oleacă descreierat dintr-un anumit punct de vedere și nu m-am decis încă dacă este de bine sau de rău, cert este faptul că-i greu de uitat.
Ceea ce astăzi a devenit un deziderat după care toată lumea aleargă. Nu contează care-s motivele pentru care rămâi în memoria colectivă, important este să fii acolo.
Nu știam ce voia de la viața mea, că nu pricepeam care-i scopul acelor imagini care mi se perindau prin fața ochilor și apoi îmi erau înfierate în creier.
Și nu îmi erau clare motivațiile personajelor. Plus că fiind destul de multe, la un moment dat m-am încurcat în malaxorul gândurilor că prea erau guralive.
Dacă e s-o zic oe aia dreaptă, în afară de petrecerea timpului în felurite modalități, care mai banale, care mai extravagante, nu se întâmplă mare lucru în film.
Dar producția este una a dracului de imprevizibilă și trebuie să o aplaud pentru că mi-a răsturnat toate teoriile pe care le țesusem pe parcursul urmăririi poveștii.
Aparențele pe care le clădisem cu atâta migală au fost demolate de film în actul trei care vine cu niște răspunsuri explicite la întrebări pe care nici nu știam că trebuie să le pun.
Același act final vine, din păcate, și cu niște aspecte care țin mai mult de fantasmagorie decât de realitate pentru că trebuie să închid prea mult ochii pentru a lua de bun ce se petrece.
La fel ca Promising young woman, film scris și regizat de aceeași Emerald Fennell care a meșterit și Saltburn, finalul, chit că-i interesant și bulversant, se bazează foarte mult pe suspendarea neîncrederii privitorului.
Sau, folosind un limbaj colocvial, trebuie să pui botul la câteva chestii și să nu le cercetezi prea mult, că altfel te-ai prinde cât de neverosimile sunt.
Aveți o altă traducerea mai elegantă a expresiei „suspension of disbelief‟?
Mai am de spus ceva despre actorie, dar încă-mi tremură degetele pe tastatură după ce am văzut interpretarea lui Barry Keoghan care se dezbracă de toate inhibițiile și face cel mai bun rol al său de până acum.
Printre numele care au dat viață unor personaje secundare se numără Rosamund Pike (Gone girl) și Carey Mulligan (Maestro).
🏆 Saltburn – Verdict 👍 sau 👎?
Am ajuns la finalul călătoriei, una cu destule hârtoape, care m-a trecut prin mai multe stări.
De la plictisul incipit la nedumerirea din mijloc și până la bulversarea din final.
Că îți place, că nu îți place, sunt aproape sigur că filmul va naște diverse sentimente în sufletul privitorului.
Și, în același timp, va da de furcă sinapselor care vor fi puse la muncă încercând să deslușească aspirațiile celor implicați în această poveste.
Spre deosebire de filmul precedent regizat de Emerald Fennell, acesta mi-a plăcut pentru că are o poveste întortocheată și care m-a prins pe picior greșit.
Apreciez când o peliculă reușește să mă păcălească și Saltburn chiar a făcut-o bine, adormindu-mi simțurile pentru a-nu mi da seama de intențiile sale reale.
Chiar dacă acum, la final, îmi dau seama că se inspiră din alte producții axate pe aceeași șmecherie narativă, m-a capturat în mrejele sale și mă ofer voluntar să-i prăjesc 8 ouă.
(4 / 5)
Să sorbim sloboz din cadă. Prea spoiler? Bine, atunci să băgăm râma-n pământ 😉
Râmă, bre? Că era ditai șarpele.
Acum tu dai cu spoilere. Las’ să aibă doamnele/domnișoarele o surpriză plăcută la final 🙂