Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Huh, ce e asta măi omule, Seoul Station? De unde ai scos filmul ăsta?
Acușica vine răspunsul.
🎬 Seoul Station – Premisă 📖
Hye-Sun (Shim Eun-kyung) este o tânără cu o viață deloc împlinită, a fugit de tatăl ei strict și dur pentru a da de un iubit nătăfleț care tot încearcă s-o prostitueze.
Bani ioc, scadența chiriei a trecut de mult, iar norocul nu pare să-i bată prea curând la ușă.
Din contră, de parcă n-ar fi avut destule probleme pe cap, o plimbare-n noapte pe lângă o stație de metrou se dovedește plină de ghinion.
De ce?
Pentru că se nimerește fix în epicentrul unei epidemii de morți care revin subit la viață și nu au poftă de haleală de stele Michelin, se mulțumesc și cu carne umană crudă.
Hye-Sun încearcă să supraviețuiască pe străzile deloc primitoare, în timp ce iubitul ei o caută disperat.
Și nu este singurul, în scenă apare și tac-su care a recunoscut-o pe „fata de la pagina 5‟ drept fiica ei și acum vine s-o salveze. Sau să-i tragă o mamă de bătaie.
💭 Seoul Station – Comentariu 🍿
De ce mi s-a pus pata tocmai pe această animație?
Pentru că a apărut în 2016 la nici o lună după Train to Busan, deși a fost realizat înaintea acestuia, și este prequelul filmului live action.
Înainte de Busan a fost Seoul.
Înainte de tren, a fost o stație.
Așadar, ambele fire narative au loc în același univers, deși nu există vreo legătură evidentă între personaje.
Ambele pelicule sunt regizate de același om, Yeon Sang-ho, așa că aveam mari așteptări de la acest film, însă am rămas cam dezamăgit de rezultatul final.
Acțiunea furibundă specifică unor asemenea producții lasă loc comentariilor sociale extinse care au împânzit aproape toate scenele.
Sunt prea puțini zombalăi în film și prea multe satire la adresa umanității corupte și mizere, ceea ce nu mi-a picat prea bine.
Și nici când se trece la măcelăria jugulară animația nu m-a impresionat, credeam că, fiind în forma asta mai puțin solicitantă financiar, voi avea parte de violență grosolană.
Dar creaturile cu ochii injectați cu furie incontrolabilă se rezumă la a fugi după copanele umane care nu stau locului și a se înfrupta cu câte un burger suculent obținut din carne macră.
În continuare este înfricoșătoare viteza cu care se mișcă, fiind niște atleți de nivel olimpic, ceea ce aduce cu sine o groază primordială.
Iar numărul lor imens, care crește exponențial cu fiecare înfruptare din victimele fără șanse la viață, întunecă orice rază de speranță.
Dacă este să-l analizez ca film și atât, nu neapărat drept unul cu zombi, atunci este depresiv din cale afară pentru că mai periculoase decât aceste apariții supranaturale sunt ființele umane.
Felul în care interacționează semenii noștri între ei în momente de pericol suprem și modalitatea în care intervin autoritățile au menirea de a terifia mai rău decât orice alt monstru.
Nu doar că oamenii străzii sunt tratați ca niște gunoaie infecte de către cei din jur, dar până și forțele armate acționează pe criteriul „decât să moară mama, mai bine mor mamele celorlalți‟.
Din acest punct de vedere, Seoul Station a reușit să însămânțeze niște idei terifiante în mintea mea, unele care pot deveni chiar realitate.
M-a făcut să mă gândesc la niște scenarii apocaliptice, oare cum am reacționa în cazul unui asemenea eveniment tragic pentru omenire?
Ne-am uni în fața pericolului deoarece puterea stă în numere?
Sau ar fi un haos total generat de spiritul de supraviețuire activat în fiecare dintre noi care ne îndeamnă să nu ne pese de ceilalți și să fie fiecare pe barba lui?
Dacă până acum nu am lăudat prea mult animația, ea reușește miracolul divin, o salvare in extremis cu un final apoteotic și dezolant, mai ales că vine cu o surpriză colosală.
Când credeam că am deslușit toată povestea care se îndrepta spre un deznodământ previzibil, vine răsturnarea de situație care m-a lăsat cu mintea atârnată în gol.
Nu mi-aș fi imaginat de la o animație de acest gen să fie atât de perversă, în sens pozitiv, și să mă lovească frontal cu un twist de-mi clănțănea dantura-n gură de zici că eram în fundul gol la Polul Nord.
🏆 Seoul Station – Verdict 👍 sau 👎
M-a surprins alegerea îndrăzneață a scenariului de a prezenta o față a Coreei de Sud mai puțin văzută în filme.
Cea a oamenilor străzii, a sărăciei extreme, a nepăsării față de cei aflați la ananghie, iar tonul este extraordinar de serios, în mod cert animația nu este deloc una pentru cei mici.
N-are energia contagioasă a lui Train to Busan și nici nu excelează la capitolul acțiune, dar este doldora de metafore și alegorii aruncate înspre societatea decadentă.
Pelicula nu are îndrăzneala de a sparge barierele genului, se joacă liniștită cu lopățica în nisipul plajei producțiilor cu zombi, o plajă destul de restrânsă ca spațiu de manevre.
Aș fi vrut să fie mai efervescentă pe palier brutal și să aibă niște personaje cu care să empatizez, dar se pare că am avut cerințe prea mari.
Filmul este banal și nimic mai mult, așa că am să-i căsăpesc doar 6 zombi, să-i fac misiunea mai ușoară, dar mai mult de atât nu pot.
(3 / 5)
